Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Elevii din Halmeu, alături de copiii străzii, printr-o acţiune umanitară

elevi halmeuZilele trecute, cu ocazia Mărţişorului, directorul Şcolii Gimnaziale din Halmeu, Daniela Naghi, împreună cu profesorul documentarist Ileana Ciupac a iniţiat o acţiune la nivelul localităţii Halmeu. Scopul acestei acţiuni a fost de a aduna bani pentru Asociaţia STEA care luptă pentru educarea şi integrarea copiilor şi tinerilor străzii în societate.

Sub îndrumarea celor două iniţiatoare şi a profesorilor Copelia Oros şi Rozalia Tzemak, un grup de elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au confecţionat mărţisoare şi felicitari care au fost ulterior vandute.

“A fost un eveniment special deoarece aceşti copii, când au aflat că urmează să ajute alţi copii care nu au posibilităţile lor materiale, au pus mult suflet încât ne-am mirat şi noi de faptul că au fost atât de implicaţi. S-a adunat suma de 300 de lei, după ce copiii au umblat pe la primăria din Halmeu, magazine, grădiniţa şi pe la localnici”, a declarat Ileana Ciupac.

Banii donaţi Asociaţiei Stea vor fi folosiţi pentru acoperirea nevoilor de bază: produse de igienă, medicamente şi alimente pentru Centrul de zi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.