Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Peste 19.000 pachete de țigărți și 6 mașini, confiscate în iunie

POLITIA DE FRONTIERAÎn urma  acţiunilor de control derulate în luna iunie,  au fost confiscate 19.118 pachete de ţigări şi 6 autoturisme din activităţi de contrabandă.

Potrivit datelor centralizate, angajaţii de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi birourile vamale de pe raza judeţului Satu Mare au întreprins, în luna iunie 2013, un număr total de 241 de acţiuni, în urma cărora au fost constatate 31 de contravenţii în valoare de 68.000 de lei, fiind confiscate 19.118 pachete de ţigări şi 351 de pachete de ţigări abandonate, au fost reţinute bunuri în valoare de  173.487 lei, un număr de 6 autoturisme fiind reţinute sau confiscate, iar valoarea totală a prejudiciului creat bugetului de stat a fost estimat la 37.957 lei.

Având în vedere rezultatele obţinute în luna iunie pe linia combaterii contrabandei cu ţigări şi alte produse supuse accizării, prefectul Eugeniu Avram solicită instituţiilor implicate în această acţiune să manifeste mai multă vigilenţă şi eficienţă pentru a descuraja şi destructura reţelele infracţionale care mai acţionează pe raza judeţului Satu Mare.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.