Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Asociaţie pentru creşterea competitivităţii industriale a companiilor

prefecturaSubprefectul Judeţului Satu Mare, Cristian Sasu, a primit azi vizita prof. dr. Daniel Moga, directorul extensiei Satu Mare a (UTCN) Universităţii Tehnice Cluj Napoca şi Tiberiu Markos, SC Technosam SRL.

Scopul întâlnirii a fost acela de a  pune bazele constituirii unei asociaţii regionale în vederea promovării, cercetării şi inovării în regiunea Nord Vest, a creşterii competitivităţii industriale a companiilor.

Membrii acestei asociaţii vor fi: Universitatea Tehnică Cluj Napoca, deoarece are o acoperire regională, autorităţile publice şi firme în domeniul cercetării.

Principalele direcţii de acţiune vor fi dezvoltarea de proiecte în domeniile biomedicinei, inovării, agriculturii, protecţiei mediului, cu atât mai mult cu cât în perioada de programare 2014 – 2020 Uniunea Europeană va aloca acestui domeniu sume importante de bani.

Subprefectul Cristian Sasu şi-a arătat toată deschiderea, menţionând că aceste proiecte sunt foarte importante pentru judeţul Satu Mare, în special cele care sunt dedicate agriculturii, legumiculturii cu utilizarea surselor alternative de energie şi totodată, acest sistem să se finalizeze cu crearea unor locuri de muncă şi pentru  persoane defavorizate, persoane cu probleme de sănătate, persoane cu dizabilităţi.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.