Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

Profesorii au pichetat Prefectura Satu Mare

pichetare prefectura (3)Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare (SIP) a pichetat astăzi Instituția Prefectului. Aproximativ 40 de membri ai SIP susținuți de către liderii Cartel Alfa au tras un nou semnal de alarmă autorităților cu privire la necesitatea modificării Legii Educației Naționale dar și a altor aspecte.

 Principalul mesaj transmis către reprezentanții Guvernului a fost:  „Guvernanți, nici măcar Ardealul nu mai are răbdare”. Profesorii cer în primul rând modificarea Legii Educației Naționale și a  legii salarizării unitare a bugetarilor. „Vrem ca în momentul votării legii bugetului, învăţământul să primească ceea ce este scris în lege, adică 6% din PIB care de fapt nu este un procent foarte mare, este doar media europeană. Federaţia noastră a şi declanşat această acţiune numită Apel pentru Educaţie, în cadrul căreia au avut loc două întâlniri cu parlamentarii PNL şi PSD, la nivel de Bucureşti” , a declarat în faţa Prefecturii preşedintele SIP Satu Mare, Ioan Drăgan.

Drăgan a mai precizat în cuvântarea rostită la portavoce că pentru moment salariile profesorilor sunt acoperite doar în proporţie de 50% pe luna octombrie, restul lunilor până la sfârşitul anului fiind descoperite. Există totuşi promisiuni din partea premierului Ponta ca în perioada următoare va avea loc o rectificare bugetară care va rezolva această problemă.

După acţiunea de protest prefectul Eugeniu Avram a primit grupul de protestatari în sediul instituţiei. Acesta i-a asigurat ca mesajul lor va ajunge la Ministerul Educației Naționale.

După pichetarea Prefecturii vor avea loc şi alte acţiuni care vor fi organizate cu scopul de a sensibiliza parlamentarii până la momentul votării Legii Bugetului. Pe data de 31 octombrie va avea loc o întâlnire cu parlamentarii sătmăreni în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social. Apoi la data de 2 noiembrie va urma Pichetarea Parlamentului României.

 

2 comentarii

  1. flacara violeta Răspunde

    …acum vreo 2 ani acest sindi-cacat ,impreuna cu profesorii transpirau sa dea de pamant cu BOC!Azi au ceea ce si-au dorit…usl la guvernare.Taceti si fiti solidari cu usl,rabdati alaturi de toti romanii! Tocmai ne luam PORTIA DE usl!Sper ca ROMANIA sa-si ia ultima portie de acest fel.Sa lasam partidele de CENTRU-DREAPTA macar vreo 2-3 mandate sa puna tara pe directia buna.Sa-i sam jos pe acesti debusolati,dar foarte busolati in furt si manipulare!ARDEALUL TREBUIE SA FIE AUTONOM!!!!

  2. @violeta Răspunde

    Oamenii manifesta pentru conditii mai bune …nu pentru BOC, USL, Basescu sau Ponta. Toti cred ca daca dau jos pe cineva le va merge mai bine …nu e cazul dupa cum se vede…si daca vine CENTRU DREAPTA asa cum vrei…sint tot aceeasi oti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.