Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Zilele Cooperării Europene 2014 la Satu Mare (Galerie FOTO)

Zilele Cooperarii Europene 2014 (20)Zilele Cooperării Europene 2014 au fost sărbătorite astăzi la Satu Mare pe platoul din fața Muzeului Județean. Sub deviza ”La granițe, ne dezvoltăm împreună” la eveniment au participat și invitați din Ucraina care și-au prezentat atât tradițiile culturale cât și cele culinare.

Manifestările acestei sărbătoare numită “CBC Party – Cultura care ne uneşte”, se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European și Consiliului Europei la care participă acei beneficiari și parteneri care implementează proiecte finanțate prin fonduri europene.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de către fanfara Forumului Democrat German din Beltiug care a intonat Imnul Europei în prezența președintelui Consiliului Județean Adrian Ștef, reprezentantul Prefecturii Satu Mare, Mircea Ciocan, viceprimarul Marcela Papici, directorul Casei Corpului Didactic Satu Mare, Ioan Viman și președintele Uniunii Ucrainienilor din România, filiala Satu Mare, Mihai Macioca precum și alți invitați.

După intonarea imnului, oficialitățile prezente rând pe rând au ținut câte un discurs pe tema aceste sărbători.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că aceste evenimente sunt binevenite.

Eu cred că aceste evenimente sunt binevenite, trebuie să legăm prietenii, să ne cunoaștem mai  bine, să avem colaborări, pe lângă proiectele care au menirea să atragă fondurile europene, să dezvoltăm infrastructurile celor patru țări, România, Ucraina, Ungaria și Slovacia”, a spus Adrian Ștef.

Zilele Cooperării Europene au fost marcate cu parada costumelor tradiţionale şi contemporane precum și demonstrații de dans. De asemenea, nu a lipsit degustarea de produse tradiționale și demonstrații de fierărit și olărit.

Acest eveniment își continuă programul și mâine iar sătmărenii care doresc să participe vor avea parte de demonstrații de fierărit, olărit, pictură, broderie, podoabe, măști și prelucrarea lemnului cât și de produsele tradiționale expuse pe standurile frumos aranjate pe platoul din fața Muzeului Județean.

Activităţile sunt implementate în cadrul proiectului HUSKROUA/1101/140 – ENPI – CBC – cu titlul „Cooperare instituţională interactivă. Istorie, tradiţii şi cultură fără frontiere”.

Colaboratori acestui eveniment sunt: Primăria Tășnad, Primăria Certeze, Primăria Micula, Forumul Democrat German Satu Mare, Școala Gimnazială Tășnad, Școala Gimnazială Certeze, Școala Gimnazială Micula, Asociația Borókagyökér  Satu Mare, Asociația ”Mara Oaș” Negrești, Ansamblul ”Cununița năzdrăvană”, Fundația social-culturală pentru ”democrație identitate, unitate, generozitate, acțiune” Maramureș,  Grădinița ”Guliver” Satu Mare.

Un comentariu

  1. profesor Răspunde

    A fost un program extraordinar, ne mai dorim asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.