Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Parlamentarii ACL cer respingerea Legii amnistiei și grațierii

Victor Cernea, Romeo Nicoara (18)Parlamentarii ACL cer respingerea Legii amnistiei și grațierii, solicitând public președinților Camerei Deputaților și Senatului să convoace de urgență plenul celor două camere ale Parlamentului României în data de 14.11.2014 . Anunțul a fost făcut de către copreședintele ACL Satu Mare, Romeo Nicoară, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul ACL.

Noi, parlamentarii Alianței Creștin Liberale am decis următorul lucru astăzi, 13 noiembrie, să solicităm public președinților Camerei Deputaților și Senatului să convoace de urgență mâine, 14 noiembrie, ora 12:00, plenul celor două camere ale Parlamentului României, cu următoarele subiecte pe ordinea de zi: 1. Aprobarea solicitării parchetelor pentru începerea urmăriri penale sau pentru cererea de arestare în cazul unor senatori și deputați care sunt în asemenea situații și 2. Introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și respingerea Legii amnistiei și grațierii”, a declarat Romeo Nicoară.

Copreședintele ACL, Romeo Nicoară a menționat că dacă acest proiect de lege ar fi votat și admis de către Parlament la inițiativa lui Ponta și a PSD-ului vom avea oameni corupți la guvernare.

Menționez că dacă acest proiect va fi votat de către Parlament la inițiativa lui Ponta și a PSD-ului vom avea, nu 15.000 specialiști la guvernare, ci 15.000 de pușcăriași eliberați prin amnistie și grațiere. Eu întreb, asta dorim noi pentru România, pentru țara noastră?”, a afirmat copreședintele ACL.

Totodată, acesta a mai anunțat că tot mâine, Alianța Creștin Liberală la nivel național va depune o plângere penală prin care se cere constatarea fraudelor în turul unu al alegerilor parlamentare, referitoare la listele suplimentare. Această plângere penală, a declarat că va fi adresată și depusă procurorului general al României. 

5 comentarii

  1. Mirica Răspunde

    Actrița Luminița Gheorghiu, în „Sunt o babă comunistă”

    Are 71 de ani. E sprintenă şi ageră. Mereu pusă pe treabă, mereu în priză. O iubesc, dar ce să fac cu ea duminică? Să o închid în casă? Altfel votează cu Ponta. Mai am câteva zile să o conving, însă sunt slabe şanse, după interminabilele discuţii pe care le-am avut în ultimul timp. Problema e, că în discuţiile pe care le avem în familie, nu vorbeşte ea, ci vorbeşte Gâdea sau Ciuvică sau ăia de la România TV a lu’ Ghiţă. Nu are argumente pentru o dezbatere civilizată şi tot timpul Băsescu e de vină!

    Ca ea mai sunt câteva milioane de oameni şi, sincer, mă gândesc cu groază că, după un preşedinte marinar, o să avem unul plagiator. Mă uit pe statistici, pe cifrele sociologilor, pe sondaje: mă îngrozesc şi consider că doar o minune se poate întâmpla ca să nu iasă preşedinte Il Dottore.

    Am avut tot timpul opinii politice diferite. Ea cu Iliescu, eu cu Constantinescu, ea cu Năstase, eu cu Băsescu, ea cu Ponta, eu cu Iohannis. Zilele trecute, am facut-o ​babă comunistă şi i-am recomandat filmul cu același nume. Mi-a spus că ea nu a fost membră de partid în viaţa ei şi n-a vrut să se uite la film. Gândeşte la fel ca personajul principal interpretat de Luminiţa Gheorgiu: „Comunismul a făcut blocul şi mi-a dat apartament gratis, ca să cresc un copil”.

    Zilele trecute am sunat-o, să o anunţ că plec la Timişoara, la miting. Mi-a spus: „Ce miting? Ce să faci acolo?” Să protestez, i-am răspuns. „Măcar îţi dau ăia bani?” a fost replica ei, după ce mi-a povestit cum a văzut ea la televizor, că au venit de la Iaşi cu autocarele.

    Ca toţi ceilalţi pensionari, stă pe întuneric, ca să facă economie la curent sau încălzeşte apa caldă, ca să nu consume prea mult. Trăieşte de 25 de ani într-o lume similară cu ce era înainte de ’89, oarecum nostalgică acelor vremuri. Vorbeam despre chestia asta cu cineva zilele trecute şi mi-a zis că e o chestie psihologică valabilă pentru toată lumea: toţi suntem aşa, în sensul că asimilăm experienţele şi amintirile din tinereţe, cu momente de care ne aducem aminte cu plăcere. De câte ori nu aţi auzit „Nu mai e ca atunci”?

    Nu o învinovăţesc de nimic. Mi-e dragă şi simpatică, mai ales când mă face „băsist”. O spune aşa, cu accent pe „ă” şi îi dă o conotaţie negativă cuvântului, ca şi cum ar spune „vai şi amar de capul tău”. O tatonez de ani buni cu controversele din politică, însă am făcut-o mai în glumă, mai în serios. De două săptămâni gluma s-a îngroşat şi mi-am dat seama că e greu să-i schimb opinia politică pentru turul doi. În primul tur am fost mai liniştit, a votat cu Tăriceanu, dar în turul doi mi-a zis că nu poate să voteze cu Băsescu sau cu hoţii din PDL (aici are parţială dreptate). Dar totuşi, între hoţii din PDL şi nepoţelul lui nea Ilici e diferenţă mare, pe care ea nu poate să o înţeleagă.

    Da, ştiu, o să se găsească câţiva deştepţi, care o să citească aceste rânduri şi o să spună că nu-i respect dreptul la vot, la opinie, la democraţie, valori pentru care îmi bat gura toată ziua. „E dreptul fiecăruia de a alege, că ne convine, că nu, asta e. Să blamezi pe cineva că alege ceva (nu contează cum), înseamnă ca te pişi pe drepturile omului şi pe ea de democrație”, îmi spunea un prieten care cunoaște situația cu maică-mea, zilele trecute.

    I-am răspuns, că nu am cum să respect opiniile unor oameni care sunt mințiți. Îi pot respecta pe ei ca oameni, dar nu părerile lor, pe care o să încerc să le schimb. Iar dacă nu merge cu argumente, pentru ca sunt prea în întuneric (vezi cazul maică-mii), o să recurg la șantaje sentimentale. Care nu o să vină din partea mea, ci a nepoţelului, pentru că ştiu că e mai sensibilă la ce zice el. În fond şi la urma urmei e în joc viitorul lui, nu al meu sau al maică-mii. Aşadar, şantajaţi-vă sentimental părinţii şi bunicii până duminică, în cazul în care n-aveţi chef de un preşedinte mitoman şi plagiat

  2. DNA, de ce va e frica???? Răspunde

    Se asteapta sa iasa Ponta presedinte, si asa vor scapa toti, inclusiv Govor va scapa, ca nu au tupeu procurorii sa ii faca nimic atata timp cat Ponta e presedinte. Stie Govor cate pacate are si cate a discutat la telefon….dar traim in Romania, si se pare ca procurorii tremura cu gacii pe ei si in loc sa isi faca treaba, asteapta rezultatul alegerilor.

  3. Adevarul Răspunde

    Ponta si-a facut campanie electorala pe banii Tehnic Asist!!! Ca a rezolvat Govor. Adica sunt banii nostri!

    • nica Răspunde

      Si ai Florisal. Mai ales ai Florisal. Gruparea Rus-Puscas jefuieste fara frica, doar tata socru e ministru.

  4. Vrem un Govor legat!!!! Răspunde

    Govor e responsabil sa duca ,,geanta cu bani” la Bucuresti, la Dragnea, Ponta. Zgonea nu e strain de acest lucru si de aia a venit mai mult la Satu Mare, sa ,,negocieze” cu Govor, sa il linisteasca ca va fi bine, nu va fi legat…asta daca iese Ponta presedinte!!! Govor rezolva el contractele de miliarde cu firmele care trebuie. De aia astia vor face tot posibilul, vor incalca toate legile posibile, numai sa castige Ponta….pana la urma cine sa ii impiedice..Politia sau cine? Care e a lor…toti sunt ai lor….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.