Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sfaturi care te ajută să-ţi transformi viitoarea casă într-un cămin de vis. 11 – Redu-ți cheltuielile

cheltuieliRedu-ți cheltuielile viitoare la întreținere!

Cu cât o casă este mai bine izolată, cu atât costurile întreținerii vor fi mai mici. Iar aici nu mă refer doar la izolația utilizată care te protejează pe timpul iernii, ci și la cea care te ajută să nu te ”coci” de căldură pe timpul verii.

Izolația optimă a unei case ar trebui realizată cu minim 10 cm de polistiren expandat iar acest material este necesar să aibă o densitate minimă de 15 kg per metru cub.

De asemenea, coeficientul de transfer termic al polistirenului utilizat ar trebui să fie cât mai mic iar, pentru a te asigura de acest lucru, poți verifica fișa tehnică a produselor disponibile pe piață.

Fii atent la faptul că prețul execuției crește doar în funcție de grosimea stratului de polistiren (între 10 și 15 cm). Restul elementelor incluse în preț, precum manopera, adezivul, plasa de armare, tencuiala nobilă și culoarea, rămân constante ca și valoare financiară.

Izolația a jucat întotdeauna un rol important în menținerea caselor calde și uscate, de la primele materiale utilizate – pare, rumeguș și plută. Alternativele moderne de astăzi, cum sunt vata de sticlă, vata minerală, plăcile și spuma din polistiren și poliuretan, au contribuit la schimbarea practicilor în construcții, încurajând astfel renunțarea la proprietățile termice ale pereților groși și radiatoarelor de temperatură ridicată.

Bineînțeles că o casă bine izolată poate fi încălzită mult mai ușor decât una similară fără izolație. Pierde mai puțină căldură, deci folosește mai puțină energie. Diferența majoră dintre cele două case devine și mai pregnantă odată cu trecerea anilor, cu o uimitoare economie de până la 86.000 de euro în 20 de ani.

În ceea ce privește izolația pe timp de vară, poți să apelezi la geamuri termopan ”4 anotimpuri”. Sunt realizate din sticlă plană, pe suprafața căreia a fost depusă o peliculă transparentă, extrem de subțire.

Prin utilizarea acestui tip de termopan vei limita cheltuielile legate de utilizarea aerului condiționat, vei reduce cantitatea de radiații UV care pătrunde în casa ta și, de asemenea, îți vei ameliora confortul interior prin menținerea unei temperaturi agreabile.

Această opțiune este ideală pentru protecția solară întrucât doar 42% din energia solară va pătrunde în casa ta prin acest tip de sticlă.

Cristian Budău Boloban
www.davilasconstruct.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.