Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Primarul Dorel Coica vrea contract pe cinci ani cu proprietarii Grădiniței Mondiala

Dorel Coica, intalnire MondialaPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica împreună cu viceprimarul Radu Roca şi specialişti din cadrul aparatului propriu au avut în cursul dimineţii, o întâlnire cu conducerea Grădiniţei Mondiala şi reprezentantul Societăţii Mondiala S.A. pentru a analiza posibilitatea prelungirii contractului de închiriere.

Societatea Mondiala S.A. este proprietarul spaţiului  în care Grădiniţa îşi desfăşoară activitatea.

În acest an expiră contractul de închiriere între Primăria Satu Mare şi Societatea Mondiala pentru funcţionarea Grădiniţei, acesta fiind încheiat anual pe perioadă determinată fapt ce duce la nesiguranţa unei continuităţi în funcţionare, lucru incomod atât pentru părinţii copiilor cât şi pentru cadrele didactice.

Edilul şef a propus încheierea contractului pe o perioadă de minim cinci ani urmând a fi în continuare mediatorul pentru negocierea acestei perioade precum şi a cuantumului chiriei.

9 comentarii

  1. cosmin Răspunde

    Noroc cu dr Ratiu care a luptat cu Coica pt a nu desfinta aceasta institutie de invatamant cu traditie .
    Felicitari d-le dr Ratiu v-ati inplicat direct si se vede..

  2. sm Răspunde

    Acest primar a distrus tot orasul,obliga firmele sa faca medicina muncii cu SCM DRCoica. !desfinteaza gradinite jigneste oameni la posturi de televiziune fiind incurajat de toti betivii si ratatii care nu au facut nimic in viata lor,face doar rau romanilor ,demisia nepriceputule….

  3. educatoare Răspunde

    Singurul care s-a interesat cu adevarat de soarta gradinitei Mondiala a fost dr Ratiu care saptamana trecuta a fost in gradinita si a stat de vorba cu personalulu iar in seadinta de consiliu local a ridicat aceasta problema iar COIca a parasit sala fara a fi interesat de problemele oamenilor,halal prmat a-ti ales….

    • Mihai Costescu Răspunde

      E bine ca la nivelul de gradinita nu ii invatati pe copii sa si scrie, ca la cat esti de agramata… m-as mira sa poti invata un copil sa scrie corect.

      Ratiu asta de care ziceti voi e cel mai mare farsor dintre toti consilierii locali. Inafara de discursuri populiste, altceva nu poate. Nu rezolva nimic concret. Si cand il si aud cum se screme sa vorbeasca… vai Doamne!

      • Pro Mihai Răspunde

        Nu vorbeste frumos in schimb are in vocabular numeroase injuraturi pe care le prezinta si in plina strada

  4. cosmin Răspunde

    D-le Mihai sunteti la fel de marunt in gandire ca si idolul d-v Coica Dorel Costel care are un discurs coerent si tehnic pe probleme administrstive .

  5. Pro RATIU Răspunde

    Daca il inervezi pe doctor poate i-ti da o mu…….ta scurta ca este cam dur.
    Si COIca se caca pe el cand il fu….e juniorul,care este un pic cam dictator..

  6. Dac Răspunde

    Domnule primar, aduc in atentia dumneavoastra un anumit aspect legat SC Modiala SA, care a dobandit imobilul (activul) intr-un mod zic eu fraudulos si pagubos, pentru statul Roman in urma privatizarii, prin actiuni, care s-a facuta sa cum s-a facut, stim foarte bine, ca in uram privatizarii si dupa, d-na director pensionar Vitui V, detine un pachet impresionant de actiuni in conditiile in care muncitori si cei care au vrut sa cumpere actiuni au fost limitati si impiedicati sa o faca, sub aspect moral si nu numai pun intrebarea: Cat tupeu are doamna sa vina sa ceara o eventualitate plata ca si chirie pentru imobilul in cauza?
    Domnule primar nu ati avut curiozitatea sa o intrebati pe doamna director, care aste nivelul de salarizarea in randul muncitorilor, muncitori care au dus faima acestei societati, care dupa 40-45 de ani de munca in conditii grele, azi au o pensie de 800-900 lei.
    Totodata consider strigator la cer ca dupa atati ani de subjugare a muncitorilor, perioada in care Mondiala SA a inregistrat venituri surprinzatoare in raport de cheltuielile cu salarile, sa vi sa ceri primariei municipioului Satu Mare, chirie, pentru un imobilulul cu o istorie impresionanta, rusine conduceri SC Mondiala SA……..

  7. bianca Răspunde

    COICUT cu un mar in gura si lanturi sa te vedem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.