Ultima actualizare: ieri, 21:44

Locale

A murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

tractor-rastunatLa data de 26.07.2013, în jurul orelor 17:00, lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 de către S. Maria de 42 ani din Aliceni, județul Satu Mare, despre faptul că pe drumul forestier care face legătura între satul Aliceni și cariera de piatră din afara satului s-a răsturnat tractorul în care se afla tatăl său B. Dumitru, rezultând decesul acestuia. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că B. Dumitru de 79 ani, domiciliat în comuna Târșolț, sat Aliceni, a condus tractorul agricol marca Grymas, fără cabină, tractând o căruță încărcată cu fân pe drumul forestier din afara satului Aliceni, iar într-o pantă abruptă a pierdut controlul volanului și tractorul s-a răsturnat peste acesta provocându-i decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Negrești Oaș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză nu sunt suspiciuni de omor.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.