Ultima actualizare: ieri, 21:51
DRM
Locale

Mircea Diaconu s-a întâlnit cu susţinătorii din Satu Mare

mircea diaconu satu mare 2Actorul Mircea Diaconu, fost vicepreședinte PNL, candidat independent la alegerile europarlamentare a efectuat astăzi o scurtă vizită în Satu Mare, întâlnindu-se în fața Teatrului de Nord cu susținătorii săi.

Senin şi fără promisiuni electorale, Mircea Diaconu a spus că a intrat în această cursă doar pentru a-şi clarifica problemele cu justiţia în regim de urgenţă. Astfel, în şapte zile a avut nouă procese pe care le-a câştigat.

Umblu din oraş în oraş să le mulţumesc susţinătorilor, sunt oameni care s-au chinuit, s-au zbătut, au strâns semnături, m-au ajutat, le-au trimis pe poștă că nu se putea decât aşa“, a spus Diaconu.

Actorul s-a pozat cu cei câțiva susținători care l-au așteptat în fața Teatrului, după care s-a întâlnit cu fostul său coleg de partid, Ovidiu Silaghi. 

4 comentarii

  1. sustinator Răspunde

    Ce pacat ca n-am stiut ca vine la SM mergeam sa-l intalnim. Succes Mircea Diaconu!

  2. Un vot Răspunde

    Nimic nu este pierdut! Ai un vot care are o valoare mult mai mare decat intalnirea ratata! Succes d-lui Diaconu.

  3. Valentin Ghedutescu Răspunde

    Vă cerem candidatura la prezidentiale,,SI VĂ VOTĂM!!!,,,

  4. vasile Răspunde

    Investigatii Satu mare = Babasan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Hannes Swoboda la Satu Mare

Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a efectuat astăzi o vizită în judeţul...

Închide