Ultima actualizare: ieri, 22:30
sedinta Consiliul Local Satu Mare
Locale

Primăria Satu Mare îşi face cantină socială

 sedinta Consiliul Local Satu MarePrimăria Satu Mare va avea propria cantină socială, urmând să fie mărit şi numărul de beneficiari.

Consilierii local au aprobat în şedinţa de astăzi unele modificări la gestionarea serviciului de cantină socială, în urma expirării contractului cu Caritas. Viceprimarul Marcela Papici a declarat că Primăria Satu Mare îşi va înfiinţa cu cheltuieli reduse propria cantină, având în vedere că angajaţii deja există. Prin urmare, angajatele creşei sociale “Prichindel” vor prepara şi mesele pentru persoanele fără venituri sau cu venituri mici, pe lângă cele pentru copii. Ar mai trebui angajată practic o persoană, care să pregătească meniurile pentru a fi livrate.

“Primăria va avea propria cantină socială, se va găti în cadrul creşei Prichindelul, suntem în curs de modificare a spaţiului, obţinerea tuturor avizelor. Considerăm că putem să oferim acest serviciu la un preţ mult mai mic decât era oferit până acum şi pe baza unei subvenţii pe care o putem acorda“, a declarat Papici.

Meniul social va fi acordat după efectuare unor anchete sociale.

Papici estimează că numărului de beneficiari va creşte de la 30 la 150-200 în fiecare zi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.