Ultima actualizare: ieri, 20:12
Locale

Primarul Coica: Apaserv devine un cuvânt tabu pentru PNL Satu Mare

Dan Stegerean, Cristian Zaha

Dan Stegerean – directorul Apaserv

Primarul Dorel Coica a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că „liberalii” i-au cerut să le dea postul de director al Apaserv, le-a transmis acestora că solicitarea este imposibilă şi că subiectul Apaserv devine unul tabu.

Nu va fi niciodată a judeţului. Chiar îi rog pe colegii mei politici din coaliţie: Apaserv devine un cuvânt tabu pentru ei, pentru că încearcă tot felul de variante, încearcă pe toate căile să ducă Apaservul la judeţ. Nu neg că mi-au cerut săptămâna trecută să le dau Apaservul, să le pun un director al liberalilor, şi atunci le-am transmis  următorul mesaj: aveţi Administraţia Domeniului Public, aveţi Transurbanul, vă dau şi Apaservul şi după vă dau şi eşarfa de primar, luaţi-o voi şi conduceţi tot. N-are rost să mai rămân primar dacă toate sunt ale voastre. Facem referendum, dacă populaţia vrea să le dau lor eşarfa eu le-o dau”, a declarat primarul.

Edilul a spus că acesta este ultimul avertisment public pentru PNL şi le cere liberalilor să se ocupe de altceva.

Deci, Apaservul este un cuvânt tabu, îi rog pe liberali să se ocupe de orice altceva numai de Apaserv să lase, că mă ocup eu în continuare. E ultimul avertisment. Nu mi-au spus persoana, doar să le dau conducerea Apservului. Eu sunt primarul municipiului, mă ocup de administraţie şi asta fac până în 2016. Nu mai vreau să accept nicio discuţie despre Apaserv cu colegii de coaliţie”, a punctat Coica.

Întrebat dacă singura variantă ca Apaserv să fie a liberalilor este ca şi primarul să treacă la PNL, edilul a răspuns: „Credeţi că eu pot să trec la liberali? Uitaţi-vă la modul meu de viaţă, la conduita mea, la educaţia mea, credeţi că aş putea fi liberal? Sunt liberal în concepţie că sunt medic şi am dezvoltat o afacere şi vreau să demonstrez o afacere. Dar nu m-aş duce la liberali din cauza caracterului. Eu sunt social democrat, rămân lângă oameni”.

9 comentarii

  1. Capu Chel Răspunde

    Mai Dorele ai devenit si ideolog maine poimaine te trezesti si filozof,esti din ce in ce mai destept!

  2. cetatean Răspunde

    La cat au umflat facturile de apa de cand sunt la conducere, li se merita sa tina bine de ciolan !

  3. Daniel Răspunde

    Sa inteleg ca la ADP si Transurban unde sunt liberali se fura si nu vrei ca si la Apaserv sa se fure. Te inteleg, ins de ce nu ne zici direct ca Govor e cel flamand de banii europeni de zecile de milioane de euroi, ca de fapt el vrea, asta desi voi v-ati prezentat in conferinta de presa si ati manipulat satmarenii ca de fapt voi va intelegeti de minune, iar acum recunosti ca iar ti-au cerut Apaservul. Sa fim seriosi, daca cu Stegerean de la PSD e nemultumit, normal ca mai bine il vrea pe fostul sef de cabinet a lui stef Zaha sau cum il cheama, fost sef l cimitirul de pe Amatiului. Inca ceva, eu zic ca Govor sa dea vina pe Valer pt ca nu vor veni la anul bani de la buget, ca doar el e vinovatul de serviciu nu? Domle Govor, daca Valer sa zicem ca taia si spanzura la ziarul GNV, si la Nord Vest TV facea pe seful? Nu cred ca se baga peste feciorul Razvanel, asa ca atunci de ce s-au difuzat stiri cu primarul de Odoreu pus cu capul in jos si la TV, de aia ca asa a vrut Govor. Eu zic ca daca tot suntem in luna cadourilor sa ii dam niste bani familiei Govor sa aiba ce manca. Ca de mare manager cum e Razvanel, care primeste bani de la institutia unde taica-sau e vice, sa tot fi manager asa…Era sa uit…Govor sa ii zici la Dragnea ca Apaservul nu e al vostru ci al urmasilor urmasilor nostri…

  4. fanica Răspunde

    asta e un semnal pt PAPITA care din ianuarie va ramine fara functia de viceprimar. un atac dur desconsiderind colegi de cualitie,coica isi duce misiunea pina la sfirsit va pune PNL in umbra si il va dice la 5%,ha ha ha ha

  5. Alex Răspunde

    Va dati seama daca la bani europeni de la Apaserv vor sa fure, cat de mult fura la banii publici..asfaltari Tehnic Asist etc etc, firma care stia cat de multe lucrari vor obtine ca si-au facut punct de lucru la Odoreu

  6. Satmarean Răspunde

    Ce bine ai punctat mai Dorele ca vei fi primar doar pana 2016! De faci referendum, pici si mai repede!
    Oricum nu mai pupi tu inca un mandat!
    Apropo, ti-ai curatzat ghetutzele?? :)))

  7. tare Răspunde

    TARE DE TOT COICA!!!!NU TE LASA!!!!!ai dreptate liberalii au pus mina pe toate funtiile, si cind te gindesti ca daca nu se aliau cu PSD nu vedeau nimic!

  8. satmarean Răspunde

    Da liberalu ala ce cauta atunci langa Stegerean?

  9. albinutaa Răspunde

    daca se poate cu prostii de satmareni de ce nu.?dorel stie ca nu mai apuca si apuca acum tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.