Ultima actualizare: azi, 21:59
Proxeneţi reţinuţi azi dimineaţă, în Vetiş
Locale

Proxeneţi reţinuţi în Vetiş

Proxeneţi reţinuţi azi dimineaţă, în VetişÎn această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul I.P.J. Satu Mare, cu sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale, au efectuat trei percheziţii domiciliare în localitatea Vetiş şi au pus în executare 5 mandate de aducere. De asemenea au fost audiate peste 15 persoane, faţă de 4 dintre acestea dispunându-se măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I. şi D.O.S.

În urma percheziţiilor a fost destructurată o grupare infracţională, specializată în prostituţie şi proxenetism, patru suspecţi cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani fiind încarceraţi în Arestul I.P.J.

Din verificările efectuate de poliţiştii sătmăreni a rezultat că mai multe tinere au fost racolate de suspecţi, din medii sărace, şi aduse în municipiul Satu Mare, unde ar fi întreţinut relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani. Fetele, printre care şi două minore de 16 ani, îşi racolau clienţii la ieşirea din municipiu, în zona unui centru comercial, iar seara erau obligate să predea proxeneţilor, fiecare, cel puţin 50 de euro.

Cercetările sunt continuate în acest caz de poliţiştii sătmăreni specializaţi în investigaţii criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism, prostituţie şi trafic de persoane, urmând ca cele 4 persoane reţinute să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.