Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

Câştigătorii etapei judeţene a concursului de protecţie civilă

concurs de protectie civila2În ziua de 29 mai 2013, la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhard” din municipiul Satu Mare,  s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare.            

S-au înscris în concurs un număr de 5 echipaje de gimnaziu (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic Ardud, Şcoala Gimnaziala „Dr. Vasile Lucaciu”, Şcoala Gimnaziala „Octavian Goga”, Şcoala Gimnazială Tăşnad) respectiv 5 echipaje de liceu (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „G.M. Palade”, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, Colegiul Tehnic „Simion Bărnuţiu” Carei, Liceul Tehnologic  „Ioniţă G. Andron” Negreşti Oaş, Liceul Tehnologic Ardud).

Concursul a fost unul extrem de disputat şi s-a desfăşurat pe parcursul a trei probe: o probă teoretică şi 2 probe practice:  „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de m” respectiv „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.

În urma desfăşurării probelor de concurs clasamentul a fost următorul:

Gimnaziu:

locul I – Şcoala Gimnaziala „Octavian Goga”

locul II – Şcoala Gimnazială Tăşnad

locul III – Liceul Tehnologic Ardud

Liceu:

locul I – Colegiul Tehnic „Simion Bărnuţiu” Carei

locul II – Liceul Tehnologic  „Ioniţă G. Andron” Negreşti Oaş,

locul III – Liceul Tehnologic Ardud

Echipajele care s-au clasat pe primele locuri atât la gimnaziu cât şi la liceu vor participa la etapa pe regiune de dezvoltare, care va avea loc în ultima decadă a semestrului II al anului de învăţământ.

Cu această ocazie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare mulţumeşte pentru colaborare organizatorilor, echipajelor participante, Inspectoratului Şcolar Judeţean, primăriei municipiului Satu Mare, conducerii Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhard”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.