Secțiile de Pediatrie și Chirurgie Pediatrică au fost modernizate

10 mai 2013 | 1 comentariu

Inaugurare sectie pediatrie (4)Consiliul Județean Satu Mare a finalizat de reabilitat şi modernizat a secţiile de Pediatrie şi Chirurgie Pediatrică, o investiţie în valoarea totală de 800.000 de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul judeţului şi din sursele proprii ale spitalului. La inaugurarea lucrărilor de modernizare a participat președintele CJ Satu Mare Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, şi conducerea SJU Satu Mare.

 Directorul SJU Satu Mare, Adrian Marc, şi-a exprimat satisfacţia cu privire la faptul că s-a reuşit finalizarea acestei investiţii, chiar dacă s-a înregistrat puţină întârziere, având în vedere faptul că lucrările au început în timpul iernii, în plin sezon al virozelor, în care secţia de Pediatrie a fost plină de copii bolnavi, iar cadrele medicale au muncit „în condiţii de război” pentru a asigura toate serviciile posibile acestei categorii vulnerabile de pacienţi.

Președintele Adrian Ştef a declarat că investiţiilor majore din Spitalul Județean vor continua, inclusiv punerea în funcţiune, în cursul lunii următoare, a noului computer tomograf performant şi reamenajarea la standarde europene a zonei de acces în Spitalul Judeţean.

Avem în vedere şi modernizarea secţiilor care nu au fost încă cuprinse în programul de modernizarea, eficientizarea termică a spitalului, dar şi extinderea prin supraetajarea clădirii ambulatoriului şi a bucătăriei. Toate aceste investiţii le facem pentru a asigura confortul pacienţilor sătmăreni, pentru a asigura condiţii decente în spitalul sătmărean pentru medicii noştri“,a spus Adrian Ştef.

pediatrie satu mare

 

În urma investiţiei recente au fost reabilitate toate saloanele, cabinetele, grupurile sanitare şi spaţiile aferente la Secţia Pediatrie cu 55 paturi şi cea de Chirurgie Pediatrică, cu 25 paturi. De asemenea, au fost amenajate mai multe saloane VIP, în care pot fi cazaţi pacienţii la tariful de 50 lei/zi, acestea asigurând facilităţi suplimentare faţă de saloanele obişnuite, însă dotările ambelor categorii de saloane satisfac cele mai exigente standarde europene.

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Om spune:

    Felicitari!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest