Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

PSD Satu Mare are 43 de noi aleşi. Lista noilor membri

mircea govor psdPreşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă faptul că 43 de aleşi locali au trecut în organizaţia pe care o conduce.

În echipa social-democrată au trecut consilierul judeţean Alexandru Horvath, primarii democrat-liberali din comunele Terebeşti şi Homoroade, Mariana Avorniciţii şi Simion Ardelean, viceprimarii Ionuţ Tătar (PDL) din Homoroade, Tibor Balog (PPDD) din Acâş, Dumitru Tămăşan (PNL) din Socond, Gavril Şimon (PDL) din Pomi, precum şi alţi 36 de consilieri locali. Mircea Govor le-au urat tuturor bun venit în echipa social-democrată.

Alţi doi primari au semnat adeziuni la PSD, dar apoi s-au răzgândit, cerând anularea adeziunii. “Sunt un om care nu face nimic cu forţa. Dacă un om consideră că s-a răzgândit, asta e. Am fost de acord şi le-am dat înapoi adeziunile. S-au dus la PLR, la domnul Ştef. Eu le doresc succes şi nu e nicio problemă. De asemenea, un viceprimar s-a răzgândit la fel şi l-a lăsat să meargă la domnul Ştef şi pe el“, a declarat Mircea Govor. Liderul PSD Satu Mare a mai anunţat că primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, a rămas independent, dar sprijină candidatura premierului Ponta la prezidenţiale. Govor a declarat că patru primari din judeţ din alte partide intenţionează să candideze în 2016 sub sigla PSD.

Lista ale;ilor locali care au trecut la PSD Satu Mare:

consilier judetean – Horvat Alexandru – PP DD

primar – Avorniciti Mariana – comuna Terebesti – PDL

primar – Ardelean Simion – comuna Homoroade – PDL

viceprimar – Tatar Ionut – comuna Homoroade – PDL

viceprimar – Balogh Tibor – comuna Acas – PP DD

viceprimar – Tamasan Dumitru – comuna Socond – PNL

viceprimar – Simon Gavril – comuna Pomi – PDL

viceprimar – Daraban Vasile – comuna Apa

Consilieri locali :

1. Pomian Emil –  oras Ardud – PP DD

2.Banc Anton – comuna Crucisor PP DD

3.Blidar Ioan – comuna Bogdand – PNL

4. Donca Sandu – comuna Paulesti – PDL

5. Horincar Romeo Mihai – comuna Hodod – PP DD

6. Boconcios Nirgil – comuna Căuaș – PNL

7. Gal Dezideriu – comuna Căuaș – PP –DD

8. Moza Florian – comuna Supur – PP DD

9. Czigler Maria – comuna Supur – PDL

10.Rob Viorel – comuna Beltiug – PP DD

11.Ghîț Florin Ionel – comuna Homoroade – PP DD

12. Domuța Dorel – comuna Homoroade – PP DD

13.Ciocan Ioan – oraș Negrești Oaș – PP DD

14.Palincaș Alexandru Atila – comuna Acîș – PP DD

15.Talpoș Ioan – comuna Turț – PP DD

16.Filimon Dumitru – comuna Turț – PP DD

17.Mugur Ovidiu Vasile – comuna Pomi – PP DD

18.Corneanu Aurel – comuna Craidorolț – PDL

19. Pop Alexandru – comuna Craidorolț – PNL

20. Sinculici Dumitru – comuna Certeze – Partidul Verde

21. Mois Gheorghe – comuna Certeze – independent

22. Blaga Andrei – comuna Homoroade – PDL

23. Domuta Ioan – comuna Homoroade – PDL

24. Boncut Gherasim – comuna Homoroade – PDL

25. Negrea Gavril Stelian – comuna Valea Vinului – PDL

26. Bodan Grigore – comuna Halmeu – PP-DD

27. Moisa Petre – Negresti Oas – PDL

28. Sarca Ioan – Negresti Oas – PDL

29. Gambra Ioan – Negresti Oas – UNPR

30. Calinescu Maria – comuna Terebesti – PNL

31. Pop Augustin – comuna terebesti – PDL

32. Stan Ioan – comuna Terebesti – PDL

33. Anitas Ioan – comuna Pomi – independent

34. Koko Miklos – comuna Gherta Mica – PDL

35. Strango Nicolae – comuna Gherta Mica – PNL

36. Veres Marius – comuna Pir – PP DD

Mircea Govor a anunţat că premierul Victor Ponta, viitorul preşedinte al ţării, va participa la manifestările organizate în 25 Octombrie la Carei şi Satu Mare, cu ocazia Zilei Armatei Române. La manifestări vor fi prezenţi mai mulți miniştri ai Guvernului României. De asemenea, Mircea Govor a anunţat că săptămâna aceasta judeţul Satu Mare a mai primit 20 de milioane lei prin PNDL, pentru comune şi Consiliul Judeţean.

Liderul PSD l-a mai acuzat pe Klaus Iohannis că i-a jignit pe toţi profesorii din România, acuzându-l că minte în privinţa provenienţei banilor din care şi-a cumpărat cele şase case. “Am remarcat ultima apariţie a lui Klaus Iohannis pe posturile de televiziune, în care jigneşte toţi profesorii din România. În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Satu Mare, îi solicit public candidatului Klaus Iohannis să-şi ceară scuze de la toţi profesorii din judeţul nostru. Mi se pare nedemn ca un fost profesor să jignească şi, pot să spun, să umilească profesorii din această ţară. Am observat că în ultimul timp, Iohannis a preluat foarte mult din cuvintele folosite de Traian Băsescu de-a lungul timpulu şi este la fel de cinic ca şi Traian Băsescu. Când este vorba de casele cumpărate, amândoi ne râd în faţă şi ne spun că-i ghinion. La fel a făcut şi Traian Băsescu atunci când a fost întrebat de jurnalişti de casa din Mihăileanu, acesta răspunzând simplu: ghinion“, a declarat Mircea Govor.

 Liderul social democraţilor sătmăreni i-a adresat public noi întrebări lui Iohannis, deşi nu a primit răspuns nici la cele adresate anterior. “Eu îl întreb pe Iohannis, ce are de ascuns despre modul în care a cumpărat cele şase case? De ce minte Iohannis pe acest subiect? De nu a spus adevărul cum şi-a cumpărat casele sau, mai bine zis, ce ilegalităţi ascunde? Iohannis nu mi-a răspuns nici la celelalte întrebări adresate. L-am întrebat la vremea respectivă cum a devenit cel mai mare samsar imobiliar din Sibiu? Nu ne poate răspunde. Cum a devenit unul dintre cei mari traficanţi de copii din România? Nu ne răspunde. L-aş mai întreba ce s-a întâmplat cu aceşti copii traficaţi din România? Multă lume se întreabă dacă mai trăiesc. Aştept un răspuns de la Iohannis, nu numai eu, ci toţi cetăţenii acestei ţări”, a declarat preşedintele PSD Satu Mare.

Preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a Femeilor Social-Democrate, Manuela Rogoz, a prezentat câteva din măsurile sociale pe care Guvernul Ponta le-a luat în şedinţa de miercuri în privinţa copiilor instituţionalizaţi şi a celor cu probleme sociale. “Prima măsură o constituie majorarea alocaţiilor pentru 500.000 de copii din familiile sărace, creşterea fiind de câte 42 de lei pentru fiecare copil. Această majorare se referă la alocaţia de sprijin familial, în familiile în care fiecare membru are sub 530 lei net pe lună“, a declarat Manuela Rogoz.

Inspectorul general şcolar Claudiu Mondici l-a acuzat pe Iohannis că râde cu dispreţ în faţa profesorilor şi a cetăţenilor care muncesc cinstit. “Corpul profesoral din judeţ, cadrele didactice, sunt jignite de afirmaţia lui Iohannis cum că au avut ghinion profesorii care nu şi-au putut cumpăra şase case din meditaţii. În judeţul Satu Mare nu există niciun profesor care să aibă cumpărate şase case din meditaţii. Considerăm că este o aroganţă incalificabilă din partea lui Iohannis faţă de toţi profesorii din România“, a declarat Claudiu Mondici.

10 comentarii

  1. nicu Răspunde

    Cam subtire recolta de primari,doar 2 acum cand se anunta cel putin 5 ani de domnie Ponta-PSD.

  2. mandru ca sunt...agent... Răspunde

    Sa ne zica govor de ce consiliul judetean are prin spitalul judetean datorii de milioane de euro? Solicitam de asemenea ca ponta sa jure cu Biblia ca nu a fost agent iar govor ca nu a luat niciun ban din contractele cu institutia unde e vice, ca de recunoscut ponta arecunoscut doar ca nu a votat psd in 2009 inturul 1,ceea ce vom face si noi.

  3. SATMAREAN Răspunde

    Asta nu e politica! E hotie! E mizerie! O ordonata de urgenta care sa legalizeze traseismul poitic. Rusine PSD! Avocatul Poporului s-a dovedit ca e Avocatul Puterii, Victor Ciorbea merita oprobriul public! Satmareni, nu votati pe cei care au fost pentru legalizarea traseismului politic:PSD si PLR (un partid inexistent de drept).

  4. VICEPRIMAR:Rogozoaica Răspunde

    Stimati concetateni! Anunt important pentru platitorii de taxe si impozite catre tara. Panarama lui Govor secretara si cu un IQ de 3.5 va devenii viceprimar si asta pentru ca ii sta bine precum a grait mai marele Govor. Dormiti linistiti va curgelapte si miere pe strazile satmarului, parasuta, se va ocupa de invatamant strazii gradinite sanatate si protectie sociala parca si vad dispozitia cu atributiile ce ii vor revenii. Oral dimineata, normal la pranz si inainte de plecare de la birou inca un oral.Ca la scris ce sa mai vb cred ca nici nu stie sa scrie dar ma intreb daca are Bac-ul sau unde la luat daca la luat la Unio poate.Satu mare fi mereu ocrotit de Dumnezeu. Amin

    • toma Răspunde

      da si tu te rog un google translate din romana ta in romana noastra ca sa nu mai chinui gramatica in halul asta.

  5. bogdan Răspunde

    Dacia s-a vandut, Coica ce comision a luat? noi stim, D.N.A. stie?

  6. emil Răspunde

    Tariceanu este un PSD-ist adevarat. Traiasca prostia.

  7. dani Răspunde

    domnule Govor,dar cu viceprimarul din Paulesti Suta Valer..se pare ca nu v-a iesit pasenta…..PDL-ul va cam incurcat socotelile…si stati sa vedeti ce o sa iasa mai departe!!!:))

  8. radu Răspunde

    sa le fie rusine ,toti fripturistii au trecut la PCR.sunt foarte curios,daca da DUMNEZEU,CA E SINGURUL CARE-L MAI POATE OPRI PE MICUL CEAUSESCU,sa piarda pcr-ul alegerile,ce vor face toti acesti pcr-isti?doamneeeee,sa o ved3em si pe asta,s-apoi sa te pui pe ras…..

  9. matroz Răspunde

    @bogdan:pe net bantuie un nenascut,parca bogdan se numeste.Nenea trezit din betie aseara ne spune ca primarul Coica a vandut Dacia!!!.Cat de prost trebuie sa fii,sa poti posta pe portal.
    Doamne ,ocroteste-ti prostii!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.