Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Polițist de frontieră lovit de un tânăr contrabandist de doar 16 ani

 tigari frontieraPolițiștii de frontieră negreșteni au prins mai mulți contrabandiști din ucrainean, cu ajutorul armamentului din dotare. Unul dintre contrabandiști, un tânăr de 16 ani, l/a lovit pe un polițiști vrând să scape.

La nivelul sectorului PF Negrești Oaș, județul Satu Mare, s-a declanșat, sâmbătă, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de rsponsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.30, un echipaj al poliției de frontieră a observat la aproximativ 1.000 m de frontiera de stat mai multe persoane care transportau către interior, colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care persoanele  au abandonat coletele și au fugit către teritoriul ucrainean, motiv pentru care un polițist de frontieră au folosit armamentul din dotare, trăgând  un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale în vigoare.

Pe timpul acțiunii de reținere a persoanelor, bărbații au devenit agresivi unul dintre ei lovindu-l pe un polițist de frontieră. Suspectul a fost reținut și identificat ca fiind cetățean ucrainean, M. S., de 16 ani din raionul Hust, Ucraina.

Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră ale statului vecin iar concomitent au fost luate măsuri de supraveghere și cercetarea a zonei.

La fața locului au fost descoperite 30 de colete care au fost transportate la sediul sectorului împreună cu cetățeanul ucrainean în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 15.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 132.000 lei, cantitate ce a  fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, trecere ilegală a frontierei de stat si ultraj iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Sursa: Poliția de frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.