Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Grădiniţă în limba romani la Satu Mare

Grup mixt (3)Primăria şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare au deschis din acest an şcolar prima grădiniţă în limba romani din judeţ. Au fost înscriși 15 copii însă foarte puțini dintre aceștia frecventează grădinița.

Inspectorul şcolar pentru problemele minorităţilor Gal Gyongyi a afirmat astăzi în şedinţa Grupului mixt pentru problemele romilor că această grupă a fost înființată la solicitarea unor părinți, fiind găsit și un spaţiu adecvat.

Grădiniţa 14 Mai are sediul pe str. Botizului şi este destul de departe de romii de pe str. Toamnei, părinţii fiind nemulţumiţi că este o distanţă destul de mare până la unitatea şcolară.

Viceprimarul Marcela Papici a spus că micuţii au condiţii foarte bune şi s-au căutat variante şi pentru asigurarea transportului acestora, însă singura variantă legală ce poate fi şi decontată de Primărie este acordarea de abonamente gratuite pe mijloacele Transurban pentru părinţi, astfel încât să-şi poată duce copiii la grădiniţă. Romii au fost nemulţumiţi pentru că trebuie să schimbe două autobuze, ei solicitând un microbuz pentru transportul lor. Acest lucru nu se poate deconta de Primăria deoarece atât domiciliile beneficiarilor cât şi unitatea de învăţământ se află în aceeaşi localitate.

Grup mixt (7)

În total în judeţ sunt peste 5.600 de copii de etnie romă.

19 comentarii

  1. Norick Răspunde

    Na! Da’ cum numai microbuz au solicitat si nu Mercedes S Class ?? 🙂

  2. Pop Ioan Răspunde

    Cind se duc la scormonit in gunoaie tot cu microbuz se duc? Mai vor si transport gratuit pe banii nostri ca ei nu contribuie cu nimic la sustinerea societatii.Propun sa fie plasate bucati de fier vechi in zona sau ce se mai poate “imprumuta” si atunci s-ar bate sa ajunga fiecare cit mai repede la obiectul “muncii”.Pacat de cei din zona ca ceea ce nu va fi betonat sau legat cu lanturi, va dispare.

  3. Pop Ioan Răspunde

    Stiti ce intreaba masculul rom de femela sa cind unul din progenituri cade in noroi? I-l spalam pe cel vechi sau facem altul,nou.

  4. matroz Răspunde

    De la o româncă laşă şi trădătoare, către un deputat ( tigan ) în Parlamentul României !!!

    Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată.
    Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr.
    Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare.
    Românul are voie în schimb să dea.
    Bani să dea.
    La stat, să dea.
    Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu.
    Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e…
    E laș în primul rând că spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă.
    E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul.
    E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.
    Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă.
    Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român, a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.
    Românii sunt lași pentru că în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru … muzicant.
    Nu medic, nu profesor, nu academician.
    Muzicant.
    Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.
    Domnule Voicu, greșiți…
    Românul nu e laș, e prost de bun.
    Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din Pakistan.
    Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți, români.
    Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce?
    Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști,
    Proștii voștri.

    De Angela Tocilă – Politic Stand

    • Dr.Mengele Răspunde

      WORD !!! Foarte tare si , din pacate adevarat! Suntem un neam de prosti, usor de fraierit! Ne meritam soarta pe toate planurile!

  5. satmarean Răspunde

    da un copil roman care merge cu busu la scoala de ce nu isi pune problema sa ceara microbuz in fata casei sa il duca? si sa plateasca altii pt el?

  6. liberal Răspunde

    Datoriile din campanie trebuiesc platite: dupa popi, urmeaza tiganii. Svabii stau cuminti la coada. De topor fireste…

  7. toma Răspunde

    Papicioaico, da-le busul luat de la batranii din Vii. Sau te plimbi matale cu el ca e dotat pentru handicapati?

  8. bagavad githa Răspunde

    Ca sătmărean get beget ma desolidarizez de mesajeele imbecililor hitleristi de mai sus.
    Frustratii si dezaxatii gasesc in problema tiganilor un minunat camp pentru a-si exhiba instinctele criminale.
    Nu de tigani trebuie sa ne temem, ci de nemernicii de mai sus. Indivizi ca ei au adus mult necaz si suferinta omenirii!

    Nu de

  9. doi Răspunde

    Ciudata cerere din partea unui neam nomad. Mai bine cereau dispensa pentru carutele cu coviltir.

  10. eurosatmar Răspunde

    Niste cretini rasisti scriu comentarii analfabete. Credeti ca problema romilor se poate rezolva dupa mintea voastra mica si imputita? Romania europeana are o mare problema cu ticalosii care gandesc ca voi. Putin si prost!

    • matroz Răspunde

      @eurosatmar-aici ar fi de ras,dar cum razi tu singur de tine ma abtin.Dar cum crezi tu cel cu minte multa ca s-ar putea rezolva problema taganilor?Experienta ta -nu ma indoiesc-colosala,ar fi folositoare unui intreg popor care munceste de-i sar capacele pentru a fi european doar suportandu-i pe puturosii astia.Pe noi cine ne ajuta daca n-o facem noi in primul rand.
      Si apoi ,sa ma ierte mama natura,dar dar de ce am fi dispusi sa intindem la nesfarsit o mana de ajutor cand am facut-o de nenumarate ori si am fost respinsi.Eu cred ca numai pretuirea biblica a aproapelui este suficienta,in rest sa mearga la scoala,la munca sa fie la fel cu ceilalti.
      Cat despre farisei,ei trebuie intelesi nu iertati.

  11. unu Răspunde

    De ce, cand vorbim de discriminarea copiilor nostri suntem rasisti, iar cand tiganii vorbesc despre avantaje pentru copiii lor sunt luptatori pentru drepturile omului? De ce sa fie mai egali ca altii? De ce sa aiba avantaje fata de copiii celor ce PLATESC impozite? Mars cu etichete gen rasist, xenofob, etc. Ne-am saturat sa fim batjocoriti atat in strainatate cat si in tara noastra! Cat impozit au platit in viata lor parintii celor ce azi cer transport? Ha? Sau e prea rasista si analfabeta intrebarea?

  12. niciunu Răspunde

    Ratatii sunt batjocoriti peste tot! Idiotule de unu du-te cu copii tai avortoni in congo

  13. unu Răspunde

    doare adevarul. cand mergi la doctor duci adeverinte, trimiteri, o tona de hartii. ei sunt tot timpul o URGENTA. Pentru ca la urgente nu trebuie sa duci niciun act doveditor ca ai CONTRIBUIT cu ceva. Avortonii mei nu vor fi prosti ca mine sa-ti intretina neamul. Ei deja isi fac bagajele pentru strainatate. Si apropo, injuriile si lipsa argumentelor va caracterizeaza, asa ca nu m-ai surprins.

  14. altundeva Răspunde

    Nu sunt tigan, daca asta te freaca. Vreau cu disperare sa devin un “open mind” caruia sa nu-i fie rusine nici macar de avortonii tai, mai “unu – niciunu”!

    Ar fi bine sa pleci si tu cu ei, poate vom avea – in sfarsit! -o tara respirabila…

    • satmarean Răspunde

      Respirabila dupa ce francezii ii expediaza pe toti “imigrantii” acasa par-avion? Se pare ca nici macar buricul europei nu-I destul de open-minded 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.