Ultima actualizare: azi, 16:16
Sport

Olimpia a bătut FC Baia Mare

olimpia baia mareOlimpia Satu Mare a disputat luni, prima partidă amicală de pe teren propriu din acest an, în compania formației FC Municipal Baia Mare.  Sătmărenii s-au impus în acest meci cu scorul de 1-0.

„Galben – albaștrii” s-au descurcat bine în prima parte a jocului, reușind să deschidă scorul încă din primele minute prin Roghină care a profitat de greșeala făcută de portarul Bota și a șutat puternic de la mai bine de 30 de metri, trimițând balonul direct în poartă.

În minutul 40 al primei reprize, băimărenii au avut o mare ocazie, însă Florin Mureșan a scos balonul de pe linia porții și astfel, scorul la pauză a fost în favoarea gazdelor, scor 1- 0.

În repriza secundă, oaspeții au reușit să înscrie în poarta apărată de Anca, dar arbitrul de tușă a semnalizat ca fiind ofsaid, iar golul a fost anulat.

Elevii tehnicienilor Tiberiu Csik și Lulu Dragomir au avut câteva ocazii clare prin Lemac, Dragoș și Negruș, dar toate fără succes, scorul final a fost 1- 0.

„A fost o victorie chinuită. În această partidă sfârșitul de săptămână și-a spus cuvântul”, a declarat tehnicianul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Pentru Olimpia Satu Mare  au evoluat Șuta – Muntean, Mureșan, Micaș, Iuhas, Schwarczkopf, Roghină, Gavrilescu, Bujor, Zsiga. În a doua repriza secundă au mai jucat Anca, Molnar, Sabău, Ene, Hanus, Villand, Prodan, Negruț, Feier, Lemac și Dragoș.

Pentru Baia Mare au evoluat Bota – Gherghel, Hodor, Tomcea,Zoldi, Tarța, Venca, Giurgiu, Răduneață, Ardeleanu, Moldovean. În a doua repriză a mai intrat Iura – Ignat, Pomian, Barbulovici, Lupașcu, Kadin și Moussa.

 

Sursa: Olimpia 2010 Satu Mare       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.