Ultima actualizare: ieri, 20:07
Locale

Biletul de intrare la Ştrandul Satu Mare, majorat din nou

bilet strand satu mareBiletul de intrare în Ștrandul Satu Mare a fost majorat din nou, cu doi lei, de către firma Beny Alex, cea care a concesionat zona de agreement pe o perioadă de 49 de ani.

Astfel, dacă biletul pentru un adult era 18 lei, de câteva zile acesta a fost majorat la 20 lei/persoană. Firma nu a oferit nicio explicație pentru majorarea tarifului. Tariful pentru pensionari a rămas de 9 lei, iar pentru copiii între 4-14 ani prețul biletului este tot de 9 lei. Trebuie precizat faptul că și tinerii de peste 14 ani, care nu sunt adulți, trebuie să plătească tot 20 de lei, deși nici ei nu au niciun veni.

O nouă scumpire s-a produs din 15 iunie, când tarifele de intrare au crescut de la 15 lei/adult, la 18 lei/adult. De asemenea, biletul pentru pensionari și copii a fost majorat la 9 lei faţă de 7 lei cât era înainte.

Pensionarii şi-au exprimat public nemulţumirea faţă de majorare, spunând că reducerea oferită pentru o perioadă scurtă de timp reprezintă „praf în ochi”.

De altfel, şi primarul Dorel Coica a dat un ultimatul firmei milionarului Vasile Ţânţaş, să-şi realizeze parcarea civilizată, hotelul şi baza de tratament, spunând că în cazul nerespectării clauzelor contractuale se poate ajunge la rezilierea contractului de concesiune.

Vă prezentăm un bilet de intrare, sub forma de „Nota de plată”, primit de două persoane care au fost la ştrand.

14 comentarii

  1. dr. Ciomu Răspunde

    Mda….miroase si-a evaziune fiscala….Nota de plata nu e Bon fiscal !!!!!!!!

  2. ada Răspunde

    de la 1 august biletul costa 20 de lei 🙁 TREBUIA SA RAMANA 18 LEI SAU CHIAR 15 LEI CUM ERA MAI INAINTE 🙂

  3. Caragiale Răspunde

    Aici e alta poveste…a inceput lupta pentru Hotel Dacia…primul pas: Coica la amenintat cu parcarea….pasul doi : Beny mareste tarifele…Asteptam cu nerabdare sa vedem urmarea…si sa vedem cu cit peste valoarea initiala a hotelului Dacia va fi cumparat de primarie/consiliu

  4. attilaervin Răspunde

    Nota de plata nu este egal cu Bon Fiscal.Evaziune fiscala curata, si fiul meu tot nota de plata a primit acum o luna cand a fost la strand.Nimeni nu se uita ce primeste la intrare,inseamna ca banii intrati intra direct in buzunare,in casa de marcat se inregistreaza numai bani marunti, si asta este explicatia pentru scumpiri ca nu sunt incasari.

  5. Andrei Simionescu Răspunde

    Exact. Evaziune fiscala! De curiozitate, se vor sesiza Finantele, Garda Financiara si Politia economica sau alte institutii? Nota aceea de plata nu tine loc de BON FISCAL nu are absolut nici o valoare fiscala, e doar pentru evidenta lor interna! Deci se incaseaza la bani la negru!!! Se vor gasi probabil unii sa spune ca se elibereaza si bon fiscal pe langa nota de plata! In mod sigur se elibereaza cateva bonuri fiscale, care oricum nu ajung la clienti, probabil la 5-10% din totalul biletelor vandute.

  6. Rommel Răspunde

    la sectia contabilitate , au un fost angajat de la “imperiul carnii Vetis ” … deci sunt “pregatiti” … 😉

    • Fost angajat Răspunde

      Daca esti asa tare in clanta de ce nu ai curaj sa-ti dai si numele.este foarte usor sa terfelesti pe cineva .Te roade invidia?

  7. Rommel Răspunde

    toti asteptam sa se sesizeze autoritatile … dar nimeni nu suna sa denunte … ilegalitatea :))

  8. Atiila Hunul Răspunde

    Da cum sa se sesizeze autoritatile!!??? Pot cateva sute de oameni sa citeasca articolul asta, ca onor autoritatile nu au nici o treaba. Dar ei tot ies la televizor si sustin ca to fac eforturi sa combata evaziunea fiscala!!! Uite un caz de evaziune oferit pe tava! Sa vedem ce masuri se vor lua. In SUA sau Germania, Politia si Fiscul maine dimineata la prima ora ar fi fost la ei la poarta! Ups…. stai ca la noi e sarbatoare.

  9. Camelia Popan Răspunde

    Si aproape de extrasezon marim in loc sa reducem preturile, nu mai la noi romanii se poate asa ceva….

  10. Romper Răspunde

    Sa inteleg ca nu o chema iulia pe ospatara ?

  11. Fidelia Răspunde

    RUSINE sa ii fie por..lui Beny Tantas! Am fos tla strand DAr nu mai merg! Sa dea faliment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.