Tradiționala sărbătoare Zilele Orașului Negrești sub denumirea Festivalul Patrimoniului Țării Oașului ”Zestrea Oașului” se va desfășura în perioada 23- 24 august 2014. Detalii cu privire la programul oficial al evenimentului, au fost prezentate astăzi într-o conferință de presă de către primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca și directorul Casei Orășenească de Cultură, Natalia Lazăr.
Potrivit primarului, festivalul este cuprins în lista de manifestări la nivel național, organizat de Primăria orașului în parteneriat Casa Oșenească de Cultură Negrești Oaș și Autoritatea Națională de Turism, iar în cele două zile vor avea loc manifestări tradiționale culinare și meșteșugărești, programe artistice precum și concerte în aer liber susținute de interpreți renumiți din România.
”În afară de faptul că vrem să ne simțim bine împreună, dorim să și promovăm, de aceea avem această parte tradițională, suport pe care construim această manifestare. Vrem să ne promovăm zona, tot ce avem frumos, tradiție, obiceiuri, artă culinară, meșteșuguri și dorim ca lumea să ne cunoască zona și să vină cu mare plăcere spre noi”, a spus Aurelia Fedorca.
Primarul orașului Negrești-Oaș a mai anunțat că după nouă ani de absență, la Luna Seș, în data de 23 august, va avea loc raliul de viteză pe teren montan cu participanți atât din România cât și din străinătate.
Programul oficial este următorul:
Vineri, 22 august
17:00 – la Muzeul Țării Oașului
– Expoziție de etnografie a Țării Oașului
– Expoziție comemorativă Ioniță G. Andron ( 1917- 1989)- 25 de ani de la moartea artistului
– Expoziție foto Alexandru Feher – ”Univers provizoriu”
Sâmbătă, 23 august
09:00 – simpozionul ”Patrimoniu și identitate locală – premise ale creșterii potențialului turistic al Țării Oașului”- Muzeul în Aer Liber
14:00 – deschiderea festivalului și inaugurarea expoziției – târg meșteșugăresc – concurs gastronomic și premiere – Muzeul în Aer Liber
Locație: Scena din centrul orașului:
13:00- probe de sunet
14:15 – Spiriduș Ghiduș și program artistic susținut de copii, elevi de la instituțiile de cultură și învățământ din Negrești Oaș
16:15 – Muzică ușoară și folk: George Palfi, Maria Pintea, Teodora Moldovan, Vlad Belbe
17:00 – Ansamblul folcloric Vama Ardeleană și Nicu Pop
17:20 – Ansamblul folcloric Cununița Satu Mare și Cornel Borza
18:45 – Momente muzicale cu Formația Pionerii, Negrești Oaș
19:20 – Școala vedetelor Recreat Baia Mare
20:00 – Regal folcloric
21:00 – Muzică pop – rock – Synergy & friends
21:45 – Recital Lora
22:45 – Recital Cargo
23:50 – Jocuri de lasere – DJ
Duminică, 24 august
10:00 – Sf. Liturghie
10:00 – 22:00 – expoziție, târg meșteșugăresc – Muzeul în Aer Liber
Locația: Scena din centrul orașului:
13:00 – probe de sunet
14:00 – Zâmbet de soare – spectacol interactiv pentru copii cu Mister Nicu și program artistic susținut de copii, elevi de la instituțiile de cultură și învățământ din Negrești Oaș
15:40 – parada sărbătorii – Parada portului popular, Fanfară
16:00 – deschiderea oficială a evenimentului, premierea personalităților orașului Negrești Oaș, decernarea de titluri și diplome, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie
17:00 – Ansamblul folcloric Sânzienele
17:20 – Maria Tripon și Ansamblul folcloric Oașul
17:50 – Recital Cristian Enache
18:30 – Recital Geo Giovani
19:10 – Moment muzical – Tenorii din Seini
19:40 – Regal folcloric cu – Ansamblul folcloric Măgura și Maria Petca – Poptean
– Ansamblul folcloric studențesc Mărginimea Sibiului și Sebastian Stan
21:45 – Muzică pop – Bogdan Bratiș
22:15 – Recital extraordinar Alex Velea
23:00 – Recital extraordinar – Voltaj
24:00 – Focuri de artificii