Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Poliţiştii verifică centrele de colectare a fierului vechi

fier vechiPoliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi, în colaborare cu specialişti ai Gărzii Financiare, au efectuat controale la mai multe centre care colectează deşeuri industriale reciclabile.

Acţiunile au vizat identificarea societăţilor comerciale cu profil de colectare a materialelor feroase şi neferoase, care nu respectă legislaţia în domeniu şi luarea măsurilor legale ce se impun. S-a urmărit de asemenea, depistarea acelor centre care achiziţionează echipamente de cale ferată în mod ilegal.

Au fost efectuate verificări la 14 centre de colectare a materialelor feroase şi neferoase şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 3.000 lei.

În cadrul acestor acţiuni a fost identificat un localnic de 53 de ani din Apa, având asupra sa mai multe elemente din componenţa sistemelor de prindere a căii ferate. Bărbatul surprins de poliţişti a invocat că a găsit aceste bunuri în apropierea şinelor de cale ferată din localitate, şi, crezând că sunt doar piese de rezervă, le-a luat pentru a le preda la fier vechi.

          Pe numele lui Calaman M. au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de însuşire a bunului găsit.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.