Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

378 de persoane internate în spitale au solicitat urna specială

vot spitalUn număr de 378 de persoane internate în unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului Satu Mare au solicitat sâmbătă, 1 noiembrie 2014, urna specială pentru a-şi putea exercita dreptul la vot duminică, 2 noiembrie 2014.

Conform centralizatorului transmis Instituţiei Prefectului de către Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Satu Mare, 227 cereri au fost transmise de către Spitalul Judeţean(SJU) Satu Mare, 59 de la Spitalul Municipal Carei, 52 de la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, 21 de la Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare, 12 de la Secţia Exterioară Tăşnad a Spitalului Judeţean (SJU) Satu Mare, patru de la Secţia Exterioară Bixad a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, iar alte trei cereri au fost înregistrate de la pacienţii Ambulatoriului de Specialitate C.F Satu Mare.

Potrivit legii, alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri scrise, adresate preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, depuse cel mai târziu în preziua alegerilor. Pot vota prin intermediul urnei speciale şi persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu şi-au pierdut drepturile electorale. În aceste situaţii, cererile sunt înaintate de către directorul penitenciarului sau al locului de deţinere. Pentru persoanele față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, cererile trebuie însoţite de o copie a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura respectivă, precum şi de o copie a Încheierii prin care s-a respins cererea de a permite părăsirea domiciliului.

La nivelul judeţului Satu Mare, conform datelor transmise de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare din cele patru persoane arestate la domiciliu niciuna nu doreşte să voteze, în vreme ce dintre cei 16 cetăţeni aflaţi în arest preventiv 15 şi-au exprimat intenţia de a vota.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.