„Fereastra serviciilor secrete”, volum prezentat miercuri, la Restaurant Mioriţa

4 iunie 2013 | 0 comentarii

Fereastra-Serviciilor Secret Aurel RogojanMiercuri, 12 iunie, ora 12:00, la Restaurantul „Mioriţa” din Satu Mare, va fi prezentat volumul „Fereastra serviciilor secreteRomânia în jocul strategiilor globale”, autor general de brigadă (r) Aurel I. Rogojan, apărut la Editura Compania – 2011.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii – Sucursala Judeţeană Satu Mare, cu sprijinul Asociaţiei Civice Tempora. Manifestarea va beneficia de prezenţa de excepţie a generalului colonel [r] Iulian N. Vlad.

 „Fereastra serviciilor secrete” cuprinde peste 500 de pagini, incluzând studii şi concluzii ale unor cercetări de arhivă, interviuri, eseuri etc. completate de anexe, fotografii şi documente, cuprinsul succint al volumului cuprinzând titluri interesante şi incitante: Actualitatea pe muchia dintre vechi şi nou; Serviciile secrete româneşti după 1989 sau Dintr-o reformă în alta; Securitatea între ideologie şi putere; 1989: Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei; Pacepa: secret, real, imaginar… Demontarea unei manipulări internaţionale menite a ne falsifica istoria; Întâlniri cu Perfidul Albion: Intelligence Service în România; Delirul maghiar: propagandă, spionaj şi extremism pentru „Ungaria Sfântului Ştefan”; Iugoslavia versus România în războiul din umbră.

Pentru a trezi interesul sătmărenilor, iată câteva din gândurile autorului care l-au călăuzit spre publicarea acestei cărţi şi a altor materiale, unele „incendiare”:

Serviciile văd, ca şi noi, efectele dezastruoase ale guvernărilor din ultimii 30 de ani. Dar ele pot scruta şi neputinţa naţională, „hrănită” de planurile cinice ale marilor puteri, de presiunile şantajiste ale vecinilor şi de toleranţa noastră păguboasă la trădare, incompetenţă, corupţie. De la fereastra lor secretă, peisajul arată mult mai accidentat decât îl ştim, dar atât de clar, încât se zăresc, documentate de arhive, până şi contribuţiile otrăvite ale propriilor agenţi. Poate vreun onest proiect de ţară să ignore o asemenea geografie?

După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei, „securiştii” au devenit imuni. Campania dusă împotriva lor nu face decât să le crească mai mult cota. Aşa s-a ajuns ca valoarea securistului să nu mai poată fi cuantificată. Azi, cine se respectă în România are propriul său securist. Bibelou, mascotă ori talisman!

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest