Ultima actualizare: azi, 14:11
DRM
Locale

Rezultate exit poll: declaraţii rezervate la sediile PSD şi ACL Satu Mare

PSD Satu Mare (16)Rezultate exit poll. Conducerile PSD și ACL Satu Mare, alături de staffurile de campanie, au așteptat la sediile partidelor anunțarea primelor exit-poll-uri. În niciunul din cele două sedii nu a fost bucurie prea mare, liderii partidelor nu s-au prea avântat în declaraţii, aşteptând numărătoarea paralelă, mai ales după episodul când Mircea Geoană a fost declarat câştigător de sondaje dar a pierdut la numărarea oficială şi la voturile celor din diaspora.

La sediul PSD conducerea partidului a aşteptat datele sondajului pe Antena 3, care anunţa 50,9% pentru Victor Ponta şi 49,1% Klaus Iohannis.

Dacă Iohannis solicită prelungirea votului în diaspora înseamnă că ei ştiu că au pierdut. Nu vreau să facem declaraţii spumoase şi să ne bucurăm până când nu vedem rezultatul final. Eu sunt ferm convins că acesta este rezultatul final, că dl. Victor Ponta este viitorul preşedinte al României”, a declarat Mircea Govor.

”Prezenţa la vot a fost bună şi în municipiu, dar încă nu ştim pentru cine au votat majoritatea alegătorilor. Deocamdată rămânem aici până vom afla un rezultat aproximativ final şi abia după aceea ne vom exprima punctul de vedere”, a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica.

ACL Satu Mare (38)La sediul ACL Satu Mare au fost câteva aplauze la anunţarea rezultatelor. Aceştia urmăreau Realitatea TV care anunţa 50% Victor Ponta şi 50% Klaus Iohannis.

După cum vedem din exit poll-urile pe care le-am urmărit acum împreună, scorul în opinia celor care fac exit poll-ul est foarte strâns, noi credem că victoria este a lui Klaus Iohannis. Știm că după ora 19:00, când aceste rezultate pe care le vedem au fost date, scorul a fost la egalitate, știm că după 19:00, a fost un aflux foarte mare de alegători la secțiile de vot, i-am urmărit și noi prin județ pe unde am circulat în această seară. De asemenea, știm că după ora 19:00, foarte mulți români au votat în continuare la secțiile de vot din străinătate, câțiva au reușit să voteze, iar pentru noi acest lucru este încurajator și ne dă speranță că victoria va fi a noastră. Românii din afară, în marea lor parte au votat cu Klaus Iohannis. Acest rezultat înseamnă pentru ACL Președinția României pentru Klaus Iohanis, reprezentantul marelui Partid Național Liberal care a luat ființă în această toamnă”, a declarat deputatul Romeo Nicoară.

Eu sunt precaut. Îmi aduc aminte, cu cinci ani în urmă, că am avut un președinte de o noapte. Nu s-a terminat numărătoarea, de-abia s-au închis urnele. În trei ore ACL pe plan național o să finalizeze numărătoarea voturilor. Așteptăm cu nerăbdare bineînțeles rezultatele din diaspora și sunt atât de trist pentru că încă o dată am asistat la o bătaie de joc din partea premierului Ponta prin fosila comunistă, Meleșcanu, care și-au bătut joc de sutele de mii de români care au drepturi egale ca și noi, cei care trăim în interiorul granițelor. Încă, la toate ambasadele și consulatele din marele orașe europene sunt cozi de mulți km și nu cred că vor apuca să voteze nici măcar 60% dintre cei care stau în fața secțiilor de votare. Sper ca după numărarea voturilor, să ne bucurăm împreună. Sunt ferm convins că românii au ales calea dreaptă, au ales calea lucrului bine făcut, au ales un viitor european al României și o Românie normală, că de mulți ani de zile numai despre normalitate nu se poate vorbi în România”, a declarat copreședintele ACL Satu Mare, Petre Mureșan.

 

 

28 comentarii

  1. Supărat!! Răspunde

    Demisia govor!!demisia conducerii PSD SATU mare!!!ponta ai pierdut la satu mare pe mâna baronului local govor!!sa-i mulțumești lui ..

  2. ardelean Răspunde

    D-le vicepresedinte…puteti incepe sa semnati demisiile preoteselor ortodoxe, si sa-i cererti inapoi plicul transmis preafericitului. V-au cam tra-so baietii, dupa stilul practicat in toaleta de la etajul intai a seminarului ortodox din Sibiu. Parintele Nastai stie, si poate va sopteste la ureche cateva detalii incitante.

  3. ardelean Răspunde

    puie la toti cei din singura cladire renovata de pe Stefan cel Mare…:))
    Govore…poti incepe sa-ti bagi ce ai in preotesele ortodoxe 🙂

  4. preotul Răspunde

    dar Motoaca Michaela e tot preoteasa , buna psd-ista ,meritulei, asa femeie , asa mama, sa vedem mai departe cu cine-o trage …liniuta oare…

    • puiu ponta Răspunde

      Intrebarea e….cu cine si-o va trage de acuma poetul sef de la cultura? Sau ma rog, cine i-o va trage? govorica va fi destul de ostenit zilele astea…cu trasul preafericitului si a preoteselor din dotare.

  5. satmarean Răspunde

    Mulțumesc dragi sătmăreni că împreună ne-ați ajutat să scăpăm de niște ticăloși ordinari,nesimțiți și aroganți, niște gunoaie ca ȘTEF și GOVOR. Dumnezeu le-a plătit acestor jeguri care au crezut că au dreptul să-și bată joc de oameni. Oricât au încercat să cumpere tot nu au reușit pt că în sfârșit au câștigat oamenii cinstiți și valoroși. GOVOR ȘTEF ȘI CLICA VOASTRĂ DE HABARNIȘTI AJUNȘI ȘEFI pt că ați tot pupat în c—-r acum dacă aveți un elementar bun simț ar trebui să vă dați DEMISIA. Dar cum nesimțirea voastră e nemărginită sigur nu veți lăsa ciolanul, chiar dacă sătmărenii nu vă vor.

  6. ardelean Răspunde

    Discutie intre Victor Ponta si sotia lui…16 nov, 2014 seara alegerilor, ora 18. Victor:
    – Daciana, draga mea, la noapte te vei culca cu viitorul presedinte al Romaniei!
    Ora 23.19. Daciana:
    – Victore, dragul meu, cum rezolvam cu viitorul presedinte: ma duci tu la Sibiu, sau vine Johannis aici?

  7. satmareanul Răspunde

    Satu Mare
    Iohanis 70%
    Ponta 30%

    Off off…

  8. Gicu Răspunde

    Govorica nu uita SATU Mare nu te vrea!!!!

  9. Anca Răspunde

    Mirciuluica, Johannis e presedintele tau….

  10. credincios Răspunde

    Doamne îți mulțumesc! Le-ai plătit ticăloșilor GOVOR ȘI ȘTEF așa cum merită!!!

  11. viorel Răspunde

    Sa nu uitam si de Stef, cu ce fatza mai vii maine la servici maine Stefule? Cum vei mai privi in ochi vechii PNL-isti? tradatorule !!!

  12. Laurentiu Răspunde

    Votez Coica cel mai bun.!

  13. Primar Răspunde

    Votez Sergiu Băbășan viitorul primar!!singurul cu, coloana care a avut curaj sa lupte cu Govor!!Felicitari pentru victorie Sergiu!!

  14. sami Răspunde

    caractere de hiena flamanda in comentariile de mai sus,cum vin ei la starv.adevarul e ca cei 3 psd isti din poza la care s ar adauga si penibilul roca,analfabetul ciocan si retardatul babtan au aratat ca reprezinta putreziciunea unui sistem mort.incompententa pana la urma se intoarce impotriva ta oricat ai incerca sa o ascunzi in spatele vicleniei,marlaniei si badaranismului.vrem alta clasa de politicieni.nu vrem sa inlocuim tusea cu junghiul.poate acum judetul nostru are o sansa

  15. escape Răspunde

    Hai sa nu fim atat de entuziasmati. Tot PSD-ul ramane la guvern, tot Ponta va ramane prim-ministru, singurul lucru e, ca PSD-ul va avea o opozitie sanatoasa in persoana Presedintelui. Inainte sa ridicam in cer pe cativa politicieni locali ptr “meritele” lor, sa nu uitam, ca la aceste alegeri nu a castigat PDL&PNL = ACL….. a castigat OMUL, PERSONALITATEA lui Johannis, in care romanii vad salvarea dupa epoca rosie. In ei vad OMUL, care a ridicat nivelul de trai ai oamenilor din Sibiu, si spera acest lucru ptr toata tara.
    Acest lucru se va realiza insa numai dupa 2016, daca vom reusi sa votam si un guvern cinstit, competent, obiectiv, cu care va putea lucra Dl Johannis.

  16. pintea Răspunde

    Guten morgen PSD.

  17. motanu Răspunde

    iar sarcina noului presedinte nici nu pare atat de grea. Trebuie doar sa dea un impuls DNA-ului si justitiei. dava ajung toti hotii Romaniei dupa gratii, cred ca am pute-ao duce bine. Inclusiv in Satu Mare ! Puscarie, puscarie! Sa plateasca toti pentru ce au furat! Govor, Stef, Silaghi, coica si toate slugile lor , analfabeti si hoti!

  18. Bogdan Răspunde

    Petre Muresan e cel mai suparat ca a castigat Johannis! Stapanul sau Govor ii inchide robinetul la contractele cu judetul SM! Falimentul te mananca Petre! asta meriti tu si toti tradatorii din jurul tau, toti cei vanduti pe viata stapanului vostru Govor!

    • andy vama Răspunde

      Da se vede pe fata lui ca e jale! Priviti cu atentie pozele de la sediul acl!Toti rad zambesc fericiti doar petre muresan are fata picata!

  19. gheorghe Răspunde

    FELICITĂRI ROMÂNIA! sunt mândru că sunt român!!!Abia acum cei ce au murit la revoluția din 1989 pot să se odihnească în pace. A câștigat DEMNITATEA și democrația! Suntem scârbiți de Ștef, Govor și de toți cei pe care USLul i-a uns ca șefi. Numai incompetență și aroganță și obrăznicie, numai minciuni. Românii să iasă în stradă pentru victoria deplină și să ceară demisia guvernului. Vrem respect, vrem să fie promovați oamenii de valoare, vrem să nu mai fim umiliți, vrem să trăim în țara noastră nu în țara ticăloșilor.

  20. gigi Răspunde

    govore,tata…nici in fieful tau n-a castigat ponta….(10 semne de exclamare)

  21. Daciada Dragostea Mea Răspunde

    Casa de curve “ceasul electric” anunta ca in urmatoarea perioada va practica reduceri de pana la 50% pentru popii din judetul satu mare in semn de adanca pretuire fata de rolul electoral al acestora ,dorind astfel sa suplineasca faptul ca vor ramane fara preotesele care urmeaza sa fie mazilite de domnul presedinte Govor.Tot pe aceasta cale Presifintia Sa va avea reducere de 100% deoarece asa cum a spus domnul presedinte Govor este un om deosebit.Nici domnul presedinte Govor nu este uitat acesta se poate califica gratuit in specialitatea sex oral ,deoarece se preconizeaza in in perioada urmatoare va avea parte de foarte,foarte m uie.

  22. codrin Răspunde

    papici…stef ..silaghi…3 ordinari de oameni …dar in care partid o sa fugi MARCELOOOOOO??? dar tu STEFANELA??? dar tu PUSCARIABIL SILAGHI??? ca minciuna aia de partid a lui KARICEANU ne exista …mincatori de rahat ce sunteti toti 3

  23. deejay Răspunde

    MuMu GOVOR!!! Dispari dictator prost ce esti din Satu Mare si din tara asta. Ati vrut sa fraudati alegerile si sa ii infricosati oamenii cinstiti! Hal’Domnului nu ati reusit.. Johannis presedintele nostru, GOVOR fraierul de la PSD..

  24. cetatean sm Răspunde

    Covoraş!!Ţine în minte trei cuvinte:KLAUS IOHANNIS PRESEDINTE!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Alegeri prezidențiale, turul doi: 52,97% din sătmăreni s-au prezentat la urne

Update, ora 22:30 - Prezența la vot în județul Satu Mare, la ora 21:00, a fost de 52,97%, cu 10...

Închide