Plopstock: rock, funk şi pâine cu unsoare!

6 august 2013 | 0 comentarii
plopstock

Plopstock

Nebunia frumoasă începută în vara anului 2010, la inițiativa membrilor unor trupe locale de rock, continuă în 15 – 16 august cu cea de-a IV-a ediție a Festivalului Plopstock, deja legendar în rândul tineretului sătmărean.

Atunci a fost de-ajuns entuziasmul celor care au improvizat o scenă din paleți și scânduri, “ploptită” de centrala termică dezafectată din fața localului preferat al boemei sătmărene, Fântâna cu Bere, probabil în cel mai potrivit decor pentru un asemenea eveniment: lângă digul Someșului, la umbra celor doi plopi maiestuoși care au inspirat numele festivalului.

De atunci, toate edițiile s-au desfășurat în aceeași atmosferă de tinerească relaxare, cu intrare gratuită, ceea ce va rămâne o tradiție și de acum încolo, însă ediția din acest an va aduce un plus de profesionalism în organizare și nenumărate surprize plăcute.

Tinerii organizatori beneficiază în premieră de sprijin concret din partea Primăriei Municipiului Satu Mare, dar și din partea unor parteneri si sponsori generoși, printre care se numără Fușle Security, AquaStar, Asociația Culturală Inedit ’87 Nord, CuePoint, Black Sheep Media, Autonet, SimboTour, King Art, Creative Screen, ferma El Greco, Restaurant Delicatese precum și consilierul local Butka Gergely.

Datorită acestora, publicul va avea parte de un program mai bogat și mai variat în comparație cu anii precedenți, cuprinzând concerte ale unor trupe locale și invitate din alte orașe, specializate în diverse genuri muzicale: rock, punk, funk, ska, etc.

 

Ziua 1                                                           Ziua 2

The Phoenix (SM)                                    Inedit (SM)

Illuminati (SM)                                         Uni-Form (SM)

Ultimu’ Nivel (BM)                                  Ska-nk (BM)                      

Random (SM)                                           Mushroom Story (CJ)

Concertele vor fi urmate în fiecare noapte de petreceri de pomină, până în zori de zi, în club Inside. În timpul zilei te vei putea răcorii din când în când de mari „bătăi cu apă”, iar cei obosiți se vor putea relaxa în chill-out lounge-ul amenajat special pentru acest eveniment. Petrecăreții nu vor rămâne înfometați, deoarece berea va aluneca cel mai bine cu tradiționala pită cu unsoare, dar și cu zacuscă, vinete ori alte bunătăți.

Și deoarece trăim în lumea online și nici un festival care se respectă nu se mai organizează ca-n secolul trecut, spectatorii vor putea urmări în timp real proiecția feed-urilor de Twitter și Facebook legate de evenimentul la care tocmai participă, dar și relatări de la fața locului în toată presa online sătmăreană, cu ilustrații asigurate de cei mai în vogă artiști fotografi. Pe scurt: vreme bună, stiluri muzicale variate şi atmosferă familiară vă aşteaptă la Plopstock!

 

www.facebook.com/festivalplopstock

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest