Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Judeţul Satu Mare, la târgul de turism din Viena

 targ turism viena (1)Satu Mare a participat pentru prima dată la un târg de turism internaţional, Târgul de Turism de la Viena conform strategiei de dezvoltare turistică a judeţului, implementată şi finanţată de Consiliul Judeţean Satu Mare. Judeţul Satu Mare, reprezentat de Consiliul Judeţean, a fost selectat ca şi regiune parteneră a standului României, iar imaginea Castelului din Carei a fost una dintre imaginile simbol ale standului.

Delegaţia sătmăreană formată din consilieri judeţeni şi reprezentanţi ai aparatului de specialitate a Consiliului Judeţean, a fost condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef şi vicepreşedinţii Mircea Govor şi Rudolf Riedl.

Au fost prezentate obiective și destinații turistice din județul nostru, produsele noastre tradiționale, obiceiurile şi tradiţiile zonei. Reprezentanţii județului Satu Mare au prezentat materiale informative și au oferit informații vizitatorilor.

Standul sătmărean a fost foarte apreciat de vizitatorii care au vizitat județul Satu Mare și au venit interesaţi de schimbările care au avut loc în ultima perioadă în judeţul nostru şi de ce pot vizita în viitor. Acestora le-au fost prezentate investiţiile făcute în domeniul turismului în ultima perioadă şi obiectivele turistice introduse recent în circuitul turistic, precum Castelul Karoly de la Carei, Cetatea de la Ardud, cuptoarele dacice de la Medieşu-Aurit şi Aqua Parcul din Satu Mare.

A fost apreciat şi de oamenii care nu au fost niciodată în zona noastră şi au fost deosebiţi de încântaţi că pot vedea atât de multe lucruri şi pot descoperi o altă cultură la o distanţă de doar cinci ore drum cu maşina. Aceştia au fost încântaţi de tradiţiile şi obiceiurile noastre, unele unice în Europa, mai ales pentru faptul că le pot vedea pe viu în casele oamenilor, nu doar în muzee.

Deasemenea, o plăcere deosebită a fost pentru delegaţia sătmăreană să se întâlnească cu cei care s-au născut şi au crescut în judeţul nostru şi acum trăiesc în Viena. Aceştia au venit însoţiţi de colegi şi de prieteni vorbind cu mândrie despre zona din care ei provin.

Simion Giurcă, reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Turism în Austria a declarat: “Satu Mare, pentru prima prezenţă la un Târg Internaţional de Turism, ca regiune compactă turistică s-a prezentat extraordinar de bine. A venit să prezinte nu numai potenţialul turistic al judeţului ci şi impresii despre viaţa culturală, socială şi umană a regiunii prin prezenţa conducerii judetului Satu Mare şi a municipiului reşedinţă de judeţ. Judeţul Satu Mare a reuşit să transmită informaţiile unei culturi înfloritoare prin prezenţa Ansamblului Cununiţa în costume naţionale autentice foarte atrăgătoare şi au fascinat prin prestaţii artistice atât muzicale cât şi prin dans şi să atragă atenţia atât asupra judeţului Satu Mare cât şi asupra standului României. Ansamblul Cununiţa a avut două prezenţe pe postul austriac de televiziune ORF, lucru confirmat de conducerea târgului. Deasemenea vor apărea şi la Austria 24 şi la Diaspora TV.

Trebuie menţionat faptul că Satu Mare s-a prezentat şi cu ceramica de Vama şi cu produse culinare şi băuturi reprezentative ale judeţului de la cunoscuta ţuică Zetea până la vinul Hetei.

Pot să vă spun că prezenţa judeţului nu a fost fără ecou, fiind identificat şi vizualizat ca zonă turistică de actorii de pe piaţa turistică din Viena care au descoperit aici la târgul de la Viena o zonă turistică de exploatat nu doar de tranzitat.

Am convingerea că aceste eforturi nu au fost inutile şi vor conduce într-un termen mediu la o creştere a consumului de produse turistice de către turiştii austrieci în judeţul Satu Mare.”

Leontina Dorca, coordonatoarea Ansamblului Cununiţa a declarat faptul că a fost o manifestare deosebit de reuşită “standul judeţului Satu Mare a fost unul dintre cele mai vizitate standuri în aceste zile datorită bunei organizări şi a permanentei prezenţe la stand,  în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Ansamblul Cununiţa a animat atmosfera atât la stand cât şi pe scenă prezentând cântecele şi jocurile tradiţionale specifice zonei Satu Mare, a Codrului în mod special. Momentele oferite de Ansamblul Cununiţa pe scena principală a târgului au strâns un public foarte numeros. “

La standul României au fost prezenţi şi reprezentantul companiei organizatoare a târgului Mathias Limbech şi prim-preşedintele Parlamentului landului Viena, profesorul Harry Kopietz (alături de preşedintele CJSM în ultima poză).

„Prezentarea judeţului nostru, la târgurile internaţionale de turism, cum este şi cel de la Viena, este un prim pas în dezvoltarea turismului local. Doar dacă prezentăm şi sprijinim valorile locale, făcându-le cunoscute  Europei, putem dezvolta latura turistică a judeţului nostru” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Participarea judeţului nostru la acest târg face parte din strategia de dezvoltare turistică a Sătmarului implementată şi finanţată de Consiliul Judeţean. Participarea la acest târg internaţional este un moment oportun pentru a prezenta multiculturalitatea locală, specifică judeţului Satu Mare.

 Sursa: Consiliul Judeţean

10 comentarii

  1. armand assante Răspunde

    adi minune arata in poza preocupat de eveniment..oare la ce naiba se gindea cind blitzul facea un clik?are privirea pierduta,dezorientata..ce se intimpla cu saraku?

  2. Paris Green Răspunde

    Gunoailelor nu ne mai faceti de rusine si pe afara. Lumea pleaca din tara sa poata trai o viata civilizata fara mincinosi care sa-i fure si voi plecati pe banii romanilor ca sa ce ?! Sa ne aduceti aminte ce ne asteapta daca ne intoarcem, sa ne faceti de rusine cu prostiile voastre?! Duceti-va unde sinteti tolerati, golanilor !!!

  3. flacara violeta Răspunde

    acest stef ,trebuie indepartat rapid! Sigur este o actiune laudabila,dar pentru a mai bifa o poza,o imagine retusata acest individ este un fel de ponta 2 !Intreb:cati reprezentanti de agentii de turism au fost invitati, sa faca parte din delegatie,acestia fiind unsegment de baza pt. dezvoltarea si promovarea turismului satmarean, ei sunt profesionisii! Au mers niste bugetari si consilieri sa se mai destinda putin pe bani publici bineinteles!

  4. satmarean Răspunde

    Da’ Viman ce are cu turismul?

    • fost satmarean Răspunde

      Da’ expiratul ala de comunistoid Giurca, ce treaba are in acelasi peisaj? Cel mai de kkt prefect care l-a avut judetul, a devenit ghid touristic? S-a reprofilat mos Teaca?

      • satmarean Răspunde

        Acum emigrant in CONGO,din cauza lui Giurca?Deci esti un satmarean expirat!Ha,ha! Giurca nu a fost un prefect cu nimica mai slab decat actualul. Sau poate crezi ca ciocan sau valer marian au fost mai democrati si mai europeni? Eu nu cred.Sigur putea sa fie mai energic in luarea unor decizii(in cei priveste pe cei din usl,adica sa -i dea pe mana justitiei pe cei cu probleme)!

        • fost satmarean Răspunde

          Te credeam mai intelligent! Ce am spus eu, ce concluzii ai tras tu! Nu stiu care e mai expirat dintre noi!

  5. armand assante Răspunde

    govor oare ce cauta acolo?sigur isi lua damigeana cu el si valiza de lemn cu care a fost soldat(evident,si cind era miltar era the best ,numai merite si laude a atras de mic copil)

  6. armand assante Răspunde

    stef e leit cu pistruiatul..ce privire are curajosul dar sigur a zis ceva prostii pe acolo ca si govor cind nu are suzeta in bot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.