Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Săptămâna Neuropatiei Diabetice în Satu Mare

harta saptamana neuropatiei diabetice 2014-1Prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea neuropatiei diabetice și piciorului diabetic reprezintă una dintre marile provocări pentru medicii implicaţi în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat, fiind vorba de complicaţii severe și ireversibile ale acestei afecțiuni cronice. Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, neuropatia diabetică este caracterizată prin distrugerea progresivă a nervilor, ce favorizează instalarea ulceraţiilor şi amputaţiilor membrelor inferioare.

Schimbul de experienţă între profesionişti şi actualizarea permanentă a cunoştinţelor medicale reprezintă doi dintre pilonii de bază în managementul eficient al neuropatiei diabetice și piciorului diabetic. Drept urmare, Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab continuă şi în 2014 acţiunile de informare a medicilor de familie cu privire la prevenţia, diagnosticarea precoce şi tratamentul acestor complicații. Astfel, ajunsă la a doua ediţie, Săptămâna Neuropatiei Diabetice va avea loc în perioada 13-18 octombrie 2014 și cuprinde simpozioane dedicate medicilor de familie din 28 de orașe din țară.

Medicii de familie din Satu Mare au posibilitatea de a afla informaţii utile cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi tratamentul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic miercuri, 15 octombrie, începând cu ora 14.00, la Restaurant Select. Vor conferenţia dr. Szilagyi Iosif, medic specialist Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, dr. Marioara Anitas, medic primar Neurologie şi dr. Maria Andrei, medic specialist Chirurgie vasculară. Participarea medicilor este gratuită, în limita locurilor disponibile. Manifestarea ştiinţifică este creditată cu 4 puncte EMC.

„Săptămâna Neuropatiei Diabetice reprezintă materializarea angajamentului serios pe care Societatea de Neuropatie Diabetică şi l-a asumat încă de la înfiinţare, şi anume dezvoltarea continuă a cunoștințelor și practicii medicale în domeniul acestei patologii. Suntem deosebit de bucuroşi că anul acesta am reuşit să extindem accesul medicilor de familie la sesiunile ştiinţifice, prin faptul că am adăugat un număr de nouă noi localităţi pe lista oraşelor în care au loc simpozioane. De asemenea, aş vrea să le mulţumesc tuturor colegilor care şi-au oferit voluntar sprijinul în acest demers extrem de important în creşterea calităţii îngrijirii persoanelor cu diabet zaharat, prin informarea continuă a medicilor”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

Temele simpozionelor organizate în Săptămâna Neuropatiei Diabetice variază de la importanţa prevenţiei, la sfaturi utile privind identificarea precoce a semnelor neuropatiei diabetice și piciorului diabetic încă din cabinetul medicului de familie. Sesiunile interactive vor fi susţinute de medici diabetologi, neurologi şi chirurgi implicaţi în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat şi neuropatie diabetică şi/sau picior diabetic.

Simpozionele din cadrul Săptămânii Neuropatiei Diabetice 2014  se vor desfășura după cum urmează:

• 13 octombrie: Bacău, Buftea, Constanţa, Târgu Mureş, Galaţi, Braşov, Giurgiu;

• 14 octombrie: Botoşani, Slobozia, Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea, Petroşani, Ploieşti, Craiova,Tulcea, Gura Humorului – Suceava, Târgovişte;

•  15 octombrie: Alexandria, Iaşi, Oneşti, Piteşti, Satu Mare, Dej, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Turda/Campia Turzii, Medgidia.

 La fel ca şi ediţia anterioară, Săptămâna Neuropatiei Diabetice 2014 se va încheia cu lucrările Congresului Naţional de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic, cu participare internaţională, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 16-18 octombrie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.