Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Femeile, tinerii și pensionarii din Satu Mare votează Victor Ponta

Aurel Vasvari, Paula Mare, Raul BabtanPreședinții organizațiilor județene de Femei a PSD Satu Mare, Paula Mare, Pensionari – Aurel Vaşvari şi Tineret – Raul Băbţan, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, motivele pentru care sătmărenii votează cu Victor Ponta la alegerile din 2 noiembrie.

Paula Mare a prezentat ultimul sondaj de opinie realizat în rândul femeilor, care arată că „toate doamnele votează Victor Ponta”, arătând că liderul PSD a promovat foarte mult reprezentantele sexului frumos atât în Parlamentul României cât și în Parlamentul European, Corina Crețu fiind numită comisar.

Potrivit acesteia, Victor Ponta este un familist convins, un tată și soț iubitor, un lider care a susținut femeile. De asemenea, guvernul condus de Ponta a dublat alocațiile celor 500.000 de copii din familii sărace, a aprobat amnistia pentru mame, și va introduce un venit minim de inserție ce va crește veniturile familiilor cu 30%. Tot Guvernul Ponta a mărit ajutorul de încălzire, a reintrodus ajutorul pentru însoțitorii persoanelor cu handicap.

Președintele Organizației Județene de Pensionari din PSD Satu Mare, Aurel Vașvari, a amintit că Guvernul Ponta a reîntregit pensiile tăiate în 2010 de guvernul Boc, a returnat banii în 16 tranșe, a indexat pensiile cu rata inflației, astfel că pensia medie a crescut de la 803 la 843 lei. Totodată, Guvernul Ponta a suplimentat numărul biletelor de tratament pentru pensionari la 59.000, acordă ajutoare la plata facturilor de energie pentru încălzirea redeschis spitalele închise, astfel că 480.000 de români au acces la servicii de sănătate și a promis că din 2015 va crește pensiile cu 5%.

Vașvari consideră că Ponta merită ales pentru că este liderul care a început refacerea relațiilor externe ale României, este un creștin ortodox atașat tradițiilor românești și construiește un viitor fără scandal.

La rândul său, președintele Organizației Județene de Tineret a PSD Satu Mare, Raul Băbțan, a afirmat că tinerii din județ votează Victor Ponta pentru că e alături de ei, amintind de programul Prima Mașină, implementat după ce s-a constatat că 60% din persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani au probleme la achiziționarea unui autoturism. Printre măsurile anunțat luate pentru tineri se mai numără luarea de măsuri economice care să ducă la crearea de noi locuri de muncă, adoptarea unei legi a voluntariatului, extinderea programului Prima Casă, facilitatea angajării tinerilor sub 25 de ani.

Îmi pun speranța că tinerii din județul Satu Mare vor vota cu candidatul care consideră că tinerii sunt o prioritate”, a subliniat Raul Băbțan.

7 comentarii

  1. Bálint Răspunde

    eu NU!!!!

  2. satmarean Răspunde

    Numai inconstientii si nebunii pot vota Victor Viorel Ponta!

  3. maria Răspunde

    Serios, știți voi sigur asta???va înșelați, noi votăm PNL, adică Iohannis.

  4. X Răspunde

    Trebuie sa fi idiot ca sa-l votezi pe ponta. Vom afla in curand cati idioti sunt in romania

  5. tigan Răspunde

    noi votam pentr 100 lei pe domnul ponta ca si el este ca si noi , copiaza fura minte , dar sa nu uitati gata cu 50 lei , istorie acuma mergem pe 100 lei , …..si binenteles un pachet de jin-ling

  6. Reformatorul Răspunde

    Iohannis,un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!

  7. George Zamfir Răspunde

    Nu trebuie sa ai copii ca sa fii un lider bun – http://bayimg.com/FacIFaAGK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.