În perioada 4-6 octombrie se vor organiza Zilele Recoltei în P-ța 25 Octombrie, eveniment aflat la a 3-a ediție în acest an.
Evenimentul a fost anunțat astăzi, 28 septembrie, într-o conferință de presă, de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica și președintele Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale, Ioan Pop. Zilele Recoltei sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Satu Mare împreună cu Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale.
La eveniment vor fi peste 40 de expozanți, cu produse diferite din carne și preparate din carne, produse lactate din lapte de capră și oaie, fructe deshidratate, legume, magiun, vin, must, pălincă, beles din Bogdand, produse artizanale, flori ornamentale și multe altele. La Zilele Recoltei și-au anunțat prezența și producători din Maramureș, Sălaj, Bihor și Alba.
Deschiderea oficială a Zilelor Recoltei va avea loc vineri, 4 octombrie, de la ora 14, cu un spectacol folcloric susținut de Petrică Mureșan și ansambluri folclorice din județul Satu Mare. Programul artistic se va încheia la ora 20:00.
Primarul Dorel Coica i-a sugerat preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, să-şi organizeze Zilele Recoltei ale judeţului undeva în judeţ, dacă tot vrea să copieze acţiunea.
„Consiliul Judeţean îşi poate face această sărbătoare în teritoriu, au foarte multe comune la dispoziţie. Ştiţi că după Ziua Municipiului urmează Ziua Judeţului. După Ziua Recoltei vine Ziua Recoltei în judeţ sau la marginea judeţului. Le transmitem că pot face ziua judeţului în judeţ, şi un domn din mass media a recomandat terenul din Moftin plin cu muşuroaie”, a declarat primarul Dorel Coica, făcând aluzie că preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef îi copiază mai multe acţiuni.
Iarasi distractie, alti bani aruncati! Terminati odata oameni buni! Pentru asta v-am votat sa avem spectacol Petrica Muresan? HAI LA TREABA ECHIPA USL!
Hop un contract cu florisal, hop un mic si-o bere
Intrebati-l pe Coica mai bine de dosarul penal care l-a avut inainte de revolutie pentru ca facea avorturi ilegale. A fost prins la Carei in timp ce facea un avort intr-un hotel in 1987.
Mai bine, intrebati-l despre contrbanda cu tigari unde foloseste ambulantele de la cabinete, toti soferii stiu, sunt si inregistrari video. Senatorul Valer Marian va prezenta adevarul incurand.
Scandalul Florisal este mult mai complex, Ponta a fost intr-o vizita secreta la Satu Mare pentru ca sa primeasca partea cuvenita de la Vasile Puscas, asa s-a negociat. S-au grabit pentru ca va pica guvernul. Senatorul Valer Marian pregateste o interpelare in senat pe aceasta tema. Se vehiculeaza o spaga de 1 milion de euro luata de Ponta de la Florisal.
Foarte bine!
vezi dorele ca vine ziua REVOLTEI si poate te recoltam pe tine direct
Cati bani a alocat primaria pt acest bairam?