Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Pensionarii, supărați că a fost majorat prețul biletului la ștrand

comitet varstnici, mircea marian 0(1)Președintele Asociației Județene a Pensionarilor, Mircea Marian, și-a exprimat astăzi, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, nemulțumirea în legătură cu majorarea prețului biletului la ștrand.

La deschiderea ștrandului, pensionarii plăteau un bilet în valoare de 5 lei, în urma negocierilor dintre Primărie și firma Beny Alex.

În cadrul unei conferințe de presă susținută, în 24 aprilie reprezentantul firmei Beny Alex, Radu Hosu, susținea că pensionarii din municipiu vor plăti doar cinci lei pentru un bilet, astfel încât să își permită să meargă la ștrand, pentru a se putea bucura de beneficiile tratamentului cu apă termală, însă tarifele au fost majorate, începând cu 15 iunie, fără nicio explicaţie. Prețul biletului este acum de 9 lei pentru vârstnici. De asemenea, tarifele pentru adulți au crescut de la 15 lei, la 18 lei.

”Aproape au dublat prețul pentru pensionari”, a declarat Mircea Marian.

Președintele Asociației Județene a Pensionarilor a cerut desecretizarea contractului de concesiune dintre firma Beny Alex și Primărie. De asemenea, acesta este nemulțumit și de faptul că dacă o persoană vrea să iasă din ștrand i se taie brățara, iar dacă vrea să reintre atunci trebuie să își cumpere un bilet nou.

”Să se desecretizeze acest contract cu domnul Țânțaș. Dacă și-a permis atâția ani fără să deschidă ștrandul, atunci măcar și Primăria să îl oblige să dea la pensionari biletul la cinci lei”, a precizat Mircea Marian.

6 comentarii

  1. Toth Istvan Răspunde

    Marian ! Ai atins punctul expoziv! Prin decontul diferentelor ai ajuns la cheia problemei. Esti genial Marian !

  2. Satu Mare Răspunde

    Si pentru elevi/stundenti pretul este cam piperat 18 ron,se putea acorda o reducere !

  3. Adam Nagy Răspunde

    II mega scump strandul si fitos….Mai bine CAREI sau Aqua Park, si acolo nu ascultam manele…

  4. Napholcz Adrian Răspunde

    Asa isi va pierde clientela, si asa a pierdut-o deja de mult de cand s-a deschis aqua park. in loc sa fie mai ieftin sa vina lumea mai multa, ei scumpeste. nu e corect. intr-o zi de sambata am fost la strand, daca erau 500 de oameni la ora 2-3 dupa ameaza, era bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.