Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Prefectul Eugeniu Avram, asaltat cu probleme la Căuaș

audiente-cauasUn număr mare de cetăţeni au dorit să participe la audienţele pe care prefectul Eugeniu Avram le-a susţinut, în data de 12 septembrie, la Căuaş. Aproximativ 30 de persoane l-au aşteptat în incinta Primăriei din comună pe prefect pentru a-şi prezenta problemele şi nemulţumirile. Alături de prefect s-au mai deplasat la Căuaş, reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, specialişti din cadrul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi ai Instituţiei Prefectului.

Cei mai mulţi cetăţeni s-au prezentat cu probleme privind aplicarea legilor fondului funciar, dar şi probleme sociale. În esenţă, oamenii au cerut sprijinul prefectului pentru a fi puşi în posesie şi astfel să îşi poată primi titlurile de proprietate pe terenuri. O parte dintre problemele prezentate de cetăţeni şi care ţin de competenţa autorităţilor au fost soluţionate pe loc. De asemenea, în cazul cetăţenilor care s-au prezentat la audienţe cu probleme sociale, prefectul Eugeniu Avram a dispus autorităţilor locale să se aplece cu prioritate pentru rezolvarea lor.  

O parte dintre problemele care vizează instituţiile publice au fost preluate de către reprezentanţii instituţiilor care l-au însoţit pe prefect, pentru verificare, evaluare şi soluţionare.

Sursa: Prefectura Satu Mare

2 comentarii

  1. gogu Răspunde

    vrajala…..apa trece bolovanii raman

  2. adina Răspunde

    frectie la piciore cu acest prefect ,asculta sa para ca doamne ce interesat e iar pe usa din dos isi trimite odraslele sa le puna la punct primarilo actele si sai invete cum sa fuga de lege

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.