Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Mircea Govor susţine că la nivel de judeţ USL se situează peste UDMR

Conferinta PSD (10)Președintele PSD, Mircea Govor, se declară nemulțumit de afirmațiile făcute potrivit cărora UDMR este peste USL la nivel de Satu Mare în urma alegerilor europarlamentare. Liderul susține că este o mare greșeală în calculele prezentate, precizând că s-a votat cu sigla PSD, nu cu USL. Totodată, îi roagă „pe cei care știu aritmetică” să facă un calcul simplu.

”Am văzut anumite știri de presă în care s-a spus că UDMR este peste USL. Este o mare greșeală și chiar vreau să fac niște completări și să îi rog pe toți cei care știu aritmetică să facă un calcul simplu. În Colegiul 2, într-adevăr am candidat împreună cu PNL-ul, fostul USL sau viitorul USL, dar am mers cu sigla PSD-UNPR-PC, cu Ovidiu Silaghi. Acolo am avut un scor cu șapte procente peste UDMR. La nivel județean am mers pe PSD, nu ne-am dus pe USL. Membrii PNL au votat cu candidatul lor din ce am văzut noi și din ce știu eu, cum a fost implicarea în campania electorală. Așa că dacă vrem să calculăm și nu putem decât să discutăm de alianțe, atunci mergem separați și adunăm votul PSD cu votul PNL. Iar atunci, ar trebui să îl băgăm în calcul și pe domnul Mircea Diaconu, pentru că a fost membru PNL și că eu consider că voturile au fost luate de la PSD sau de la PNL. Astfel, diferența ar fi fost total alta. Aici nu a fost o competiție între UDMR și USL la nivelul județului Satu Mare, am spus-o și o spun și nici în momentul când vom candida pe USL pentru prezidențiale. Normal că vom pregăti aceste alegeri și eu vă asigur că nu va fi nici o problemă. În 2016, dacă vom considera și eu zic că așa va fi, că în județul Satu Mare se va candida pe USL, astfel vă asigur că vom câștiga fără nicio problemă la fel cum am câștigat în Colegiul 2”, a declarat Mircea Govor.

De asemenea, el dorește refacerea USL- ului la nivel național și speră ca  Premierul Victor Ponta să fie candidatul pentru funcţia de preşedinte al României.

Liderul PSD a mai ținut să precizeze faptul că are o relație bună cu colegii din alte partide de la conducerea județeană cât și locală.

Eu, față de colegii mei de la UDMR și cei din Consiliul Județean și Consiliul Local sau din comune, am tot respectul, am o relație bună, civilizată cu ei, și nu am niciun fel de problemă. Avem numai competiția electorală când fiecare partid își apără interesul, în rest suntem în relații bune și așa vreau să și rămână”, a afirmat Mircea Govor.

De asemenea, președintele PSD susține că în județul Satu Mare electoratul românesc își împarte voturile între șase sau șapte partide, aceasta fiind o problemă, deoarece UDMR-ul din acest punct de vedere este avantajat. Pentru acest fapt liderul face un apel cetățenilor din județul Satu Mare, afirmând că este păcat să își împrăștie votul pe anumiți candidați mărunți, traseiști politici care umblă să își caute loc într-un partid numai să candideze sau să se facă cunoscuți.

În perspectivă sătmărenii vor ști să cântărească mai bine iar voturile care sunt împrăștiate pe mai multe partide să fie grupate înspre PSD”, a mai spus Mircea Govor.

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat la rândul său că mulți cetățeni au fost păcăliți de aventurieri sau oameni fără valoare.

„PDL- ul are un procent în municipiu de 6,71%. Deci au furat voturi. Ce poate face PDL- ul pentru populație? Nimic. Trebuie să rețină populația că pentru municipiu, primarul poate să facă cele mai multe lucruri iar pentru județ, Consiliul Județean cu președintele cu vicepreședintele pot să facă lucruri. Nu PDL- ul. A venit Diaconescu cu spectacol, a promis, le-a dat bani oamenilor până în ultima zi de vot. Acesta a venit ca și o cometă la fel ca și Băbășan, a doua cometă care apare în fiecare ciclu de alegeri pe lista altui partid. Acum sunt curios dacă Băbășan o să concureze și la prezidențiale sau așteaptă 2016 să îl concureze și pe primar. Facem o simplă socoteală PNL – 4,58% pe municipiu, PMP – 4,58, a mai apărut Diaconescu cu 9%, cealaltă cometă 7% și bineînțeles independentul 3%. Dacă facem o simplă socoteală vedem că aceste voturi pierdute pentru cetățeni însumează peste 30%. Deci 30% din populație a fost păcălită sau cumpărată și voturile sunt irosite. Ce pot să facă aceste partidulețe pentru municipiu?”, a declarat Dorel Coica.

În încheiere primarul a dorit să facă un apel populației să nu arunce voturile, acestea fiind importante.

22 comentarii

  1. cineva Răspunde

    Si daca luam in calcul si cati psdisti au murit, si ii numaram si pe ei atuncea sigur a castigat psd-ul. Handicapatul de govor.O fi primit pe cap de la bucuresti, ca au pierdut in Satu Mare. 🙂

  2. omenosul Răspunde

    Coica isi poate canta prohodul. UDMR-ul la facut varza in municipiul Satu Mare, 38% ungurii, 23% PSD, VARZA, MUCI. Cat despre „comete” Babasan si FC au batut si PNL si PMP.

  3. satmarean 2020 Răspunde

    Domnule Govor, cu tot respectul,a fost o brambureala politica de tot dragul – sau de tot rasul/plansul,mai ales ca DD-Senzationalul a ales sa vina si sa-si faca campanie pt Europarlamentare la noi, aici, la SM, zapacind electorii satmareni! Faptul ca a vorbit de rau satmarenii la RTV il descalifica iremediabil pe DD-Senzationalul !

    Satmarenii nu sunt niste milogi si idioti, ci inteligenti si pragmatici, daca DD-Senzationalul chiar a oferit bani oamenilor pe strazile orasului/judetului sa primeasca voturi in schimb,a primit oricum mai mult decat a oferit! A facut promisiuni desarte, aiuritoare, pe care stia ca nu le poate indeplini, DD-Senzationalul este un “ocean de vorbe goale” care nu poate promite 200 de lei alocatie pt copii si nici salarii minime pe economie la nivel european pt simplul motiv ca Romania nu produce plus valoare de nivel european ca sa ofere 200 de lei alocatie pt cei 3,4 milioane de copii romani!…Am spus “BRAVO”celor ca el, care pot promite cu nerusinare lucruri pe care stiu bine ca nu le pot respecta pt ca si asta este semn de democratie-libertatea de a promite aiureli ! Regret ca a venit la SM sa incurce aritmetica partidelor locale doar cu gandul sa castige un fotoliu de europarlamentar! Acesta a fost adevaratul lui scop!…A incurcat doar partidele locale! Pe toate!…

    Domnule Govor, cu tot dragul si cu tot respectul, daca nu va indepliniti promisiunile, in 2016 nu veti castiga nimic !…Veti pierde partida!…Locuri de joaca pt copii, bancute,trotuare, drumuri, niste investitori/investii, pe Cubic,in Solidaritatii,un Supermarket,niste inlesniri fiscale pt atragerea de investitori-scutiri de taxe si impozite pt ei, de pilda pt 5 ani, daca creeaza locuri de munca cu sutele/miile pt satmareni,eliminati un trotuar de pe podul Decebal si creati 3 benzi spre cartiere,sa nu moara satmarenii de stresul trecerii podului spre casele lor, spre inserat…

    Domnule Govor, sunteti un om puternic, plin de personalitate si vointa! Un om cu suflet bun,desi sunteti un smecher/pisicher !… Alaturi de domnul primar Coica si toate partidele de opozitie,din Consiliul local/judetean,mai ales UDMR- care are oameni extrem de capabili profesionali ca administratori de urbe,apoi PDL , PNL si celelalte partide mici ,dar puternice si cu oameni/politicieni cu idei/buna-credinta si idealuri pt SM – MOBILIZATI-VA SI FACETI BINE !

    Aveti 1,5 ani la dispozitie sa demonstrati ca sunteti cei mai buni si potriviti sa conduceti Satu Mare!…La Alegerile locale din 2016 nu jocurile politicianiste bine-gandite vor conta , ci REZULTATELE BUNE DE GUVERNARE LOCALE!…

    Daca doriti ca premierul Ponta sa fie Presedintele Romaniei- ridicati nivelul de trai in Satu Mare si indepliniti-va angajamentele,cu tot respectul, draga domnule Govor, draga domnule primar Coica si proaspat deputat de Satu Mare,dle Silaghi!…

    • Irinuca - DANUTA, satmarean 2020...... Răspunde

      … “Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat la rândul său că mulți cetățeni au fost păcăliți de aventurieri sau oameni fără valoare”- Sa fim seriosi,draga domnule primar Coica, satmarenii sunt oameni extrem de sanatosi la cap si isteti, daca domnul DD-Senzationalul a fost atat de zevzec incat a crezut ca ii poate cumpara pe satmareni cu cativa banuti, e problema lui!…Satmarenii au votat dupa credinta si sufletul lui cum au crezut ei ca este mai bine!…Au votat sa fie bine!…

      V-au “dat” un deputat de PSD/USL in plus, in rest depinde de VOI, de PSD,PNL si UNPR si PC sa dovediti ca puteti lucra bine, eficient si de-adevaratelea in folosul satmarenilor…De-adevaratelea!…

      1,5 ani pana la Locale…6 luni pana la Prezidentiale !…Demonstrati ca sunteti cei mai buni, ca puteti face lucruri bune pentru satmareni si nivelul lor de trai care trebuie sa creasca!…De-adevaratea, cu tot respectul!…

      • Irinuca - DANUTA, satmarean 2020...... Răspunde

        P.S.Va rog sa cititi corect:”Satmarenii au votat dupa credinta si sufletul LOR cum au crezut ei ca este mai bine!” si nu cum bramburit a ramas dupa o modificare/prelucrare de text…Tot binele din lume pentru satmareni !…Noapte buna!…

    • Vive la France! Răspunde

      JOS MAFIA PSD: JENICA ARDELEAN DE LA “PROTECTIA COPILULUI”, COI CA GOVOR, SILAGHI, VIMAN!

  4. vatra Răspunde

    ati eliminat toate ce va stat in cale dar trecutul nu se sterge domnul- ba cum zici ba gye ungye frant esti gyin bukuresti szau szatmarnemeti a avut dreptate ungurul marian

  5. ion Răspunde

    CU 20% locuitori maghiari DAU O PALMA ROMANILOR din judet. SEFII PARTIDELOR fac afaceri impreuna , DAR la alegeri se rup in 5-6 partide findca ii doare in fund de oameni. O INTREBARE PENTRU cei care l-au votat pe UNGUREANU; STITI CA UNGUREANU CIT A FOST PRIM_ MINISTRU A DAT ,, FUNDATIA GODJU” UNGARIEI . Cel putin in ARDEAL -SATU-mare nu trbuia sa il votati pentru acest lucru .

  6. Psd=pcr Răspunde

    Bine ,bine Govor si Coica asa o sa facem o sa votam psd !Doar psd! Apoi puteti linistit sa-i spuneti pcr,iar voi sa deveniti tovarasi desi sunteti mult mai imbecili decat ultimul brigadier ceausist.Problema voastra este ca sunteti cumplit de stramtorati nu puteti fura sau atrage mai multe voturi de atat si de aici turbarea si insultarea alegatorilor care au votat cum au crezut de cuviinta.Coica in prostia ta nu poti intelege ca democratia inseamna pluripartidism adica mai multe partide daca cuvantul este prea lung pentru tine.Opozitia este contraponderea care te impiedica pe tine si pe vacarul de langa tine,sa deveniti unici sau singuri , nu singurii ,depinde cum privesti.Din nefericire tigva aia a ta cheala si transpirata reflecta si indeparteaza orice raza de democratie si bun simt ,pentru voi doar parandaratul este important si atat.

  7. "la Mircea" Răspunde

    Asa este Govor 35,5% cat a obtinut UDMR este mai putin decat 28,5% cat ai obtinut tu,deci sigur la nivel de judet sunteti peste ei.Aceiasi logica ai aplicat-o si cand erai ospatar “La Mircea” si in celelate afaceri ale tale care fireste au falimentat.Acum calculezi in acelasi fel doar ca pierderea este mai mare banii populatiei se pierd si pentru ca esti prost dar mai ales ca esti hot.La sfarsit de mandat asteptam cu interes sa dai foc la CJ sa vedem cine te despagubeste.Si daca intelectualul Babtan nu ti-a tradus afala ca esti pe locul trei din coada (cluj,Salaj,harcov se exclude de la sine)ca si rezultate la europarlamentare cu aproape 10% sub media partidului.Fireste si lui Ponta i-ai spus ca esti primul ,peste toti .

    • HAHA Răspunde

      “intelectualul Babtan” asta-i buna 🙂 🙂 🙂 saracu’ limitat, acum v-a crede ca l-ai injurat! 🙂

  8. careian Răspunde

    psd =udmr in tot judetul…numai pe fata pun afise de amandrii ca sunt romani dar de votat se voteaza bloc impotriva romanilor mai ales de cei doi consilieri psd din carei care au vot constant cu udmr impotriva a tot ce este romanesc.
    udmr carei prin primar a dat toate protocoalele pt campania rosienilor de la carei.

  9. X Răspunde

    Govor!!!!! …

  10. mihai Răspunde

    Vacarul de Govor nici calcula nu stie. :))))

  11. dr. Ciomu Răspunde

    Govore !!!
    Sa te trezeasca cineva din betia puterii !!
    USL-ul e acum ca Elodia…..e disparut, declarat mort, dar unii mai spera ca traieste….

  12. flacara violeta Răspunde

    usl,NU exista,a murit. Acest analfabet traieste in continuare in minciuna si maniPULAre! Cu sisi,stef si inca cativa fugari si tradatori,NU se face usl! Alianta PDL-PNL,este viitorul si este normal sa fie asa ! TRAIASCA ACEASTA ALIANTA!!

  13. gura targului Răspunde

    @all:de ce spune prin burg ca pe buletinele de vot de la europarlamentare ar fi lipsit „eroicul”semn tulipan?De aici confuzia tricolorilor unguri pentru nume mai cunoscute pe care le-au votat in nestiinta de cauza!!!!!

  14. Artimeticianu Pitagora din Supur Răspunde

    Saracu dobitoc de la prea multa “artimetica” a luat-o hais precum ciurda lui tacsu!Deci Govore concentreaza-te putin ,scoate capu dintre cracii Manuelei si cujeta.Pentru colegiul 2 ati fost pozitia 3 ,alianta electorala psd-unpr-pc ,asa scria acolo pe buletin !Nu era trecut cu pixu +pnl ,doar psd ,usl,etc era clar si tiparit pozitia 3 alianta electorala psd-unpr-pc,atat.Buuun ,mai departe ,la europarlamentare ati fost pozitia 4 in coltul din dreapta jos ,langa udmr ,acolo scria la fel alianta electorala psd-unpr-pc ,atat !Nu + mircea diaconu+pnl+ stie dracu cine mai vrei,doar alianta electorala psd-unpr-pc.Deci ori esti prost cu spume,ori ti-ai tocit iremediabil singurul neuron la facultatea aia de conserve si alte alimente care spui ca ai frecventat-o la fara frecventa.Lasa-ne cu prosteala ca sunteti primii de pe locul doi.Idem si pentru chelu de la primarie care trage pe nas prea mult formol de la o vreme si crede ca orice tampenie debiteaza o nimereste.

  15. votant pacalit Răspunde

    serios , sunteti toti din poza niste penibili mincinosi, nici macar babtan si bujor nu va crede , urir urit urit

  16. Mihai Răspunde

    Voi vorbiti de mita? La Racsa s-a dat 50 ron pt fiecare vot psd! Iar politistii stateau in masina si se jucau cu telefoanele lor, nimeni nu a avut curaj sa faca ceva. Asa castiga psd-ul alegerile!

  17. Internat spune Răspunde

    AM FOST IN SPITAL .m-AU INTREBAT DCA VREAU SA VTEZ.M-AU TRECUT PE LISTA ,DAR BULETIN DE VOT NU MI-AU MAI ADUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.