Ultima actualizare: ieri, 21:53
DRM
Locale

Desant PSD în comuna Tarna Mare

Tarna MareSambata, 10 mai, in comuna Tarna Mare, membrii Partidului Social Democrat atat din comuna cat si din judetul Satu Mare au strabatut satele pentru a sustine candidatii Aliantei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 25 mai.

Aflandu-se in campanie electorala membrii PSD au discutat cu cetatenii, au impartit materiale electorale si au transmis un mesaj de mobilizare pentru ziua votului aratand importanta votului si spijinul pentru candidatii Aliantei PSD-UNPR-PC la alegerile Europarlamentare. Cetatenii din comuna Tarna Mare au fost impresionati de discutiile avute cu reprezentntii PSD-ului  afirmand ca sunt romani adevarati si isi vor face datoria de cetateni europeni.

Sub sloganul “Mandri ca suntem romani!” si “Romania puternica in Europa!’’, membrii PSD au convins cetatenii din Tarna Mare sa se prezinta la vot pe 25 mai.

Din cinci în cinci ani, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în Parlamentul European, instituția ai cărei membri sunt aleși în mod direct  și care le apără interesele în procesul decizional de la nivelul UE.

Biroul de presa a PSD

 

 

36 comentarii

  1. ss Răspunde

    unde e desantu’? Acele fatuci naive sunt desantu”? Vai si amar de ele. Inainte cu o zi a fost PDL acolo! Sa vedeti acolo actiune! BRAVO PDL! JOS psd!

    • adana Răspunde

      “Romania va fi puternica in Europa!’’ prin reprezentantii sai, care pot fi si tineri, daca tot veni vorba. Cat despre actiunile PDL-ului, uitati-va la ultimii ani!

  2. darius Răspunde

    PSD un partid tanar si competent.BRAVO PSD

    • groza Răspunde

      foarte tinar cu : gheorghe ciocan , vidreanu,govor,etc

      din puctul de vedere al unui vampir e foarte tinar :)))))))))))))))))

  3. groza Răspunde

    am auzit ca merge ponta la Romanii au Talent sa citeasca din CV :)))))))))))))))))))))))))))))))))))

  4. sluga. psd Răspunde

    Cu indivizi precum COIca. Dorel Coyel PSDeste un partid pierdut,in ca,panie se fac ca lucreaza ,pe Ganea ne-au tras o pelicula de gudron,Miercuri vine Ponta sa semneze centura iar joi vine Dragnea pt pod.
    Dupa 25 Mai nici nu mai contam,asa a fost di in 2012 la locale mincinosul chel mia promis locuinta si loc de munca acum se face ca nu ma cunoaste,COIca reprezinta PSD IN MUNICIPIU NU VOTATI MINCINOSII…

  5. Alina Răspunde

    PSD este cel mai mare partid din Romania si asta nu degeaba. Felicitari tinerilor!

  6. Marco Răspunde

    PSD e un partid mare si sincer daca ar fi alți oameni,ar promova tinerii in satu mare,nu tot Govor,Coica,Petric,silaghi mai nou,acceasi hotomani,Mafioți,care au pus mana pe orașul nostru ca niște vampiri si-l sug pana i-l vor seca de tot!se cred stăpânii orașului!!ameninta,șantajează,se cred buricul satmarului!!sincer nu v-ați saturat sătmăreni prin votul vostru sa-i îmbogățiți?umbla zvonul ca Govor si-a luat avion particular!imi pare rău dar nu pot vota incontinuare cu,corupția,mafia,Hoții din PSD satu mare!!

  7. Satmareanul Răspunde

    Votam pe 25 Mai Babasan Sergiu!!!lupta Sergiu nu te lăsa intimidat de amenintarile zgovoristilor!!se tem ca vor pierde ciolanul!!satmarenii te susțin!!

  8. sluga Răspunde

    Babasan se spune in oras ca s-a inteles cu COICA sa il atace pe GOVOR ca sa devina COICA presedintele organizatiei judetene.
    RUSINE COICA ,RUSINE BABASAN SUNTETI EXACT IDENTICI.

  9. Satmareaniiii Răspunde

    Frica sluga lui govor ce esti va cuprinde hoțiilor!!striga govor la o emisiune ca si disperatul la Babasan!!frica ce-l Apasă…

  10. sluga Răspunde

    Ce a facut acest BABASINA pt. Satu Mare a dat vriun loc de munca cuiva?
    Nu,doar scandaluri si injuri pe unde a unblat,calomnii peste tot un tanar care s-a compromis deja.
    NU IROSITI VOTUL PE ACESTE NULITATI,NU AU NIMIC IN COMUN CU JUDETUL SI ORASUL NOSTRU.

  11. Satu mare Răspunde

    A avut curaj sa lupte cu baronii locali din satu mare care mai sluga lui govor ce esti, s-au îmbogățiți de nu știu cati bani au in conturi!!iar daca va ieși deputat eu pun pariu ca lucrurile pentru orașul nostru se vor schimba in bine!!va face Curățenie si ii va arunca la groapa florisalului pe toți Hoții!!

    • nicushor Răspunde

      Daca nu il calca masina/tiru/vaporul. Am vazut si eu discutia cu Govor, eu zic ca-l impusca pe Babasan intre timp.

  12. gelu Răspunde

    PSD aliat cu UDMR dar ei sunt mandri ca sunt romani si la CAREI fac protocoale pe banii primariei cu primar si presedinte UDMR.
    nu merg cu oaspetii la sediu PSD ci se duc la castel ca sunt mandri ca sunt romani!
    Norica Nicolai a mers prin oras dupa depunerile de coroane de la monument si apoi la sediul PNL ca liberalilor nu le este rusine cu oaspetii lor si nu ii paseaza la primar!
    votam PNL mai ales ca a dat si candidatul PSD pe colegiul 2!

  13. srg. Răspunde

    Suntem peste tot acasa !!!! BRABO !!!!!

  14. srg. Răspunde

    Suntem peste tot acasa !!!! BRAVO !!!!!

  15. votant Răspunde

    Votam cu cine vrem ! Iar la PSD SUS COICA / JOS GOVOR !!!! Daca ajunge Coica presedinte pe judet de abia atunci PSD-ul va fi un partid cu oameni de valoare.

  16. votant Răspunde

    Jos Coica Costel necompromite si ne face de rusine pe toti Pesedistii,nu a facut nimic in oras numai a mintit oamenii ,toata lumea il injura prim oras,lucrari de doi lei ,foarte slabe,pleaca firme din oras,un incompetent ce mai vorbim.

  17. ionik22 Răspunde

    Felicitari celor de la PSD pentru aceasta actiune.

  18. misu Răspunde

    am auzit ca fiecare primeste 50 de lei pe zi pentru a iesi la actiuni…..buni banuti

  19. cami Răspunde

    hai PSD,bravo tinerilor din partid,tot timpul la datorie

  20. Scoica Răspunde

    Soimii patriei la datorie…….

  21. habu daby Răspunde

    Bravo tinerilor din PSD, se vede ca organizatia de tineret isi face foarte bine treaba. Promoveza tinerii in politica si pun umarul la dezvoltarea judetului Satu Mare.
    Deageaba comenteaza pdl-istii, udmr-isti si babasan mincinosul, ca tot PSD-ul va pune Satu Mare cu adevarat pe harta politica si economica a Romaniei, atragand proiecte si fonduri de la Guvern si de la Uniunea Europeana !!!

  22. mimi Răspunde

    sa vedem cine mai iese daca nu primeste cei 50 de lei pe zi…..si in spate au dat laba cu udmru….halal

    • Pcrist Răspunde

      La restul partidelor toti merg din suflet, mai ales tineretul.
      Bravo. Asta trebuie laudat.
      Mizeria d govor sa dai la tzigani 50 lei / zi.
      La simbra jumate erau tiganii din 14 mai stie toata lumea. Se vede si in poze numai tigani.
      Asta e logica lui govor .

  23. Satmarean Răspunde

    Mai disperatilor PSD mai lăsați lumea sa respire!!ca ne-am saturat ca locuitori ai acestui oraș sa va vedem peste tot!!normal la cat a-ti furat va Permiteți sa plătiți tineri care sa umble toată ziua cu voi!!la naiba cu voi ca sunteți mai rai decât Ceaușescu!!ne-am saturat sa va vedem mutrele alea de porci slinosi!!disperatilor in frunte cu govor!!PSD=PCR!!

  24. hannibal Răspunde

    degeaba va agitati … nu aveti nici o sansa….nu pe net se castiga simpatie si incredere de la cetatean ci pe strada, prin fapte ceea ce PSD spre deosebire de altii a cam facut

    • Pcrist Răspunde

      Poi atunci de ce mai scrii aici? A facut un kk a racolat d la alte partide si a furat banii cu tehnic assist

  25. Rox Răspunde

    Tineti-o tot asa, dragii mei, voi sunteti cei mai buni…PSD-ul e la putere, de aceea restu tremura din toate incheieturile

    • rfg Răspunde

      Mai omul are dreptate 🙂 e la putere , cam tremuram de frica frig si alte lipsuri.

      dar nu o sa-i votam

  26. Grobian Răspunde

    Parca au ajuns turcii la tarna , cica desant psd

  27. Alex Andra Răspunde

    Felicitari PSD. Tot respectul pentru o echipa atat de buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Crimă în Odoreu. Şi-a omorât mama pentru că n-a vrut să-i lase toată averea

UPDATE: Crimă în Odoreu. Fiul bătrânei ucise a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor. Potrivit...

Închide