Ultima actualizare: azi, 20:44

Adrian Stef, Mircea Govor, Riedl Rudolf
Locale

Elevii din județul Satu Mare rămân fără lapte până la finalizarea procesului cu firma distribuitoare

Adrian Stef, Mircea Govor, Riedl RudolfElevii din școlile județului Satu Mare nu vor primi lapte până nu se va încheia procesul cu firma distribuitoare a laptelelui care a îmbolnăvit 46 de copii, a precizat președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, astăzi în conferința de presă.

În momentul de față suntem în instanță, firma a contestat  faptul că noi am reziliat acest contract. Nu am vrut să se creeze probleme cu distribuirea laptelui cu o altă firmă. Așteptăm acest demers, îmi pare foarte rău că nu reușim în momentul de față să distribuim laptele, sper să mă înțeleagă sătmăreni”, a declarat Adrian Ștef

La finalul lunii ianuarie, 46 de copii au fost internați în spital cu toxiinfecție alimentară de la laptele distribuit în cadrul programului ”Cornul și Laptele”. În urma anchetei s-a descoperit că laptele distribuit prezenta modificări organoleptice, având şi încărcături microbiene care depășeau nivelul maxim admis.

Ce dovadă îți mai trebuie dacă în Spitalul Județean au fost internați acei copii, am avut unitatea de urgență pregătită pentru aceștia, doamne ferește puteam să avem o catastrofă care să afecteze tot județul, eu îmi asum că am semnat acea reziliere și consider că am procedat bine”, a mai afirmat Adrian  Ștef

Inspectoratul școlar a fost înștiințat de această  procedură, de a nu se mai distribui lapte pentru elevi, doar după încheierea procesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.