Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

UPDATE: Intoxicaţi cu ciuperci la Satu Mare – 21 de persoane au ajuns la spital

DSCN0088UPDATE Joi, ora 13:30 – Încă şapte persoane din judeţ au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci otrăvite. Directorul medical al Spitalului Judeţean, Paula Mare, a delcarat că trei persoane sunt din Cărăşeu, din care un cuplu soţ-soţie, două sunt din Satu Mare, una este din Călineşti Oaş şi una are domiciliul în Cluj dar se afla la Satu Mare.

O singură persoană a rămas internată pe secţia de gastroenterologie, restul primind prescripţii la domiciliu. 

În total în 72 de ore 21 de persoane au ajuns la urgenţe intoxicate cu ciuperci, faţă de 20 cât au fost pe tot parcursul anului trecut.

Miercuri:  Mai multe persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare de marţi după-amiază până azi dimineaţă după ce au consumat ciuperci.

Potrivit directorului medical, Paula Mare, s-au prezentat la urgenţe 14 pacienţi cu intoxicaţie, aceştia declarând că au consumat ciupercile culese de ei.

Dintre pacienţi, patru se află pe secţia de terapie intensivă, unul fiind intubat, şapte sunt internaţi pe secţia de gastroenterologie, doi copii sunt pe secţia de pediatrie şi ultimul pacient, cel sosit azi dimineaţa, din Negreşti Oaş, se află în investigaţii.

Pacienţii provin din mai multe localităţi, din Medişa, Sâi, Micula Nouă, Turulung, Poiana Codrului, Călineşti Oaş, unul fiind din Baia Mare.

Medicii recomandă sătmărenilor să nu consume ciuperci din pădure deoarece sunt foarte periculoase din cauza polenizării şi a vântului. 

5 comentarii

  1. asistenta Răspunde

    COICA =CEA MAI MARE CAPUSA A SISTEMULUI MEDICAL SATMAREAN
    ORGANELE-SA FACA ORDINE .MERSI,

  2. unireaceamare Răspunde

    cand deschid pagina citesc:care uneste.ce?Prostia?

  3. unireaceamare Răspunde

    cand deschid citesc:Care Uneste.,Ce?Prostia?Prostii?

  4. unireaceamare Răspunde

    Uneste PROSTII?Sau Prostia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.