Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Conducerea Organizaţiei de Tineret – PDL Satu Mare se înscrie la PMP

otpdl forta civicaConducerea OTPDL Satu Mare a aderat miercuri la Partidul Miscarea Populară Satu Mare, după ce, în prealabil, a demisionat din PDL, informează un comunicat de presă. Redăm în continuare comunicatul PMP.

“Decizia a fost unanimă pentru acești tineri, nu au fost invitați, nu li s-a oferit funcții pe “tavă”, au constatat că actuala conducere PDLSatu Mare, nu le mai oferă posibilitatea să se exprime, nu are verticalitatea promisă și nu se mai călăuzește după principiile care au stat la baza partidului.

Iar indepărtarea de Traian Băsescu a fost factorul  determinant pentru a lua această decizie.

Conducerea Partidului  Mișcarea Populară  a afirmat foarte clar, că ușile sunt deschise pentru toți cei care sunt onești, corecți, care doresc sa facă o altfel de politică.

Acești tineri au voința de a face lucruri bune pentru semenii lor, s-au „călit” în campanii electorale și au fost primiți în același spirit în care se lucrează în acest partid, de respect fața de membrii acestuia si față de societate, de democrație de jos in sus, deschidere si toleranță.

Ei sunt viitorul și trebuie să fie tratați ca atare.  Acum urmează să arate ce pot, să pună umărul la întărirea polului de dreapta, pentru ca împreună să reușim să îndeplinim obiectivele din programul Partidului  Mișcarea Populară  .

Președinte al Organizației de Tineret a  Partidului Mișcarea Populară Satu Mare este Bianca Erica Racz”.

 

Președintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Mișcarea Populară Satu Mare

Dr. Laura BOTA

 

38 comentarii

  1. Silviu Răspunde

    De tineri trebuie sa invete cum e cu traseismul politic. Tinerii astia niciodata nu vor fi politicienii viitorului deoarece oamenii condamna saritul dintr-o barca in alta, mai ales la un partid de buzunar.”Cica n-au primit functii”, atunci cum a ajuns din prima zi presedintele tinerilor madam Racz.

    • Mihai Răspunde

      Nu sariti sa condamnati daca nu aveti habar de asa ceva,informativa prima data si apoi puteti sa comentati. Ei sunt viitorul si trebuie sa avem incredere in ei. Va urez mult succes.

      • x Răspunde

        ei viitorul? uita-te la fata lor.

        • Gabriel Răspunde

          Bai ratule! Ti-ar placea tie sa areti cum arata unii de acolo! Copii tineri si frumosi! Daca ei nu vor schimba ceva in bine, atunci nu stiu cine o va face!

        • cristi Răspunde

          eu am incredere ca vor face o treaba buna, eu din cate am vazut cand era campanie doar pe ei i-am vazut pe strada

  2. nicu99 Răspunde

    Transferul la PMP a fost rezolvat de Sorin Ghilea pentru ca sa isi rezolve dosarul penal de la PCA Oradea, facut la plangerea ANI.

    • Grigoras Răspunde

      Esti pe dinafara , rau de tot. Ce are Ghilea cu tineretul? Asa copil esti? Sunt doar tineri care vor sa fie respectati, moneda de schimb pe care o subliniezi este comica .

  3. Alina Răspunde

    Silviu imi cer scuze ca te contrazic, dar din punctul meu de vedere nu ai dreptate, ce asteptam de la tineri acestia sa se lase calcati in picioare de Greii PDL-ului,s-au sa mearga mai departe?
    Eu va doresc mult succes si ma bucur ca aveti curajul sa mergeti mai departe!

    • Cocojumbo Răspunde

      Draga Alina….sincer..credeti ca daca e partid nou…nu o sa fiti calcati in picioare? Si in PMP este o piramida si o sa vedeti ce calcati o sa fiti ..dupa…poate chiar apretati ca n-o sa va vrea nici PSD nici PDL…SINTETI CARNE DE TUN !!!! Sper din tot sufletul sa ma insel !!!

  4. aleodor Răspunde

    Tineretul e singura speranta a tarii asteia sa se ridice din mocirla in care se zbate. Asa ca haideti dragi semeni sa ne apreciem tinerii!

  5. Vasile Răspunde

    Tinerii sunt sclavii viselor; bătrânii servitorii regretelor.

    • Cocojumbo Răspunde

      frumos…nu stiu de ce batrinii nu-i ajuta pe tineri si vice versa??? Binenteles “ajuta” asa cum e definit in dictionarul limbii romane nu in cel al politicienilor.

  6. arpi Răspunde

    Fiecare e liber sa aleaga daca face politica si in ce partid intra. libertatea asta tine de democratie, oameni buni.

  7. Grigoras Răspunde

    Silviu, esti rautacios. De ce nu intrebi cum a fost aleasa,sa te lamuresti !

    Iar tu, Nicu99 esti copil, daca 99 este anul nasterii tale. Dupa parerea ta, un dosar de incompatibilitate se poate rezolva prin trecerea unot tineri la PMP ? Chiar esti necopt !

    • Cocojumbo Răspunde

      Draga Grigoras
      E posibil ca tu sa ne fi scris din Anglia…din pacate aici e Romania…si ma bucur ca speri inca..eu… nu mai pot. Asta este o mica jonglerie … toti stiu asta ..in afara de cei care nu vor sa vada…dar va vine voua timpul…asa cum am mai zis sper din tot sufletul sa ma insel .

  8. Bianca Răspunde

    Traim intr-o tara libera si fiecare ii liber sa aleaga unde merge si ce face. Pacat ca sunt persoane care nu vor sa inteleaga lucru asta si traiesc in comunism.

  9. Bianca Răspunde

    Ei au ales ca sa urmeze liderul Miscari Populare (Laura Bota) care are principii de dreapta,in schimb liderii din PDL nu mai au asa ceva au devenit comunisti.

    • Cocojumbo Răspunde

      numai “sucesuri” va doresc..va asteptam cu drag sa vopsiti un gard la adapostul de ciini, sa curatati parcul, si abia stept sa va vad cu sacosele la azilul de batrini de Craciun…si….cam atit !! A… am uitat de cometariile si luarile de pozitie din presa…va doresc o campanie mai …curata decit a celor din PSD si PDL ….eu zic ca sinteti aceleasi scursuri…. in special uitindu-ma la cei de “sus”.

    • maciucace va asteapta Răspunde

      @bianca:pi…..lino,tu stii ce a fost comunismul?
      Vorbeste curul fara tine.La scoalaaaaaa!

      • dani Răspunde

        Maciocace va asteapta, cam naspa limbajul, incearca sa folosesti si un limbaj mai frumos si civilizat!

  10. bogdan Răspunde

    pt dn silviu,se vede ca se pricepe la politica.dn racz a facut parte din pld de ani buni,daca tot vb ar trebui sa te informezi inainte altfel vb ca si dn ponta numai ca sa nu taci.e normal ca tineri din pdl sa treaca la basescu au facut campania pentru el,si eu zic ca destul de bine,poate multi dintre eu nu erau inscrisi in pdl daca nu era basescu.tu ce doresti?dupa atatia ani in pdl doamna racz sa imparta sarmale pentru pmp?e normal sa primeasca o functie are experienta,felicitari ei.

    • satmarean Răspunde

      deci sunt mandrii ca au facut campanie pt basescu si asta vor si in continuare sa faca. 🙂 🙂 🙂

  11. ciprian Răspunde

    Parerea mea este ca nu trebuie sa generalizam. Fiecare tara are uscaturi, fiecare partid are lichele de aceea va propun sa judecam pe fiecare in parte fara sa ii bagam pe toti in aceeasi oala. Intre copiii astia de sus pot fi vecinii nostri, colegii nostri, amicii nostri care chiar pot avea un caracter curat si sincer. Nu va lasati manati de ura. Ura este apanajul celor slabi. Mult succes ! Sa faceti voi ceva bun in tara asta !

  12. Erika Răspunde

    Eu va doresc mult succes! si doresc sa ma alatur voua in viitor daca este posibil?

  13. Tomi Răspunde

    Mult succes sa aveti si cum ajung in Satu Mare am sa ma vin si eu cu voi.

  14. Ciabata Răspunde

    Mult succes!

  15. x Răspunde

    pmp=pdl. acelas rahat doar cu o alta denumire. la o adica toti sunt la fel. dar pe acesti tineri ii pot numi tarfe politice.

  16. Raul Răspunde

    Fratilor deci eu nu va inteleg!in loc sa va miscati si voi sa faceti ceva, stati acasa si comentati aiurea fara sa ganditi putin,va deranjeaza atitudinea acestor tineri care chiar isi doresc o schimbare in aceasta tara,cu siguranta stiu ei de ce au facut acest pas…noi numai stam si comentam aiurea!In legatura cu Bianca Racz vreau sa va spun ca este o persoana deosebita o cunosc personal….si vreau sa ii urez Mult Succes!!!

  17. cetatean_satmarean Răspunde

    Ma uit la comentariile rautacioase si ma minunez. “x” este un necioplit. Ce va doriti de fapt ? Daca sunt tineri nu e bine, daca au ceva ani, iar nu e bine. Daca PMP era la putere, poate ca va intelegeam. Iar daca le era bine acolo, nu veneau.
    Trebuie sa intelegem toti, ca salvarea noastra este politica de dreapta, altfel vom sta la TV sa vedem premieri incapabili jucand baschet.

    • x Răspunde

      da, ai dreptate. dar nu cu oameni care se plimba de la un partid la altu! acest partid nu va fi la putere prea repede! forta civica are sanse mult mai mari. au un lider cat se poate de bun! in schimb….pmp=basescu.

  18. satmarean Răspunde

    A si acesti tineri frumosi doresc in continuare sa faca politica de dreapta alaturi de basescu si laura bota 😀 😀

  19. Alba ca zapada Răspunde

    poate inteleg eu gresit articolul dar eu am tras urmatoarea concluzie: Ptr. ca acesti tineri nu au primit functii pe tava au facut un partid nou si au “voința de a face lucruri bune pentru semenii lor“ – ca sa primeasca si ei functii pe tava ca doar asa se face in politica sau?

    • adevarul Răspunde

      Bravo Alba ca zapada ai inteles esenta lucrurilor.Iar PMP nu-i in stare sa racoleze noi membri si fura de la fostul partid din care o parte din ei au facut parte. Doar atit puteti face 🙂

      • Ioana Răspunde

        Draga “Adevarul”, in primul rand esti un dobitoc! Iar tu draga “Alba ca zapada” esti o idioata! Articolul este foarte clar! Acesti tineri s-au simtit plafonati acolo la PDL, in plus baronii PDL au icercat sa indeparteze pe toti cei care erau mai buni decat ei! La fel sa intamplat si cu Sergiu Babasan! Cand a avut curajul sa isi deschida gura, atunci gata! A fost dat afara! Revenidn la tineri, ei cauta noi oportunitati! Daca ei au decis sa paraseasca PDL-ul atunci bine au facut! Au mers la un partid nou! Nu la un partid aflat la guvernare!

  20. muri buri Răspunde

    Hemoragia pedelista a fost provocată de nepriceputul ăla de Muresan. De când a pus mâna pe partid crede că este sereleul său unde poate să facă ce vrea.
    În jurul acestui politician fantomatic nu vor rămâne decât duhurile rele.
    Poate că are misiunea de a distruge ce a mai rămas din partidul ăsta nenorocit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.