Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sute de câini dispăruți de la adăpostul din Satu Mare

adapostul de caini Satu Mare (31)Consilierii locali UDMR, Maskulik Csaba și Butko Gergo au efectuat astăzi o vizită inopinată la adăpostul de câini din Satu Mare, după ce au fost informați că ar exista nereguli, câinii ar fi înfometați și omorâți iar mâncarea provenită din sponsorizarea hipermarketurilor ar fi vândută.

La fața locului se afla președinta asociației pentru protecția animalelor, Dorina Somogyi și câțiva voluntari, care nu au vrut inițial să îi lase pe cei doi consilieri și reprezentanți ai presei să intre înăuntru. Aceasta, a declarat că adăpostul de câini îi aparține, apoi a recunoscut că adăpostul aparține de fapt primăriei Satu Mare. Imediat după intrarea în adăpost, consilierilor și reprezentanților presei le-a fost comunicat faptul că prezența lor acolo este ilegală.

În adăpost nu se aflau mai mulți de 100 de câini, iar președinta Free Life susținea că ar exista 400. Deși a fost o zi toridă animalele nu au avut nici măcar apă în țarcuri.

Întrebată dacă are un spațiu adecvat carantinei, Dorina Somogyi a spus că are dar că nu vrea să-l arate. În țarcurile dedicate puilor de câine erau doar șase, șapte exemplare.

Președinta Free Life susține că atunci când a preluat asociația, în adăpost se aflau 50 de câini, deși se cunoaște faptul că la vremea respectivă erau 400 de câini. În ultimi doi ani, potrivit președintei Free Life au fost aduși ”1100 de câini, 380 au fost dați spre adopție, 300 au murit din cauze naturale și 400 sunt în prezent”. Făcând un calcul simplu și văzând că la fața locului nu există decât maxim 100 de câini, lipsesc 700 de animale.

Potrivit reprezentantului primăriei, Dan Băbuț, contactat telefonic de consilierul local Maskulik Csaba, Primăria Satu Mare are o evidență doar a câinilor culeși din teritoriul de firma de ecarisaj Mixt Service care încasează 468.000 lei iar asociația pentru protecția animalelor Free Life Satu Mare primește anual 50.000 lei, bani pentru sterilizări și tratamente medicale.

Evidența sterilizărilor făcute în cei doi ani de zile nu o deține Free Life, președinta declarând că se află la primărie. Totodată, Dorina Somogyi susține că a expirat contractul dintre Free Life și Primăria Satu Mare, iar din luna mai a acestui an nu a mai încasat niciun ban.

 Consilierul local Maskulik Csaba a spus că în cazul acesta, serviciul de întreținere și îngrijire a animalelor din adăpostul de câini ar trebui scos la licitație.

Cu toate acestea, rezultă că banii sunt încasați, animalele din adăpost au dispărut iar străzile orașului sunt în continuare pline de câini.

 

71 comentarii

  1. matei Răspunde

    Hmmm, si-a bagat intr-un tarziu coada Kriszta, la fel cum a facut-o si la celelelalte locuri de munca de pana acum… .

    • lontos nicoleta Răspunde

      …zii ca zici bine….saraca sufera este TRANSPARENTA trebuie sa se faca “vazuta” cumva…dar cu siguranta nu pe seama cainilor nevinovati, de asta VA ASIGUR EU !!!

  2. Rat Noemi Tunde Răspunde

    Sa va fie rusine!!!!!nu dati o mana de ajutor doar verificati si scrieti niste informatii gresite de tot!!!!!adapostul functioneaza mai mult din buzunarul doamnei Somogyi,ceea care face acest lucru doar de dragul cainiilor!!

  3. Rat Noemi Tunde Răspunde

    Sa va fie rusine!!!!!nu dati o mana de ajutor doar verificati si scrieti niste informatii gresite de tot!!!!!adapostul functioneaza mai mult din buzunarul doamnei Somogyi,ceea care face acest lucru doar de dragul cainiilor!!

  4. Butka Gergo Răspunde

    Dragă Tunde, noi ne-am dus pe baza unei sesizări, ca membri ai comisiei de servicii. Deoarece Freelife a beneficiat de bani publici, este un drept al nostru să verificăm calitatea serviciilor ce oferă din bani publici. Doar ca fapt divers: ne-a spus că sunt 400 de câini la adăpost, nu au fost doar 80 maxim 100. Nu ne-a putut prezenta nici evidențe, ne-a furnizat informații contradictorii in decurs de 5 minute, a abordat un stil arogant deși noi am fost și vom fi cât se poate de obiectivi, a inceput cu telefoane la X Y, pentru ce?
    Pe de altă parte, și eu personal și în calitate de consilier local am susținut și voi susține activitatea Freelife, până când își desfășoară activitatea conform normelor legale și a hotărârilor locale.

    • lontos nicoleta Răspunde

      ..sesizari??? …hai sa fim seriosi!! Atata timp cat adapostul functioneaza 80% din buzunarul nostru…e de rasul curcilor…iar daca vorbim despre banii publici, daca sau dat , cu siiguranta am fost verificati unde au ajuns,persooanele care au dat acordul sunt persoane competente!!! Iar dvs. Probabil NU ATI ABORDAT CEL MAI BUN MOD DE A FII INFORMAT….despre adapost….dupa cum stim ….

  5. lontos nicoleta Răspunde

    MIE SCARBA…DAR TOTODATA …RAD!!! PARANOIA , DEZINFORMAREA, MINCIUNA ESTE MULT SUB NIVELUL ….IUBIRII NOASTRE PENTRU ANIMALE , ASTFEL INCAT ” PUBLICITATEA FALSA SI NESEMNIFICATIVA” NU VOR SCHIMBA ACESTE SENTIMENTE, DIN CONTRA NOI SUNTEM PREGATITI PENTRU A LUPTA IN CONTINUARE CU VOI…”.OAMENI DE 2 BANI”….

    • Gergo Butka Răspunde

      Stimată doamnă.
      Doriți să vă povestesc detaliat ce am văzut acolo? Vreo 80 de câini in loc de cele 400 spuse de doamna Președinte, în condiții care nu respectă normele impuse de lege, doamna nu ne-a putut oferi nici o informație punctuală, ba mai mult ne-a răspuns cu informații vagi, de genul ”păi intrebați de la Primărie” ”păi fișele sunt predate pentru altcineva” “avem un singur medic veterinar” iar peste 5 minute “sunt 2 medici veterinari care vin” etc etc. Deci, nu a abordat EA un mod bun de a informa. Noi nu suntem organ de control, am cerut doar niște informații la fața locului cu scop de documentare, și nu prea ne-a convins ce am văzut.
      Despre ce luptă vorbiți și cu cine? Cu noi, care au propus si au votat ca FreeLife să primească bani publici pentru a deconta servicii conform noului regulament? Interesant.
      Dacă nu credeți ce a scris presa, uitați-vă la poze, sau mergeți mâine la adăpost și numărați câinii, sper să găsiți apă în țarc, etc etc.

      • lontos nicoleta Răspunde

        Stimate Gergo Butka, EU sunt VICEPRESEDINTA si CUNOSC FOARTE BINE SITUATIA ADAPOSTULUI….Daca ati fii fost mai atent la caini si nu la vorbele false si pline de rautate ale “unora din afara”….in loc de 80 ati fii vazut cei peste 400 de caini…. NU SUNT MOMENTAN IN TARA…V- AS FII INSOTIT EU PERSONAL SA NUMARAM CAINII….

        • renata Răspunde

          Nu sunteti in stare sa numarati ii mai usor sa criticati , sa spuneti vorbe goala sa va fie rusine

  6. Gabor Ferenczy Răspunde

    cum creste numarul imirantilor din China , veti vedea cum cainii si pisicile for disparea, ( nu e gluma)

  7. Rat Noemi Tunde Răspunde

    Cine a scris articolul??as fi foarte curioasa!!!dar as putea ghici din prima :)) mi se pare mie,sau articolul este scris ca sa faca de tot cac*tul adapostul Freelife? Informatii gresite domnule,de ce nu ati facut poza cu cainii care nu au apa si sufera?sau hai sa va intreb altceva….de ce nu ati scris si despre un calcul in mare cam cat costa doar mancarea si toate cele la un adapost care nu are nici un sponsor???aaaa da,Primaria care da doar pt sterilizari,dar restul de banii de unde vin????

  8. Inuman Răspunde

    Procurorii DNA Satu Mare au efectuat, joi după-amiaza percheziții la ITM Satu Mare într-un dosar în care directorul instituției, fostul prefect Cristian Sasu, este suspectat de acte de corupție. Potrivit unor surse din cadrul ITM, procurorii au percheziționat și locuința lui Cristian Sasu, de pe str. Chendi din Satu Mare.

    Angajați ai ITM Satu Mare au declarat pentru VoceaTransilvaniei.ro că procurorii DNA au ridicat mai multe acte de la ITM și au sigilat apoi biroul directorului Cristian Sasu. Acesta a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.

    Sasu este suspectat de fapte de corupție, atât în calitate de director al ITM Satu Mare, dar și legate de mai multe proiecte din fonduri europene, derulate prin intermediul firmei de consultanță a soției sale.

    Prin firma ANDA SRL, soția lui Cristian Sasu a asigurat consultanță pentru mai multe proiecte de infrastructură derulate de unele comune din județ, din fonduri europene.

    Totodată, procurorii bănuiesc că Sasu și-a trecut o parte din avere pe mai mulți membri ai familiei și pe unii interpuși, pentru a ascunde veniturile obținute din derularea acestor proiecte europene.

    Cristian Sasu a ocupat funcțiile de prefect al județului Satu Mare, în timpul guvernului Boc, iar apoi, susținut de fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a fost subprefect în perioada mai 2012- martie 2014.

    Cristian Sasu a revenit apoi la conducerea ITM Satu Mare.

  9. Bodo Bogdan Răspunde

    Tunde, daca tot aperi atat de mult reputatia adapostului si a doamnei Dorina, explica si atitudinea ei fata de vizita consilierilor… de ce sa-i trateze astfel, daca totul e in regula si legal? Nu ar trebui sa fie nici un motiv sa se comporte asa, mai ales daca ea din buzunarul ei intretine acei caini.. din contra, in asemenea cazuri ar trebui sa faca ea de buna voie un pas in fata si sa inchida gura acelor care scriu "niste informatii gresite"

    • Rat Noemi TUnde Răspunde

      Nu tot ce se scrie trebuie crezut….dute sa faci o vizita la adapostul FReelife sa vezi despre cati caini e vorba,si ai sa vezi cat e de credibilia si articolul asta 😉

  10. Sanda Răspunde

    Felicitari celor doi consilieri municipali pentru implicare!

  11. Eli Gitta Răspunde

    Adapostul in maini nepricepute a devenit un lagar …pacat pt acele suflete nevinovate .Nu sunt dovezi?Cainii din pacate nu pot reclama lipsa apei si a hranei….

  12. Eli Gitta Răspunde

    Adapostul in maini nepricepute a devenit un lagar …pacat pt acele suflete nevinovate .Nu sunt dovezi?Cainii din pacate nu pot reclama lipsa apei si a hranei….

  13. Deák Barbara Yvon Răspunde

    E o rusine ce se intampla cu saracii caini.. Oamenii din tara asta sunt capabili numai de smecherii..?? nu sunt capabili sa rezolve odata situatia acestor sarmane animale care la randul lor tot din cauza oamenilor cretini au ajuns in strada,,,Luati exemplu atunci de la celelalte tari ca numai in Romania se intampla asa ceva..Stiti ca posturi de televiziune straine arata ce fac romannii cu cainii fara adapost…RUSINE …

    • lontos nicoleta Răspunde

      …dvs. cine sunteti??? ….cu siguranta nu sunteti in cunostinta de cauza!!! NOI NU SUNTEM UN ADAPOST PRIVAT.
      SUNTEM UN ONG !!!

  14. Liliana Răspunde

    Felicitari domnilor Maskulik si Butka!
    Cele mai bune informatii se culeg in mod direct si inopinant apoi se justifica prin documente, acte, etc.
    Asa, cum am auzit, nu au avut timp sa aduca caini din Oradea, ca sa “iasa la numar” asa cum au fost invatati si au invatat unii din vremurile comuniste!
    Apreciez implicarea privatilor in astfel de activitati dar atata timp cat si un leu din fondurile publice se dirijeaza spre orice gen de activitate, organele de control au dreptul si obligatia sa verifice buna cheltuire a acestora!
    Domnule primar, daca sunteti “insetat” de adevar, cum va pretindeti, dispuneti o ancheta si sa vedem ce rezultate va avea!

    • lontos nicoleta Răspunde

      DNA Liliana….mai mult ca sigur CONFUNDATI “capra” cu “vaca”….nu stiu cum pot unii sa faca comentarii absurde in nestiinta de cauza? Ati fost vreodata la adapost? NU! SA VA EXPRIMATI PAREREA DUPA CE TRECETI PE LA ” ONG…..UL DESPRE CARE VORBITI…..MULTUMIM.

  15. plopica Răspunde

    felicitari pentru ca taceti in legatura cu fostii udemereului care au sifonat banutii nostri si acum arunca tinerii in fata sa faca pe maturile..cine va mai crede dupa ce ca umblati la primarie si consiliu dupa bani pentru o saptamana de distractie pe criterii etnice…da banii romanesti sunt buni numa distractia sa fie ungureasca….

    • laszlo Răspunde

      Da maghiarii nu platesc impozit? Daca sint 30 la suta maghiari in oras ei nu au dreptul sa aiba parte din bugetul de cultura? Da aici nu asta e tema.

      • plopica Răspunde

        da de sifonarile pentru vakond nimica nimicuta??? voi nu va simtit biner la zilele orasului voi vreti segregare pe criterii etnice???
        pentru asta ati distrus teatrul de vara???
        djusika de ce nu a facut nimic pentru hotelul dacia,si nici arpi?
        nu va place tema asta?

    • escape Răspunde

      Poti sa vi si tu sa inveti ca mai este viata si dincolo de mititei.
      Cota parte de bani publici folositi la aceste eveniimente culturale nici nu se compara cu banii cheltuiti pe zilele orasului, care, hai sa fim seriosi, 95% era dedicat populatiei de etnie romana. Acei bani nu sunt a romanilor, sunt a contribuabililor satmareni, atat romanii cat si maghiari. Si daca eu anual platesc in jur de 1000 lei, iar tu poate 100, permite-mii sa ma pot bucura si eu de 4-5 formatiuni, daca tu ai avut zeci de zilele orasului.

  16. Tirgovatu Ioana Răspunde

    ai dreptate tunde, tot timpul se gasesc destepti care sa comenteze, tot timpul cei care nu dau o mana de ajutor se gasesc sa vorbeasca tot felul de aberatii.

  17. Tirgovatu Ioana Răspunde

    ai dreptate tunde, tot timpul se gasesc destepti care sa comenteze, tot timpul cei care nu dau o mana de ajutor se gasesc sa vorbeasca tot felul de aberatii.

  18. Olaru Gabriela Răspunde

    RUSINE !!! ATI AJUNS SA VA IMBOGATITI PE SEAMA UNOR ANIMALE NEVINOVATE. IN SFANTA SCRIPTURA , CREATORUL SI ATOTPUTERNICUL DUMNEZEU EVIDENTIAZA DE NENUMARATE ORI IUBIREA PENTRU ANIMALE ,PENTRU TOATA CREATIA . CITITI VA ROG IN PSALMUL 146,147,IN CARTEA IONA SI RELATAREA DESPRE POTOPUL DIN TIMPUL LUI NOE RESPECTIV DESPRE ANIMALELE SALVATE IN ARCA !

  19. matei Răspunde

    Articolul e creatia Krisztei Babos, “jurnalista de investigatii” si “fost lider politic local”, tatrul fiind pus in scena tocmai de amicii ei din UDMReu, aceiasi amici care negociau cu partidul lui Tokes ruperea UDMR-ului prin migrarea lor inainte de ultimele alegeri, in fapt jocul murdar al lui Coica de a rupe voturile alegatorilor maghiari, ce a costat mandatul lui Ilies Iuliu. Acum, profita de ocazie pentru a catsiga expunere media si a prelua cu sprijinul primarului Coica administrarea activitatii de ecarisaj, pe care vrea sa o continue inpreuna cu prietenul ei din SC Mixtservice SRL.
    D-lor consilieri, poate in alt context intiativa Dvs era laudabila, dar ati ajuns sa confundati ciorile cu albaneagra primarului. Pacat,

    • sophia Răspunde

      Problema “ziaristei” Kriszta nu e una politica, n-o duce capul…E folosita drept deschizator de drumuri si manipulata de o prietena de-a ei…

      • matei Răspunde

        prietena? de cine…chiar m-ai facut curios? eu stiam ca e dusa de nas de catre d-l Maskulik,

        • lontos nicoleta Răspunde

          Pot sa iti dau eu mai multe informatii despre .”……prietena”….niste GASTE BATRANE…LA CARE LI SA URAT ….ETC…..

        • sophia Răspunde

          La faza asta si Masculik a fost dus de nas,a picat ca prostul in plasa aleia!

          • matei

            Unde mai pui ca, cica, e doua oara (cel putin). La fel ca atunci cand i-a rezolvat intalnirea in miezul noptii cu popa Tokes, pentru al convinge sa candideze de primar:). Noroc ca si-a dat seama de plasa, si a refuzat, dar pe la spate la lucrat pe Gyuszika. Cu acordul lui Kereskenyi, desigur.

  20. Zapada Răspunde

    bai fiule asta e cam cu cantec, aici e mana primarului Coica care suporta aceste chestii de risipire a banilor publici! Domnule consilier local va felicit pt aceasta initiativa! Demisia dorel coica! faci de rusine orasul satu mare!

  21. Renata Bodi Răspunde

    Butka Gergo nu va suparati ati nr cainii din adapost ?

  22. Renata Bodi Răspunde

    Butka Gergo nu va suparati ati nr cainii din adapost ?

  23. Renata Bodi Răspunde

    Bodo Bogdan doamna Somogyi foarte frumos o vb cu fie care, apropo habar nu aveti ce inseamna munca de Voluntariat , nu stiti ce inseamna munca !!! Din gura sunteti buna fie care da sa puna mana pe ceva nimeni… Care dintre voi ar lucra de dimineata pana seara pt catei

  24. Renata Bodi Răspunde

    Bodo Bogdan doamna Somogyi foarte frumos o vb cu fie care, apropo habar nu aveti ce inseamna munca de Voluntariat , nu stiti ce inseamna munca !!! Din gura sunteti buna fie care da sa puna mana pe ceva nimeni… Care dintre voi ar lucra de dimineata pana seara pt catei

    • Sanda Răspunde

      Dar cine va obliga doamna Bodi ” sa lucrati pentru catei”? Daca va plac animalele si doriti sa le ingrijiti, sa faceti voluntariat la acest “ONG”, este alegerea dvs. Eu, de exemplu apreciez voluntarii care ingrijesc oamenii aflati in nevoie. Dar este alegerea fiecaruia. Asta nu va da dreptul sa postati “critici” pentru ca asociatia a fost verificata pentru modul de cheltuire a banilor publici. Asa este normal,sa dati socoteala pentru fiecare leu cheltuit din bani publici, iar consilierii Maskulik si Butka au demonstrat ca isi merita mandatul.

      • renata Răspunde

        Voluntariat fac , zi de zi sunt acolo, de dimineata pana seara ma lupt ne luptam pt ei

        • renata Răspunde

          Voluntariat cu cansta in atat sandai lajcuri, sa postezi inseamna ,sa dai mancare, apa , sa faci custi , sa duci cateii la medici , sa umbli la sterilizat etc da nici unu nu ar veni sa ajute doar sa bata din gura

      • lontos nicoleta Răspunde

        Renata…nu mai pierde timpul sa explici …”frunzelor”…ca DEGEABA! UNDE NU ESTE….NU AI DE UNDE CERE!! DE VORBIT SI CRITICAT TOTI SUNT EXPERTI…SUNT TOTAL PE DINAFARA DESPRE ACEASTA SITUATIE….SI ASA VOR RAMANE !! Ceea ce oferim noi si tu acestor animale e mult prea PRETIOS fata de nivelul si capacitatea …unora !!

  25. Renata Bodi Răspunde

    Vai vai de gura tare buna suntem , ati fost macar acuma in ultimu timp pe la adapost ?

    • Crina Varga Răspunde

      Renata draga poate ca-ti mai amintesti de ce am renuntat sa mai merg(si eu si altii)Hai sa o lasam asa ca deja va sapati singure :((((

      • lontos nicoleta Răspunde

        Sa lasam deoparte aberatiie….poate ar fii mai bine sa lasam cainii in seama firmei de ecarisaj….ce ziceti???? Cu siguranta vor fii “tratati” cum se cuvine!!!

    • RAUDETOT Răspunde

      Draga Renata! Cu astfel de mesaje si cu un ton atat de agresiv o sa indepartezi pe toata lumea care ar dori sa ajute cumva adapostul de caini. Lumea nu stie ce ar trebui sa faca, iar tu doresti sa indepartezi pe toti. Oare de ce???????
      Tonul Nicoletei este la fel de sfidator. Daca asa va purtati si cu bietele animale, atunci mare lucru nu au de castigat!

  26. Renata Bodi Răspunde

    Vai vai de gura tare buna suntem , ati fost macar acuma in ultimu timp pe la adapost ?

  27. lontos nicoleta Răspunde

    AM AJUNS SA FACEM POLITICA, CARE E MAI TARE…PE SEAMA CAINILOR, ANIMALE NEVINOVATE…SA VA FIE RUSINE….!!!

  28. RAUDETOT Răspunde

    ORIPILANT! Daca exista un site al Adapostului si daca cei de acolo au nevoie de ceva, sa scrie pe site: vase, custi, paturi, hrana, lese. Cand organizeaza targuri, oamenii ar mai aduce una-alta. Lucrurile sa fie inregistrate, ca si animalele vii/moarte/adoptate sau sponsorzarile. EXISTA CALCULATOARE, NU?Inspectiile sa nu fie niciodata impiedicate. Donatiile s-ar putea face in oras, la targuri, adapostul este prea departe ca sa mearga cineva pana acolo. Atitudinea celor care lucreaza acolo este una agresiva, se apara prosteste. Totusi, UNDE SUNT CAINII, CUM AU MURIT EI? Din 400 cum au ajuns 100? Exista contracte de adoptie?

    • lontos nicoleta Răspunde

      Cum? Nu stiati?? Am deschis o fabrica de blanuri din piele de caine!! Si….SE FAC ANGAJARI !! Sunteti chiar asa usor influentabili…Aici …incepe un razboi numit POLITICA !! DRAGILOR…CEI CARE CHIAR DORESC CU ADAVARAT SA CUNOASCA SITUATIA SA SE CONVINGA DE FALSITATE A STIRII SA MEARGA PANA ACOLO…hai ca nu e asa departe !! Cum sa moara cainii …CAINII IN MOMENTUL DE FATA SUNT 400 ….

      Vom reveni …si VOM ARATA ADEVARUL !! Dar pana atunci …dati o fuga la adapost ….si veti vedea ADEVARUL CU PROPRII OCHI!!! CAINII SUNT TOTI ACOLO…SUNT GRASI SI FRUMOSI !!

      • Crina Varga Răspunde

        RAUDETOT am organizat un astfel de targ si din acel moment am renuntat la am mai ajuta adapostul.Asta ar trebui sa va dea de gandit 🙁

      • RAUDETOT Răspunde

        Nu pe noi trebuie sa ne chemi acolo, unde era abacul atunci cand primaria a trimis inspectorii. Ei spun 100 de caini, voi spuneti 400. O atitudine sfidatoare inseamna ca se petrec lucruri grave. Ce fel de actiuni face personalul de la adapost ca sa lumineze populatia cum sa ajute animalele de acolo? Un targ cu produse donate, organizat zilnic in 2-3 puncte ale orasului sau macar in centru ar fi de folos, s-ar aduna ceva banuti. Poate un contract cu cantinele scolare care nu hranesc din resturi alte animale, ar fi de folos. Asta inseamna masina, deplasare, combustibil, voluntari. Dar ceva trebuie facut. Nu contesta nimeni munca celor de la adapostul de animale, dar cum putem ajuta cata vreme adapostul este situat departe de oras?

  29. Mafia Somogyi-Papici-Roca-Sobolanu Răspunde

    E vorba de bisnisul comun a celor doi viceparimari, Marcela Papici si Radu Roca (medic veterinar de altfel), a lui Balog Sobolanu (patronul firmei de ecarisaj Mixt Service) si a lui Dorina Somogyi. Ultima are nevoie de ONG pentru spalarea banilor obtinuti in mod ilegal (aparate de jocuri de noroc, etc…).

  30. cineva Răspunde

    Primaria nu face nimic, nu-i intereseaza ce se intampla cu bani publici! Iar doamna presedinta a alungat pe toti voluntari de la adapost si din bani publici mai multi catei au fost sterilizate de 2x.

    • lontos nicoleta Răspunde

      “Cineva” ca tine….care habar nu are despre ce vorbeste….daca tot esti asa buna organizatoare si stii totul de ce nu faci un adapost care sa functioneze PERFECT? ….impreuna CU GASCUTELE CARE STAU IN FATA TELEVIZORULUI SI NU FAC ALTCEVA DECAT PALAVRAGESC DEGEABA!!! INTERESANT CA NU TE-AM VAZUT NICIODATA FIIND PREZENTA …LA STERILIZARI…..CA SA POTI AFIRMA ASA CEVA .. .eh?…

  31. lontos nicoleta Răspunde

    DAR TOT MA INTREB DACA SUNT ATATIA DESTEPTI…ORGANIZATORI CARE STIU MAI BINE CUM FUNCTIONEAZA UN ADAPOST…DATI DOVADA CA SUNTETI CAPABILI SI FACETI ADAPOST….DRAGII MEI !!! MAI SUNT CAINII DESTUI ….SAU NU? ca de asta va plingeti …DECI …SPOR LA TREABA …

  32. prince Răspunde

    Bolnavul de imagine COICA DOREL COSTEL nu a ratat ocazia de a apare la televizor,iar tragedia unui om peste care s-a surpat un mal de pamant a fost fructificata mediatic de olteam.
    I-MI ESTE GREATA DE ACEST OLTEAN INFECT DESI EL NU AVEA CE SA CAUTE ACOLO NE AVAND NIVI O ATRIBUTIE IN ACEST DOMENIU OLTEANUL CERE POLITIE LOCALE SA-L ANUNTE CAND SUNT EVENIMANTE TRAGICE IAR OLTEANUL SA APARA IN PRESA CA SI SALVATOR .
    DEMISIA COICA COSTEL DOREL.

  33. Parlamentar Răspunde

    Cateii au plecat la Fashion show sa se intelectualizeze dupa atata prostie ingerata de penibilii showmanele.!

  34. Galiger Izabella Răspunde

    Si eu am fost voluntara la Free Life chiar la inceputuri cand n-am avut nimic. Totusi cainii n-au suferit…….Dupa preluarea sefiei am mai umblat cateva luni si pot sa spun ca nicodata n-a fost apa, numai daca am pus (odata au fost niste tineri cu care am facut si igienizarea vaselor), iar referitor la mancare muncitorii care au aparut tot m-au sfatuit ca sa nu ma obosesc fiindac vor rezolva ei. De cateva ori am inceput singura sa repartizez mancarea, de fiecare data au inceput telefoanele si au aparut foarte repede alti oameni.Umbland atata timp si cunoscand cainii de la inceput, am observat ca numarul lor scade si sunt alti caini de fiecare data. Asa ca pacate de acele suftete nevinovate care sunt cei mai buni prieteni ai omului si pacat ca conducerea primariei n-a lasat echipa veche sa lucreze………

  35. Radu Mois Răspunde

    tanti,du-te te rog si fa o plimbare pe langa padure si pe campul din apropiere sa vezi adevarate haite de caini din adapost,care vaneaza in haite ca altfel mor de foame.asociatiile astea iau o gramada de bani de la primarie si nu fac nimic.se imbogatesc pe seama animalelor si nimeni nu zice nimic,pt ca cei care ar trebui sa ia masuri,probabil isi iau partea leului.nu inteleg cum adica aceasta doamna nu permite accesul in incinta?este cumva adapostul proprietatea ei?

  36. Eli Gitta Răspunde

    Radu Mois bani si din donatii ,ca despre donatii nu se prea spune nimic!!!

  37. Zimbrul carpatin Răspunde

    JOS PSD! RUSINE DORINUCA si JENICA ARDELEAN + SLEAHTA MAFIOTA PSD! DUMNEZEU NU BATE CU BOTA! SA UMBLATI CA SI CAINII VAGABONZI SI SA NU VA DEA NIMENI APA! JOS PSD!

  38. Viorica Anitas Răspunde

    Doamne,daca nici in asociatia pt protectia animaleloFreelife nu mai putem avea incredere ,atunci ce sa mai facem??Cum sa mai ajutam bietii maidanezi?Ce sa mai cred?Si in adapostul acestei asociatii ii trimitem pt a fi schingiuiti insetati ,infometati si omorati in chinuri??In cine sa avem incredere??Eu am avut incredere si speranta in Freelife!Acuma sunt dezamagita total!Sper totusi sa nu fie asa!!????

  39. Viorica Anitas Răspunde

    Doamne,daca nici in asociatia pt protectia animaleloFreelife nu mai putem avea incredere ,atunci ce sa mai facem??Cum sa mai ajutam bietii maidanezi?Ce sa mai cred?Si in adapostul acestei asociatii ii trimitem pt a fi schingiuiti insetati ,infometati si omorati in chinuri??In cine sa avem incredere??Eu am avut incredere si speranta in Freelife!Acuma sunt dezamagita total!Sper totusi sa nu fie asa!!????

  40. Ela Nichita Răspunde

    Galiger Izabella DACA PUTETI SA-MI DATI UN NR DE TEL VA ROG ,AM CAUTAT DAR NU GASESC ,VREAU SA RECUPEREZ UN CAINE SPER CA NU E TARZIU,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.