Ultima actualizare: azi, 13:34
Locale

Două TIR-uri s-au ciocnit. Un șofer de la Ave Impex Satu Mare a murit (FOTO)

 TIR-uri31Un sătmărean de 35 de ani de la societatea Ave Impex Satu Mare a decedat într-un accident de circulaţie petrecut azi dimineață pe drumul care leagă Becleanul de Bistrița.

Poliția Bistrița-Năsăud a anunțat că Z. S. de 32 ani din Satu Mare, în timp ce conducea o autoutilitară, pe fondul oboselii, ar fi adormit la volan şi a intrat în coliziune cu o semiremorcă tractată de o autoutilitară, care staţionau pe marginea din dreapta a DN 17 având defecţiuni tehnice, semnalizată cu luminile de avarie. În urma accidentului a rezultat decesul lui L.S. de 35 ani din Satu Mare, pasager în autoutilitara înmatriculată în Satu Mare.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge la Spitalul Orăşenesc Beclean.

Pasagerul, care era de fapt cel de-al doilea şofer al autoutilitarei, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate, fiind scos cu greutate de pompieri.

Şoferul a spus ziariştilor de la Bistriţeanul.ro că nu a văzut celălalt TIR oprit decât în ultima clipă. El a suferit răni minore, a refuzat să fie transportat la spital pentru investigaţii.

Şoferul TIR-ului oprit ce venea dintr-o cursă din Italia, a spus că a avut o defecţiune, acesta fiind motivul pentru care a oprit.

 Sursa FOTO: Bistriteanul.ro

2 comentarii

  1. szabo lorant Răspunde

    sa-l ierte Dumnezeu.o murit muncind.

  2. Nicu Cosma Răspunde

    sa-i fie tarana usoara si D-zeu sa-l ierte.condoleante pt familia indoliata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.