Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Elevii s-au întâlnit cu poliţiştii de intervenţie rapidă

politie elevi (4)Poliţiştii din diferite formaţiuni au fost prezenţi, joi, în mijlocul elevilor şi preşcolarilor, în activităţilor desfăşurate în cadrul programului „Şcoala Altfel”.

Informarea copiilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor este foarte importantă pentru poliţişti, astfel micuţii şi cei din jurul lor ştiu cum să reacţioneze în anumite situaţii mai delicate, ştiu cum se pot feri pentru a nu deveni victimele, furturilor, violenţelor, accidentelor, etc şi ştiu ce ar trebui să facă în astfel de cazuri.

 Preşcolarii de la Grădiniţa Voinicelul, care au vizitat Poliţia Municipiului, ocazie cu care s-au întâlnit cu poliţiştii de Intervenţie Rapidă, care  le-au dat copiilor să poarte vesta antiglonţ, casca antiglonţ, binoclu şi cu poliţiştii rutieri, care le-au arătat autospecialele din dotare  micuţii având ocazia să pornească semnalele luminoase şi acustice ale autoturismelor.

De asemenea poliţiştii de Intervenţie Rapidă s-au întâlnit şi cu elevii Şcolii „Constantin Brâncoveanu” şi ai Şcolii „Avram Iancu” cărora le-au arătat echipamentul din dotare şi arma de asalt, majoritatea copiilor intrând prima oară în contact cu o armă. Elevii din clasele V-VIII şi IX-XII ai Liceului cu Program Sportiv au avut ocazia să vadă şi să participe activ la demonstraţii de procedee de autoapărare, elevii fiind foarte interesaţi de aceste procedee explicate şi puse în practică de poliţiştii de Intervenţie Rapidă.

 Astfel, la Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, elevii clasei pregătitoare A, coordonaţi de doamna învăţătoare Bilanici Monica au fost provocaţi să identifice comportamente corecte vs. greşite ale unor copii în trafic prezentate în imagini de inspector Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi subcomisar Lodină Violin din cadrul Serviciului de Ordine Publică. În cadrul aceseiaşi activităţi copii au urmărit un film educativ din care au putut învăţa care sunt consecinţele accidentelor rutiere, evenimente rezultate în cazul nepurtării centurii de siguranţă, a traversării neregulamentare precum şi în alte situaţii în care copiii pot deveni victime ale propriilor greşeli.

O activitate similară s-a desfăşurat şi la  Şcoala  Gimnazială Tăşnad –Structura Sărăuad , la care a participat  poliţistul de proximitate responsabil de această şcoală precum şi reprezentanţi ai poliţiei rutiere Tăşnad.

 Şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” din Medieşu Aurit ,elevii claselor  IV- VIII , au discutat cu poliţiştii din localitate teme rutiere şi teme din programul „Nu te lăsa pradă violenţei”.

Poliţiştii din Foieni şi Căpleni au organizat întâlniri cu elevii acestor localităţi, în care au dezbătut proiectul „Stop Pedofiliei” şi teme privind violenţa şi circulaţia pe drumurile publice. . Copiii au fost deschişi discuţiilor cu poliţiştii prezenţi cărora le-au împărtăşit atât impresiile, cât şi experienţele proprii în calitate de participanţi la trafic, dovedindu-se buni observatori ai comportamentelor şoferilor şi bicicliştilor în traficul rutier.

     La Ardud poliţiştii au fost alături de copii la cross-ul organizat pentru elevi de Liceul Tehnologic Ardud , asigurând măsuri de ordine, şi de asemenea oamenii legii au participat la activităţile preşcolarilor din localitate care i-au aşteptat cu emoţii pe aceştia adresându-le întrebări specifice vârstei lor.

La ativităţile desfăşurate ieri au participat aproximativ 620 elevi şi preşcolari care au privit cu interes ceea ce poliţiştii doreau să le transmită, adresându-le acestora o multitudine de întrebări.

Sursa: Poliţia Satu Mare

2 comentarii

  1. geo Răspunde

    cei doi politisti din poza sant sot si sotie si sant si copii lor acolo,ceilalti a cui credeti ca sant…..

  2. GPP Voinicelul Satu Mare Răspunde

    Mulțumim de găzduire și informații! Voiniceii vă consideră cei mai tari! 🙂

  3. GPP Voinicelul Satu Mare Răspunde

    Mulțumim de găzduire și informații! Voiniceii vă consideră cei mai tari! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.