Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sătmăreancă agresată pe dig. Autorul ar putea fi criminalul actriţei

crima Gabriela Dorgai (35)Un nou caz şocant ce ar fi putut să aibă consecinţe grave a avut loc marţi seara pe digul din apropierea podului Decebal, în apropierea locului în care a fost ucisă actriţa Gabriela Dorgai.

O sătmăreancă de 55 de ani susţine că a fost prinsă de o persoană necunoscută, în apropierea sediului Finanţelor, însă a avut norocul să scape după ce l-a lovit pe agresor cu o lădiţă şi a reuşit să fugă pe pod. Femeia a relatat jurnaliştilor că a fost atacată de un bărbat de aproximativ 40 de ani, ce avea păr şaten, o cicatrice pe faţă, purta o geacă cu glugă şi avea un rucsac în spate. Descrierea corespunde cu cea făcută de sătmăreanul Emil Silaghi pe PortalSM.

“În ultimele 3 săptămâni de fiecare dată când am trecut între podul Golescu şi Decebal, în special în zona podului Decebal, asta în jurul orei 22, am văzut un individ înalt, îmbrăcat de obicei în geacă de fâş, cu un rucsac mic în spate, mi-a atras atenţia pentru că era cam la 1.85-1.90, e normal să-ţi sară în ochi, de fiecare dată când am trecut pe lângă el întorcea capul, îşi ferea privirea”, a scris Emil Silaghi.
Anchetatorii au ridicat mai multe persoane pentru declaraţii, având mai multe piste.

8 comentarii

  1. vladimir Răspunde

    ce purta ma ? gluca ??sau gluga ?!

  2. Doros Cristian Răspunde

    …in apropierea finantelor e podul Decebal, nu Golescu

  3. Un actor plecat Răspunde

    Va rog satmareni organizati-va in patrule civile de noapte care sa ajute la oprirea acestor manifestari barbare. Va rog nu fiti indiferenti, pentru ca sunt sigur ca inca va doriti sa va treziti alaturi de oamenii pe care ii iubiti.

    • dia Răspunde

      Ieri dupa-masa undeva pe str. Rosetti mama mea in timp ce se intorcea acasa a dat de un individ care umbla cu “barbatia” pe afara.L-a obsevat de la catva metri si a apucat sa treaca pe partea cealalta ..unde erau niste tineri…Unde este politia locală si de ce sunt lasaţi toti schizofrenicii si aurolacii sa bantuie pe strazi? Într-o zi chiar eu am vazut cu ochii mei cum niste aurolaci au incercat sa-i sustraga unei batrane geanta…noroc ca am trecut cativa oameni pe acolo…Stateau sub podul Decebal in zona cimitirului…Pur si simplu la ce se intampla in acest oras..iti este teama sa mai iesi din casa…Sa speram ca oamenii de ordine isi vor face treaba daca se vor mobiliza asa cum trebuie.

  4. dia Răspunde

    Ieri dupa-masa undeva pe str. Rosetti mama mea in timp ce se intorcea acasa a dat de un individ care umbla cu “barbatia” pe afara.L-a obsevat de la catva metri si a apucat sa treaca pe partea cealalta ..unde erau niste tineri…Unde este politia locală si de ce sunt lasaţi toti schizofrenicii si aurolacii sa bantuie pe strazi? Într-o zi chiar eu am vazut cu ochii mei cum niste aurolaci au incercat sa-i sustraga unei batrane geanta…noroc ca am trecut cativa oameni pe acolo…Stateau sub podul Decebal in zona cimitirului…Pur si simplu la ce se intampla in acest oras..iti este teama sa mai iesi din casa…Sa speram ca oamenii de ordine isi vor face treaba.

  5. alex Răspunde

    Şi pe dig circulă animale de astea cu p..a pe afară…nu eşti în siguranţă deja pe stradă…femeile sunt luate în fizor,copiii,vatrânii,persoanele care nu se pot bine apara

  6. satmarean Răspunde

    Cat de geu ar putea fi sa-i stranga pe toti intr-o duba si sa ii gazeze? Oamenii cinstiti ar fi in siguranta si zonele cu pricina mai curate si linistite. N-ar trebui sa afle nimeni despre metodele folosite cu discretie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.