Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Cine este „vinovatul moral” în cazul pădurarului împuşcat la braconaj?

padurarCazul vânătorului din cadrul Ocolului Silvic Satu Mare care a fost împușcat în timpul unei partide ilegale de vânătoare agită spiritele în Direcția Silvică şi Ocolul Silvic Satu Mare.

Conform surselor PortalSM, actualul șef al Ocolului Silvic Satu Mare, Vasile Oșan, a mai fost schimbat din funcție de două ori, în anii 2005 și 2009, din cauza „managementului defectuos”. El a fost repus pe funcţie după schimbarea guvernării, în cursul anului trecut, Ocolul nefiind acum sub cea mai bună administrare din moment ce chiar un pădurar a ieşit la braconaj.

Astfel, în ultimele luni, două primării, Odoreu şi Viile Satu Mare, au preferat să lucreze cu ocoale private în loc să mai aibă de-a face cu Ocolul Satu Mare. De asemenea, s-au înregistrat unele  întârzieri la plata salariilor angajaţilor.

Sursele PortalSM susţin că noul şef al Ocolului este cel puţin vinovatul moral al accidentului din pădure când pădurarul a fost împuşcat în timp ce a ieşit la braconaj cu alte persoane. În condiţiile în care Ocolul ar fi avut un bun management, regulile stricte ar fi respectate, pădurarul respectiv nu şi-ar fi permis să iasă la braconaj. Cu siguranţă că acest accident urmează să scoată la iveală o serie de fapte din cadrul Direcţiei Silvice.

Vom reveni cu detalii.

13 comentarii

  1. Viorel Vasvari Răspunde

    După părerea mea nu există vinovat moral în această speță.Cert este că ar trebui să fie mai controlată toată vânătoarea și nu numai la noi în județ.Cert este că nu cred că e singurul pădurar din acest județ care și-a scos un prieten la un mistreț și poate că nici ultimul…cu sau fără știrea șefului… Poate că ar fi un semnal de alarmă că ar trebui să înceteze lumea cu braconatul…Că altfel dc erau în cadru legal de vânătoare sigur vinovatul nu era arestat s.a.m.d. …

  2. Rommel Răspunde

    de ce sa fie vinovat ? de ce Directorul Ghiran este vinovat cand paznicii de vinatoare ies cu tovarasii la “o puscatura” ?
    s-a practicat ,se practica , se va practica braconajul …deoarece foamea la romani este foarte mare ,

    la celalalt articol despre acest incident cineva a pomenit de fondul Gerausa(si membrii ) , este unul dintre cele mai braconate fonduri de vanatoare din acest judet … “haiducii” din zona , si cativa vanatori de LUX din oras , fac legea acolo , AJVPS-ul incaseaza cotizatiile si banii pe autorizatii … animalele sunt executate dupa bunul plac al baetilor din Socond/Soconzel/Cuţa …

  3. Ianosi Dorian Răspunde

    Vinovat moral….glontul….el este ca si politicienii, omoara, n-are sentimente si il au doar cei care trebuie sa-l aiba….restul….privitori….

  4. Viorel V Răspunde

    Rommel vad ca esti in cunoștință de cauză despre tot ce se petrece in AJVPS , probabil esti un fost coleg de al meu de la Gerăușa. Tocmai ptr. cele expuse de tine am preferat să părăsesc grupa, asociatia. Măcar pe fondurile private e liniște și vânat , plus oameni de calitate. Iti recomand și ție să te orientezi în altă parte dacă nu ai făcut-o deja…

  5. altii Răspunde

    Am aflat de “autorul moral“al cazului de braconaj,insa sursa portal sm care intoxica cititorii stiti cine este?Este fostul director al Directie Silvice numit de fostul prefect Bud si binenteles nu pe performante profesionale ci de natura politica.Acesta la schimbat pe seful de ocol (Vasile Osan)pe aceleasi criterii politice si nu pentru management defectuos.Acum doreste din nou sa-l scimbe si sa-i ia locul pentru ca la Directie este tinut degeaba pt 4 fonduri de vanatoare desi marea lor parte au fost vandute.A mai incercat si la AJPS sa preia functia de director insa lumea ii cunoste fortele si nu l-au dorit.

    • Doua frunze Răspunde

      Multumim pentru informatii.P.S.Usurel cu tastatura ca inghiti litere.Chiar nu este cazul sa reinventezi limba romana!

  6. acelasi Răspunde

    Oare dl Dragos Daniel ,responsabilul cu vanatoarea de la Directia silvica nu trebuia sa-si educe subalternii si sa-i controleze.El lucreaza cu Ster CLaudiu de cel putin 6 ani, iar seful de ocol este numit de 1 an si 6 luni?

  7. gogu Răspunde

    pile,cunostinte, relatii,,,cu cat se intra ca paznic de vanatoare ca eu stiu suma, o scriu altadata nu acum ca acum mi-e greata de la un vanat de azinoapte

  8. Alin Bordas Răspunde

    parerea mea este ca : este o administrare defectuoasa a asociatiilor (fie vorba de OCOL sau AJVPS ) de vinatoare care gestioneaza aceste fonduri si platesc niste angajati degeaba .
    atitat timp cat se face diferenta intre membrii si "unii" beneficeaza de tratamente speciale din partea conducerii si a paznicilor de vinatoare … rezultatele nu pot fi decat acestea .
    de ce nu se intimpla incidente sau accidente de acest fel la asociatiile/cluburi de vinatoare private ? unde patronul/administratorul chiar este curios de ceea ce se intimpla in fondurile lor ? cum au reusit ei sa starpeasca aproape in totalitate braconajul ?

    Viorel Vasvari am avut ocazia sa vad cum la o partida de vinatoare organizata legal , cum anumiti"colegii" de grupa au plecat in "cerc restrans" sa incheie partida de vinatoare dupa bunul plac …
    ( este alta poveste si nu are legatura cu articolul)

    daca nu era ranit la aceasta "iesire" se stia ceva ? absolut NIMIC.

  9. Viorel Vasvari Răspunde

    Stii cum e…pana doar te plangi si nu faci nimic, pana atunci nici nu se va schimba absolut nimic.Pe mine sincer nu ma interesează fiindcă am plecat din mizeriile respective cu fruntea ridicată…fară să fiu implicat in măgării deși povești mi-am auzit destule…În rest până nu sunt sesizate organele abilitate, până atunci nu se va întâmpla nimic…Asa ca dc vrei să faci ceva ridica-te si spune ce te doare…Dc nu iesi si lasa-i sa-si faca damblaua…ca se va termina si aia odata!

  10. alta frunza Răspunde

    Un om sufera si dl fost directoras face articole la ziar pentru a castiga si de aici ceva.Nu e destul din comisioanele de la partizile de vanaoare organizate cu strainii?
    Esti demn de mila!!!

  11. Alin Bordas Răspunde

    am renuntat la ei si eu … exact pentru "mizerii" de acest tip … tocmai de aceea am si spus ca conducerea asociatiilor este de vina , atata timp cat ea permite sa se faca asemenea lucruri in teren pentru ca ala e X sau Y si a fost sau este mare …, exact atata timp se vor face .
    Asociatia a facut "selectia" …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.