Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Tineretul social democrat a plantat 500 de puieți la Doba

 pantare tsd satu mareȚinând cont de reușita campaniei de plantare de puieți inițiată de Agenția pentru Protecția Mediului (APM), Consiliul Județean (CJ) și Direcția Silvică organizată în primăvara acestui an, Organizaţia Judeţeană de Tineret a Partidului Social-Democrat a demarat o nouă acţiune de plantare de puieţi care are ca scop creşterea suprafeţelor cu arbori, atât în intravilanul cât şi în extravilanul localităţilor, de pe raza județului Satu Mare.

La această acţiune au participat peste 40 de tineri social-democraţi, care au plantat aproximativ 500 de puieţi la Depozitul Ecologic de la Doba, iar în urma plantării s-a dorit realizarea unei perdele vegetale de protecţie în jurul depozitului.

Această acţiune a avut un dublu impact, deoarece tinerii social-democraţi au vizitat Depozitul Ecologic, ocazie cu care doamna director adjunct Rodica Tătaru şi Bogdan Avram, inginerul de mediu le-a prezentat importanţa depozitului ecologic şi a colectării selective a deşeurilor, iar pe de altă parte au participat efectiv la lucrările de plantare. 

“Doresc ca prin această acţiune, noi, tinerii social-democraţi să-i conştientizăm pe locuitorii judeţului Satu Mare despre importanţa pomilor pentru calitatea mediului înconjurător, pentru sănătatea fiecărui locuitor, precum şi rolul educativ şi de responsabilizare pe care îl are gestul de a sădi un pom”, a declarat preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan.

Sursa: TSD Satu Mare 

2 comentarii

  1. Andrei Răspunde

    Incepeti prin a planta si picioare de pod !

  2. Kalaman Răspunde

    Andrei intai ar trebui sa inceapa tineretul cu mentalitatea ta rigida si apoi sa le spuna demnitarilor judetului sa se apuce de treaba la acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.