Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Afişajul electoral va fi reglementat la Satu Mare. Consilierii UDMR şi-au impus proiectul în faţa PSD

sedinta Consiliul Local (1)Consilierii locali UDMR au reușit în ședința de astăzi să adopte un proiect de hotărâre care reglementează afişajul electoral pe raza municipiului Satu Mare, în principiu interzice utilizarea bannerelor, în ciuda faptului că reprezentanţii PSD şi PLR s-au împotrivit.

Şedinţa a fost marcată de un schimb de replici, pe de o parte între consilierii UDMR-PDL-PNL şi cei ai PSD-PLR. Consilierul UDMR Maskulik Csaba, cel care a redactat proiectul şi l-a depus la Primărie la începutul septembrie, a solicitat la începutul şedinţei includerea acestuia pe ordinea de zi spre adoptare, considerând că a fost timp suficient pentru dezbateri şi propuneri de modificare. Maskulik a dat citire unor declaraţii făcute de primarul Dorel Coica în care edilul se plângea de modul în care a arătat oraşul din cauza bannerelor electorale. De asemenea, acestuia i s-a alăturat consilierul PDL Cosmin Raţiu, care  susţine că este binevenit acest regulament ce ar trebui să pună capăt abuzurilor din campania electorală, iar aceasta să fie una curată şi organizată. Totodată, Gergo Butka a subliniat faptul că toate orașele din zonă au reglementat afişajul şi campaniile electorale se desfăşoară civilizat, fără a deranja cetăţenii.

De cealaltă parte, consilierii PSD Ioan Pop şi Dumitru Fanea au considerat că proiectul introdus ar trebui dezbătut pe larg şi că prin adoptarea acestuia se schimbă regulile în timpul meciului, adică va intra în vigoare după începerea campaniei electorale. Ioan Pop a descris situaţia ca o forţare împotriva unui partid mare ca PSD-ul, el considerând că afişele nu sunt suficiente în campanie. Fanea a propus amânarea cu o lună a dezbaterii şi votării proiectului.

sedinta Consiliul Local (39)

Consilierul Magyar Lorand a explicat că în calitate de lider a fracţiunii UDMR  a participat la o întâlnire cu conducerea primăriei pe tema afişajului electoral în care s-a stabilit că se va renunţa la bannere excesive. El a subliniat că prin acest proiect  consilierii UDMR nu fac altceva decât să rezolve o problemă a conducerii primăriei.

La rândul său, consilierul PNL Adrian Albu a anunţat că votează pentru acest proiect, fără a-i da o conotaţie politică, el având mari semne de întrebare cu privire la modul în care hotărârea va fi pusă în aplicare în campania electorală.

După discuţii proiectul a fost supus la vot şi a fost adoptat cu cele 12 voturi ale consilierilor UDMR-PDL-PNL prezenţi.

9 comentarii

  1. profu Răspunde

    Indifernt de unde vine si cine a sustinut proiectul …. felicitari Dle primas incetati sa mai transformati orasul nostru intr-un talcioc sudist!

  2. toma Răspunde

    Si o sa-l puna coica in aplicare… NU! Oras de rahat!

  3. adin Răspunde

    Coica a pierdut majoritatea in consiliul local,acum trebiue trimis acasa in sud,
    Masculic,Ratiu si Magyar l-au tocat sistematic ,bravo lor.
    DEMISIA COICA.

  4. Andrei.sabo Răspunde

    Incompetenta lui Coica si a echipei “profesioniste” este evidenta. acum apar deja problemele serioase din oras iar supereroii ca Babut-Rentea habar nu au despre admjnistratie. Ce-i drept, consilierii UDMR (Masculic-Butca-Lang-Nits) sint mai pregatiti decat PSD iar Coica se teme de confruntările cu Ratiu.de abia acum vine greul: sa lucreze cu noua majoritate UDMR-PDL-PNL mai bine te duci înapoi in sud, olteanule!

  5. KELEXY.89 Răspunde

    Din pacate, orasul Satu Mare e pe nicaieri. De cand a venit mafia rosie pesedista, orasul nostru bate pasul pe loc in comparatie cu judetele vecine. Cu greu gasesti un loc de munca decent si bine platit, in oras nu a mai venit niciun mare angajator pentru a da locuri de munca satmarenilor. Pe Coica si Stef ii doare in pix de ce se intampla in acest oras. E si vina multor oameni prosti care pot fi cumparati foarte usoar, au votat foarte multi cu PSD-ul, nu au votat tinerii, au votat si prostimea din Tara Oasului, oameni prosti care nu s-au prins de ei civilizatia occidentala, practic au decis acesti prosti dusi de nas de PSD pentru locuitorii orasului! Si cand te uiti ca Dottore conduce in primul tur…

    • escape Răspunde

      Sa vezi ce drumuri s-au construit in Oas. Prin aceste lucrari mai asigura PSD-ul inca un mandat 🙁

  6. darius salajean Răspunde

    demisia domnule primar demisia

  7. drumetuli Răspunde

    drumurile sunt construite cu banii nostrii.mai prostovani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.