În data de 11.08.2013, orele 19:50, pe raza localităţii Tiream a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
În fapt, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că în timp ce conducea regulamentar un autoturism marca marca Skoda Octavia, numitul Carol B. de 47 de ani, la o intersecţie a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de Floarea M. de 64 de ani. Aceasta, la intrarea în intersecţie nu a acordat prioritate de trecere autoturismului.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a biciclistei, care a fost transportată la Spitalul Municipal Carei şi ulterior la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea efectuării unor investigaţii complete. Ambilor participanţi la trafic, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză cercetările continuă.