Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Mircea Govor: Țineți minte trei cuvinte, Victor Ponta Președinte!

Mircea Govor (9)Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a transmis astăzi într-o conferință de presă, după vizita efectuată la București, vești importante pentru județul Satu Mare și de asemenea mesaje de încurajare a sătmărenilor de a participa în data de 2 noiembrie la alegerile prezidențiale.

Având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, președintele PSD, Mircea Govor vrea să se asigure că sătmărenii vor vota cu premierul Victor Ponta. În acest context, Mircea Govor,  a declarat în cadrul conferinței de presă că o să înceapă proiecte ”cum nu a mai avut Sătmarul niciodată”, anunțând totodată că se vor aloca bani pentru reabilitarea totală a podului Decebal și a Stadionului Olimpia.

O să înceapă proiecte cum nu a mai avut Sătmarul niciodată, domnul primar Coica o să vi le prezinte, dar în mare pot să vă spun că va intra în reabilitare totală podul Decebal, se vor aloca toți banii aferenți pentru finalizarea lucrărilor și vă spun, pentru iubitorii de fotbal, s-au obținut 15.000.000 de lei pentru reabilitarea totală a Stadionului Olimpia. De asemenea se va face Sala Polivalentă și fără să mai intru în amănunte, se va face plata pentru reabilitarea străzilor. Așa că nu îmi rămâne decât să le transmit locuitorilor din județul Satu Mare că premierul Victor Ponta a fost, este și va fi alături de județul nostru și va susține dezvoltarea județului Satu Mare așa cum nu a făcut-o nimeni niciodată în ultimii 25 de ani. Eu sunt mândru de acest lucru, mă bucur că am putut să fiu eu cel care a contribuit destul de mult și substanțial în obținerea acestor fonduri pentru județul Satu Mare ”, a spus Mircea Govor.

Totodată, a mai anunțat că s-au alocat bani pentru dotarea Ambulatoriului Satu Mare și pentru Spitalul Județean de Urgență suma de 19.300.000 de lei pentru aparatură și dotarea corespunzătoare a secțiilor și a cabinetelor de la Ambulatoriu. Mai mult, pentru Spitalul din Negrești s-a alocat suma de 2.100.000 de lei pentru dotări iar pentru Carei, pe lângă suma de 1.600.000 de lei pentru  finalizarea Primăriei din Carei, s-au mai alocat pentru finalizarea Castelului Karoly, suma de 500.000 de lei, urmând pe parcurs să se mai primească și alți bani.

În  încheierea discursului, edilul PSD le-a transmis sătmărenilor ca duminică să se prezinte la vot și să voteze Victor Ponta, amintind că și lidera opoziției, Andrea Paul i-a rugat pe locuitorii din Ardeal să îl voteze pe Victor Ponta, fapt pentru care îi mulțumește.

Îi rog pe sătmăreni, duminică, când avem posibilitatea să le mulțumim și prin faptele noastre nu numai prin vorbe, să vină la vot și să voteze Victor Ponta. Ați văzut că și inclusiv doamna Paula Vass, care este una dintre liderii opoziției, i-a rugat pe locuitorii din Ardeal să îl voteze pe Victor Ponta, eu pentru acest lucru îi mulțumesc și apreciez că și-a dat seama și dânsa, chiar dacă târziu, că singurul candidat care merită să fie Președintele României, Victor Ponta și nu cel pe care îl promovează ei. Îi mulțumesc că a făcut-o public și acest lucru este de apreciat”, a declarat Mircea Govor.  

Optimist, președintele PSD  la final a mai transmis că este ferm convins că în data de 17 noiembrie o să sărbătorească în centrul orașului împreună cu toți sătmărenii victoria lui Victor Ponta și a tuturor Românilor încheind ”Țineți minte trei cuvinte, Victor Ponta Președinte!”.

19 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Sunt lucruri care ar fi bine sa va intre in minte, PSD PDL PNL PRL UDMR toti ar trebui sa nu mai existe, toata clasa politica ar trebui sa fie schimbat din temelii pentru ca doar asa o sa reusim sa facem o Romanie mai buna, mai unita.
    Pana ce avem papagali si alte specimente in politica locala si cea nationala Romania va fi asasinat pentru binele lor si nu va inflorii pentru binele romanilor.

  2. ALEGATOR Răspunde

    Dar locuri de munca? Care-i salariu mediu in Satu Mare? Nu vedeti cum scade populatia judetului? Sunt multe intrebari care isi asteapta raspunsul.Care-i perspectiva acestui judet? Mai mult de jumatate di populatie traiste la sate. Si aceea este mai in varsta.La vot trebuie mers ca-i dreptul nostru. Din ce ni se ofera sa alegem raul cel mai mic. In rest noi cu cine VOTAM?

  3. Agentul MTO Răspunde

    Tot raul spre bine, e bine ca se vor face ce a zis tantalaul asta, si sper sa se faca ca are nevoie orasul, insa desigur ca lucrarile vor fi facute de firmele agreate de Govor si gasca sa, ca altfel ii trimite pe aia de la DIICOT, si istoria recenta ne-a aratat ca tantalaul asta analfabet are relatii unde trebuie, insa asta nu e nicio surpriza intr-o tara in care cu bani faci orice si cumperi pe toti. Govor e unul din ala care e protejat ca face bani cati si cui trebuie, sa nu mai zicem ca ii da de gol pe altii, ca doar stie el cine fura si cat fura in Satmarul asta, care repet, sper sa se dezvolte, ca bani sigur ca vor veni, ca altfel nu au ei cum sa fure, insa mai e mult pana departe, adica Satmarul sa ajunga ca alte orase….

  4. Un PSD-ist Răspunde

    Sunt un PSD-ist si nu voi vota in turul 1 cu Ponta, si am sa va spun si de ce. Deoarece Victor Ponta a recunoscut ca nu a votat nici el candidatul PSD, Geoana, in 2009, in turul 1, adica e un tradator de partid, si mai ales ca era in stafful de campanie atunci, cum sa zici tu sa indemni romanii sa voteze cu PSD, cand nici tu nu ai facut-o??? Despre Govor as vrea sa zic ca e un lider bun, are tupeu, ameninta, mai ca a sarit si la bataie odata cu un membru, cred ca are ceva cu nervii, insa repet e un lider bun, ca aduce bani si isi iubeste familia, nu degeaba Razvan fiul sau isi faca casa pe strada Hasdeu, aproape de strada Zupthen.

  5. Un PSD-ist Răspunde

    Sunt un PSD-ist si NU voi vota cu Victor Ponta si am sa va zis de ce, deoarece e un tradator de partid, el a recunoscut ca nu a votat candidatul PSD in 2009, in turul 1, adica pe Geoana, desi era in stafful de campanie, adica a indemnat romanii sa voteze PSD, insa el nu a facut-o, ce om de caracter e asta?? Legat de Govor, e un lider bun, desi ameninta, are tupeu, mai sare la bataie, cred ca are ceva cu nervii, dar e lider bun, ca aduce bani, si e familist, Razvan fiul sau isi face casa pe strada Hasdeu, aproape de strada Zupthen.

    • satmarean.... Răspunde

      Esti un om cu o judecata corecta, dar un pic prea patimas, dar nu e un lucru rau acest lucru, dimpotriva ! Victor Ponta a recunoscut cinstit ca la primul tur a votat Crin Antonescu si nu Geoana, dar te-ai gandit ce anume l-a motivat sa faca asta ?!
      Ei bine,pe dl.Geoana sondajele il dadeau castigator si la 1 si la tur 2.Ca o marja de siguranta, era bine ca in tur 2 sa intre dl. Crin Antonescu alaturi de dl.Geoana, adica NU cel care avea sa devina Presedinte pt alti 5 ani !…
      Vizualizati, va rog, cum s-ar fi trait in Romania ultimilor 5 ani cu un Presedinte Crin Antonescu ori cu un Presedinte Geoana ?!…
      Nu a fost nici o tradare.A fost doar dragoste de tara si oameni. Chibzuinta si prudenta.Politicienii se cunosc intre ei , draga @ Un PSD-ist…

      TARICEANU , macar…?! Tur 2 Ponta/Tariceanu e super-OK !!!

  6. PSD-ist SM Răspunde

    Mircea Govor tine minte,nu te vrem de presedinte!!!Esti un bolnav psihic.

  7. satmarean 2014 Răspunde

    Sa-i spuna cineva acestui prostovan parvenit ca acest slogan este a garzii de fier “tineti minte 3 cuvinte ,garda merge inainte”! Dar de unde sa stie analfabetu’,el inafara lucrarii de diploma a lui ponta(plagiatorul),NU a citit decat etichete de bauturi spirtoase! Mars dreku’ de analfabet! Se strange latul,iar in 4-5 luni psd dispare si capartid si ca membrii. Apoi urmeaza dansul “SCAPA CINE POATE”!

  8. satmarean Răspunde

    Tineti minte trei cuvinte: Ponta-Minte-Minte!

  9. LIBERal Răspunde

    Iohannis este un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!

  10. flacara violeta Răspunde

    Acesti nenorociti ne cred fraierii lor! La ei toate frazele incep ca si la ponta -mito,co “o sa,vrem,vom..bla,bla” Dar uita ca deja de 3 ani ne tot aburesc,iar promisiunile lor au devinit MINCIUNI! Dar ei psd conduc de 20 de ani tara in diverse combinatii de aliante! NU va mai credem excrocilor! Sunteti mai rai decat ILICI si comunistii lui! VOTATI JOHANNIS!

  11. sorin Răspunde

    Orice ati zice dar PSD a facut cele mai multe lucruri bune pt tara asta si pt judetul SM!!!Si se pare ca vor mai face!!! PDL -ul n-a facut nimic pt judetu asta!!!Nici un sfantz n-a adus in judet!!!Acum pe toti AcL-istii ii roade invidia!!!Hai PoNTA !!!Hai PSD!!!

  12. adi Răspunde

    Plin de “destepti” peaicea. Dar nimenea nu sta bine sa se gândească ca decand prietenia asta a lui nea Mircea cu ponta se baga bani în draci în județul asta…numa asa câteva care îmi vin în minte, carei-ul arata altfel, tre sa cauți bine în județul asta sa găsești un drum rau, săracii Tasnadeni o sa aibă și ei în sfârșit primarie, s-a terminat autostrada oasului și anul asta s-au doborât toate recordurile la că-ți bani au fost alocați județului nostru și dacă avem noroc ne alegem și cu centura municipiului și sala polivalenta…dar haideți mai băieți s-a votam înapoi pdl-ul sub acoperire național liberala sa vina înapoi ceva holdis care sa fie ignorat de tot la bucuresti și s-a redevenim boschetarii tarii.
    Spor la munca nea Mircea, nu băgați în seama toți răutăcioșii ăștia care nu au ridicat un deget pentru un vecin dapoi pentru o întreagă comunitate și la cați mai mulți bani aduși în județ ca trebuia sa ne vina și noua rândul odata

  13. cetatean sm Răspunde

    Hai Poanta,Hai PSD,veniti cu totii la DNA!!!Bravo DNA!!!

  14. anti psd-ist Răspunde

    Ponta-Coica nu uita,nu mai vrem minciuna ta!!!

  15. Viorel Răspunde

    Govore, tine minte 3 litere : DNA ! nu mai ai mult.

  16. adriana Răspunde

    Mi-as dori ca in fiecare luna sa existe o zi in care sa ocupati si voi (cei care comentati contra) pe rand, o functie de conducere (presedinte, primar, etc…). Sa vedem daca veti reusi sa rezolvati totul intrr-un timp scurt asa cum doriti sa se rezolve toate problemele deodata si pentru toti. Nu este suficient ca s-au realizat multe proiecte care nu s-au facut anterior desi erau prioritare?, nu este suficient pentru voi ca s-au inceput lucrari la drumuri, la canalizare, la apa, si la infrumusetarea acestui oras? Cei care sunt atit de nemultumiti ar trebui sa fie angajati direct in functii de conducere sa vedem cum vor gestiona situatiile, si apoi sa vedem daca mai comenteaza. Clasa politica s-a schimbat deja de mai multe ori, daca nu ati observat, acum e momentul sa schimbam doar presedintele. Iar pentru satmareni, cea mai buna alegere este cel care a aprobat o seama de investitii pentru acest judet, in calitate de prim ministru- V. Ponta

  17. Norick Răspunde

    Saraca de tine…Esti prea tanara si naiva – oare ai primit un lolly pop pentru acest comentariu ? 😀

  18. Diana Răspunde

    Cu bune, cu rele important este că se face ceva. E greu să porneşti pe un nou drum având în spate povara celor care şi-au bătut joc înaintea ta. Aşa că…felicitări conducerii şi să sperăm că proiectele vor putea fi finalizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.