Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Olimpia – Sănătatea Cluj 2-0. Gavrilescu, dus cu ambulanța la spital

 fc olimpia, sanatatea cluj (50)Olimpia Satu Mare a bătut astăzi, pe teren propriu,  cu 2-0, pe Sănătatea Cluj, în meciul etapei 20 a Ligii a III-a, Seria V la fotbal.

Chiar dacă meciul nu a fost unul foarte greu pentru băieții lui Tibi Csik, au avut loc mai multe evenimente deosebite. Scorul a fost deschis în minutul 4 de Bujor iar în minutul 37 al celei de-a doua reprize, Dănilă a înscris din nou.

În minutul 76 atacantul Dan Gavrilescu a fost grav accidentat și transportat cu ambulanța la spital pentru investigații suplimentare. Acesta acuza dureri la umăr, fiind posibil să fi suferit o dislocare sau să aibă probleme la claviculă.

Un alt jucător al Olimpiei, Dănilă, a reușit în doar 5 minute să obțină două cartonașe galbene, primindu-l și pe cel roșu.

Antrenorul Tibi Csik a declarat la finalul meciului că a pierdut doi oameni importanți, fiind posibil ca Gavrilescu să nu mai joace o perioadă. El consideră că băieții trebuie să joace mai bine, să se străduiască mai mult pentru atingerea obiectivului.

Următorul meci al Olimpiei va fi în deplasare, la Zalău.

În urma victoriei de astăzi și a faptului că Hunedoara a fost învinsă, Olimpia se află la doar un punct de lider, având șanse reale de promovare.

 

9 comentarii

  1. Tirbuson :)) Răspunde

    Ei pe naiba a inscris Danila in minutul 37… A facut-o de abia in repriza a II-a pe final.
    Iar pe Gavrilescu se pare ca l-au ajuns blestemul celor 40 000 de unguri pe care voia sa-i gazeze :))

    • nutu Răspunde

      daca …gaza, dadea su gol.Pacat.

    • Stefan Răspunde

      Daca mai cititi incaodata cu mai multa atentie scrie,citez:”iar în minutul 37 al celei de-a doua reprize, Dănilă a înscris din nou.”
      Deci min.37 AL CELEI DE-A 2-A REPRIZE!!!Absolut corect!:D

  2. mutu Răspunde

    cum sa dea gol in min.37???????????/ la pauza a fost 1-0 pt olimpia. alooooooooooooooooooooo??????????????? ati fost la meci sau v-a comunicat un surdo-mut rezumatul meciului?????????????????????????

  3. JurnalulDeNordVest.ro Răspunde

    O victorie la Zalau ar fii chear indicata, dar… ramane de vazut.

  4. Fan Răspunde

    cum poti sa te accidentezi grav intr-un blat ordinar? Sau se da victima ca sa uite lumea de remarcile sovine?

  5. Gealatu Răspunde

    Felicitari gargaragiului de Campean Ioan, presedintele Consiliului Director Olimpia, ca in sfirsit tace si nu sa tat lauda!

  6. Satmarean Răspunde

    Bravo Olimpia! Sper sa promovati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.