Ultima actualizare: azi, 19:24
Locale

Zona Metropolitană Satu Mare va fi constituită vineri

zona metropolitanaȘedinţa de constituire a Zonei Metropolitane Satu Mare va avea loc vineri în sala de şedinţe a Primăriei Satu Mare. Aceasta va cuprinde 26 de unităţi administrativ teritoriale și 243.000 de locuitori.

Consilierul Gheorghe Rentea, responsabil cu constituirea Zonei Metropolitane din cadrul Primăriei Satu Mare, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că primele discuţii au avut loc în luna noiembrie a anului trecut. A fost nevoie de timp şi pentru întocmirea unor studii de amploare.

În prima fază, 10 comune din  apropierea municipiului au dorit să constituie această zonă, însă după ce au înţeles ce beneficii poate aduce, tot mai mulţi primari au dorit să adere, acum fiind 26 de unităţi administrativ teritoriale cuprinse.

Primarul Dorel Coica a precizat că Botizul este singura comună din jurul municipiului Satu Mare care nu doreşte să intre în această asociere, deoarece primarul nu este de acord.

Edilul şef a specificat că Zona Metropolitană nu va lua locul Consiliului Județean, scopul acestei asociații fiind de atragere de fonduri europene pe mai multe paliere, în următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020, României fiindu-i alocată suma de 7,4 miliarde euro pentru aceste firme de asociere.

După şedinţa de constituire va urma înregistrarea legală a asociaţiei.

3 comentarii

  1. Doru Răspunde

    Coica, mai ai prieteni pe care sa-i pui in functii public? Nu-ti ajunge Babut Domuta Dan? De ce e administrator public individul asta? Consilierului Rentea nu-i ajunge pensia militara de peste 2500 lei?

  2. Mihaita Răspunde

    Doru, Dorulet, te pomenesti ca ai vrea sa fii tu consilierul primarului? Crezi ca poti? Afla ca e cam pe gratis toata afacerea…

  3. Petruska Lorand Răspunde

    Deocamdata proiecte pe hartie, multe poze!!!!!, a trecut un an!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.