Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Gal Zona Sătmarului lansează o nouă sesiune de depunere proiecte pe măsura 322

gal zona satmaruluiAsociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului anunță lansarea în perioada 08.11.2013-09.12.2013 a celei de a treia sesiuni de cereri de proiecte din anul 2013 pentru Măsura 41, Sub-măsura 41.322.

Data apelului de selecție este 8 noiembrie 2013, data limită de depunere a proiectelor fiind 9 decembrie, ora 14:00.

Depunerea proiectelor pentru Măsura 41, Sub-Măsura 41.322 se va face la sediul Asociației de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului, Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, în intervalul orar 09.00 – 14.00.

Fondurile disponibile pentru Sub-Măsura 41.322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale” sunt de 154.721 euro.

Suma minimă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 5.000 euro.

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 31.000 euro.

Verificarea conformității și eligibilității Cererii de finanțare sunt realizate de către experții GAL. Solicitantul de finanțare trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 322 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( www.apdrp.ro ) şi site-ul GAL-ului ( www.galzonasatmarului.ro ) cu mențiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acțiune Locală Zona Sătmarului.   

Selecția proiectelor se realizează la nivelul GAL de către Comitetul de Selecție format din 7 membrii. Comitetul de selecție trebuie să se asigure de faptul că proiectul ce urmează a primi finanțare se regăsește în obiectivele propuse în Planul de dezvoltare locală GAL Zona Sătmarului și se încadrează în planul financiar al GAL.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 322 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (www.apdrp.ro) cu mențiunea că solicitanții ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcții și/sau montaj sunt obligați să atașeze la Cererea de finanțare și Proiectul Tehnic.

Solicitați informații detaliate: Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului, Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, tel/fax: 0261-828542, e-mail: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.