Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sătmăreanul Rafaelo Varga l-a făcut să plângă şi pe Horia Brenciu

rafaelo varga x factorSătmăreanul Rafaelo Varga a avut astăzi o nouă evoluţie pe scena X Factor. Momentul a fost, fără îndoială, cel mai emoţionant.

“Rafaelo Varga este un EXEMPLU! De voință, de ambiție, de sensibilitate! Are o poveste de viață grea, dar viitorul lui  se anunță frumos. În lupta pentru cele șase scaune din echipa lui Brenciu, puștiul a oferit o nouă repriză emoționantă. Viața nu e întotdeauna dreaptă, dar soarele reușește să răsară chiar și atunci când te aștepți mai puțin. Povestea lui Rafaelo Varga e scrisă cu dezamăgiri, întrebări și lacrimi. Chiar și din partea lui Ștefan Bănică, care, la audiții, a fost impresionat iremediabil de adolescentul de 16 ani”, scriu cei de la X Factor.

Acum s-a luptat pentru un loc din cele șase pe care Horia Brenciu le-a pus la bătaie în noul format de Bootcamp. A vrut să demonstreze că și copiii părăsiți de părinți pot, că și cei orfani au talent, că și sufletele rănite încă de la începutul vieții lor au talent și ambiție!

Lupta  a fost strânsă, iar Horia n-a putut să-i facă loc pe scaun. A plâns, chiar dacă promisese că n-o va mai face. Cu el au plâns și oamenii din sală, dar și voi, cei de acasă.

“Dezamăgirea e mare, dar tu, Rafaelo, ești câștigătorul nostru! Îți mulțumim pentru lecția pe care ne-ai oferit-o!!!”,mai scriu organizatorii X Factor.

Sătmăreanul Rafael Varga, crescut la casa de copii, l-a făcut să plângă pe Ştefan Bănică Jr. la prima audiţie de la X Factor.

Viața nu e întotdeauna dreaptă, dar soarele reușește să răsară chiar și atunci când te aștepți mai puțin

Rafaelo are 16 ani. Când l-a născut și, mai apoi, abandonat, mama lui avea 14 ani. Nu o știe, dar și-o imaginează. Casa de copii i-a devenit un loc cald, iar oamenii de-acolo au ținut loc, rând pe rând, de mamă și tată.
”Am fost născut din joaca unei fete de 14 ani și a unui băiat de 18. Nu m-au vrut, dar mă bucur că au avut demnitatea de a mă aduce pe lume”. Cuvintele puștiului îți umezesc ochii, indiferent cât de puternic te crezi.
”Întotdeauna am să mă întreb cum e să ai un tată, cum e să ai un sprijin în viața ta, cum e să primești sfaturi de la părinți. Ei n-au vrut să fie lângă mine, să fiu în viața lor. M-au aruncat la un coș de gunoi”, spune Rafaelo, cu glas tremurat.

 

2 comentarii

  1. unu Răspunde

    Mai poti sa vorbesti de religie,de dumnezeu???cand tu esti de fapt un mare excroc….care isi dramatizeaza povestea la maxim prin minciuni ptr a obtine mila unor naivi si benefici….

  2. Plangărețiserioși Răspunde

    Noi plângem după orașul nostru care este pe ducă și nimeni nu face nimic, doar se îmbuibă unii din el până la ultima picătură , avem mulți vampiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.